Viitorul lumii artei

Într-o lume care caută în continuare soluții pentru depășirea crizei provocate de epidemia noului coronavirus și încearcă să se adapteze restricțiilor din ce în ce mai ample, arta nu stă deloc bine. Cu ocazia precedentelor evenimente globale cu impact major, chiar într-un context în care majoritatea industriilor sufereau, lumea artei nu a părut prea afectată. În Șapte zile în lumea artei (Editura Pandora M, 2018), jurnalista Sarah Thornton descrie un episod de la o licitație Christie’s desfășurat la două luni după atentatele din 11 septembrie în care, dacă te-ai fi luat după prețurile obținute, te-ai fi așteptat să ieși afară să vezi Turnurile Gemene în picioare.

Situația la nivel mondial

Tate Modern, care anul acesta sărbătorește 20 de ani de la înființare, programase - pe lîngă Fons Americanus din Turbine Hall, o fîntînă de 13 m a artistei Kara Walker, sponsorizată de Hyundai - expoziții ale unor artiști precum Andy Warhol sau prima retrospectivă în ultimii 20 de ani a lui Steve McQueen (care, pe lîngă că a regizat filme precum Hunger, Shame, Widows sau 12 Years a Slave, cu care a și luat Oscarul, e un foarte apreciat artist contemporan). Am văzut pe Facebook cum curatorul unei extraordinare expoziții dedicate lui Tițian, intitulată „Dragoste, dorință, moarte” și conținînd, potrivit directorului National Gallery din Londra, „cel mai important ciclu de lucrări pictate vreodată”, s-a plimbat prin muzeul golit de vizitatori și a dat explicații despre fiecare operă în parte. O listă cu toate evenimentele suspendate/ amînate/ anulate din Marea Britanie găsiți aici.

Pentru instituțiile care nu sînt subvenționate masiv din bani publici, oricît de solide financiar ar fi fost la începutul anului 2020, pandemia este un scenariu de coșmar deoarece le taie principala sursă de venituri: accesul fizic al publicului. Astfel, Muzeul de Artă Metropolitan din New York (al patrulea cel mai vizitat muzeu din lume), a anunțat că se așteaptă la pierderi de circa 100 de milioane de dolari. Un plan de urgență în trei faze e menit să asigure supraviețuirea instituției pînă în octombrie. Plata angajaților a fost garantată doar pînă pe 4 aprilie, scenariile posibile incluzînd șomajul tehnic și concedieri. Tot în New York, angajații muzeului Guggenheim încă așteaptă cu teamă un anunț oficial, dar Whitney concediază 76 de angajați, așteptîndu-se la pierderi de șpte milioane de dolari. Muzeul de Artă Contemporană din L.A. a renunțat la toți angajații part-time, Muzeul de Artă Modernă din San Francisco va renunța la 135 de colaboratori, iar Muzeul de Artă Contemporană din Massachusetts concediază 120 de angajați.

Recent, Institutul de Artă de San Francisco, care are o istorie de 150 de ani, a anunțat că în toamnă nu va face înscrieri pentru a admite noi studenți. Alte școli de artă își văd, la fel, pus în pericol viitorul, care înseamnă posibila pierdere - pe lîngă a unei infrastructuri educaționale comasate în timp - și a unor sute de mii de locuri de muncă, utilizate inclusiv de mulți artiști pentru a-și cîștiga existența într-o lume în care puțini reușesc cu adevărat să supraviețuiască strict din artă.

