1, 5, 10 lei nu mai sînt

N-ai ce face cu 10 lei. Abia de mai poţi să trăieşti cu 50. Nesigur eşti la 100. Denominarea n-a adus cheful de a încinge încă o horă a banilor. Banii cu cifrele lor aiuritoare ne seduc. Apoi, intră la apă, dispar. Dar în aşa fel încît să nu ne prindem. Priviţi meniurile restaurantelor. La prînz, zic. Nu e unul sub 10 lei, deşi în majoritate nu merită decît atît. Covrigul se bate pe urieşime şi pe cifra de-un leu. Dar nu poţi decît să te încovrigăreşti ca să mănînci zilnic covrigul. Şi dacă merg cu asocierea mai departe, covrig cu iaurt, mergi la cinci-şase lei. Dar te încovrigăreşti-iaurţeşti zilnic. Nu poţi. O duci trei-patru zile, apoi ţi se apleacă. Atunci te duci la doijuma-trei lei, plăcintă cu brînză. Scump. Ultime variante: să iei felii de salam pe pîine. Cît poţi să trăieşti în scumpetea asta fără alegere? Varianta ailaltă – să-ţi aduci de acasă. Da. Merge.

Dar musai să pierzi timp, să ai grijă de tine. Cu cît tu nu ai grijă de tine, cu atît leul ţi se pare mai inflexibil în inflaţia lui. Da. Ştiu că leul se rostogoleşte, orice curs avantajos ne arată BNR, ştiu însă că o nevoie de a fi tu însuţi e mai bună decît toate. Micile plăceri nu ţi le poţi cultiva hrănindu-te din restaurante, fast-food-uri, covrigării, mezelării, ci oprindu-te din nebunie. Gîndeşte la stomac. Nu poate fi umplut urît, că tu te urîţeşti. Nu poate fi poprit de la bine, doar fiindcă se duce naibii valoarea leului. Stomahul e organ al deliciului. Şi-l poţi bucura dacă stai locului şi-l gîndeşti pe-a doua zi. Nu lupta contra lui, el e ca inflaţia, pîş-pîş te prinde pe neaşteptate.