1 leu usturoiul, 3 lei kilu’ de cartofi, 4 de mere

Duminică am luat din Norilor: usturoi, cartofi şi mere. Aşa că am mîncat cartof prăjit cu usturoi şi mere desert. Duminica mea de 8 lei, total. Habar nu am dacă e bio, eco, mă doare şi-n cot, de fapt, aşa că am savurat ţărănia mea. Practic, 3 cartofi, 1 leu jumătate, 2 lei – merele. Că n-am mîncat toate kilele de măr sau cartof. 3,5, să zicem. Am tăiat cartofii pai, am pus ulei în tuci, ah, duminica a costat mai mult de 8 lei, pardon 3 lei jumătate, că ulei aveam, un boţ de brînză de capră aveam. Aşa că am ajuns la 6,5 lei, să zic, dacă pun uleiul 1 leu jumătate şi 1 leu brînza. Dar stai că nu se poate face astfel. Uleiul e scump, brînza te seacă la buzunar, unde găseşti brînză cu mai puţin de 10 lei, aşa că boţul meu a costat 3 lei cel puţin, uleiul nu mai vorbesc. Asta înseamnă că tot 8-10 lei, care „tot“, vezi, dom’le cum se ascunde omul după adevăr. Nu. M-a costat vreo 12 lei. 

Am uitat să spun: am început să scriu acest articol înainte de masă şi văzînd cum a evoluat articolul mi s-a cam luat de cartofii mei sărăciţi cu usturoi şi brînză. Da, nu mai am chef de ei. Ce mă fac? Ce rol are scrisul în ospăţul unui om, de ce scrisul nu stimulează glandele salivare? De ce mîncarea nu trece dincolo de scris, în cazul meu, de ce nu pot scrie ca Sadoveanu, de ce Sadoveanu a descris înaintea mea chiolhanurile de la Hanul Ancuţei, astfel încît, iată, în neputinţa de a descrie cartoful prăjit decît ca un simbol, ca un act de vînzare-cumpărare?  P.S. În finalul articolului, care a ţinut de pierderea timpului pentru prăjirea cartofilor mei, vă mărturisesc că îmi plac cartofii prăjiţi despre care nu scrie nimeni. Sînt cei mai savuroşi ăia nescrişi. Fiindcă îi mănînci împreună cu o pulpă de căprioară. 12 cu 200 = 212.