Primele efecte ale Covid-19 au fost cele financiare, iar tîrgurile de artă au încercat și ele să se adapteze. Anulat în ultimul moment, Art Basel Hong Kong s-a mutat online, galeriilor fiindu-le oferită o platformă de unde clienții puteau vizualiza lucrările expuse în camere de vizitare online. Vînzările au fost sub așteptările expozanților, care plătiseră sume mari pentru închirierea standurilor. Jerry Salz, criticul de artă al revistei New York și o voce respectată în domeniu, crede că e posibil ca la finalul pandemiei tîrgurile de artă să dispară, cu excepția Art Basel (cel mai important dintre ele, care e proprietar al spațiului din Elveția unde se desfășoară anual) și Frieze din Londra, capitala artei contemporane europene. Tot el numește casele de licitații „gîndacii” lumii artei, capabile să supraviețuiască oricăror dezastre deoarece nu au nevoie de spații fizice ample, iar mare parte din procesele operaționale și de vînzare sînt deja digitalizate și prezente online. Galeriile de artă contemporană care au mijloacele necesare au creat rapid modalități de a muta experiența de vizitare online, în camere de vizionare: modele de sculpturi 3D, realitate augmentată, video-uri și imagini la rezoluție incredibilă.

Ben Luke, jurnalist la The Art Newspaper, crede că întreg sistemul este în pericol. Galeriile mici și medii, cele care riscă și propun artiști interesanți, noi, sînt fragile și vor fi strivite de mega-galerii, care le „fură” artiștii cei mai buni și colecționarii cei mai potenți. Întrebat de the Guardian, el crede că „artiștii care trăiesc deja de pe o zi pe alta sau care fac lucrări nevandabile - performance, instalație, artă conceptuală - vor trebui, poate, să se oprească. Precaritatea comunității freelance, care stă la baza lumii artei, este un motiv foarte serios de îngrijorare. S-ar putea să pierdem arta emergentă cu adevărat interesantă, materiale pentru viitor, dacă nu avem grijă.”

Pe de altă parte, studenții Royal College of Art din Londra, cea mai bună universitate de artă din lume, pe locul 1 în lume de la introducerea domeniului în clasamentul mondial al universităților, unde au absolvit artiști precum Barbara Hepworth, David Hockney, Tracy Emin, Bridget Riley sau Henry Moore, au protestat la sugestia ca expozițiile lucrărilor de diplomă să se desfășoare online. În paranteză fiind spus, la prezentarea expozițiilor absolvenților RCA din Londra veneau, în fiecare an, cei mai importanți directori de muzee, curatori și galeriști din lume, fiind un moment decisiv pentru carierele multora dintre tinerii artiști.

Cu toate că publicul obișnuit al galeriilor și muzeelor suferă, popularitatea pe care au o în această perioadă diverse inițiative online ale muzeelor face ca parte din non-public, cei care n-au călcat pînă acum în spațiul fizic al unei instituții de artă, să fie doar la un click distanță de expoziția dedicată lui Tițian de la National Gallery din Londra; de cea dedicată lui Andy Warhol de la Tate Modern; nuferii lui Monet sau Rondul de noapte al lui Rembrandt; de o vizită de cîteva ore prin Ermitajul din St. Petersburg; de lucrările făcute pe iPad de David Hockney, inspirate de primăvara din Normandia, unde e în autoizolare; de cursurile de pictură pe instagram, isolationartschool, ale cîștigătorului premiului Turner, Keith Tyson; de filmele lui Andy Warhol care au schimbat istoria filmului ș.a. Închiderea temporară a spațiilor fizice poate aduce, pentru public, accelerarea procesului de democratizare a accesului la artă.

Nimeni nu știe cît se va prelungi această situația, mai ales că Statele Unite sînt lovite puternic zilele acestea. Speranța generată de redeschiderea unor muzee de artă din China și Coreea de Sud s-a estompat după ce muzee din Hong Kong au trebuit să fie din nou închise din cauza unui al doilea val al epidemiei.

The Art Newspaper a strîns la un loc informații despre modul în care diverse țări au răspuns strigătului de ajutor al artiștilor și personalului din instituțiile de artă. Statele Unite, deși funcționează după un model în care majoritatea banilor către artă și cultură vin din donații private, au emis o lege care acordă sprijin substanțial atît pentru instituții, cît și pentru întreprinderile mici și persoanele fizice care activează în domeniu. În ajutorul lor vor veni și guvernele din cele 50 de state, dar și administrațiile orașelor. Marea Britanie va acorda freelancerilor granturi impozabile la nivelul de 80% din valoarea profiturilor lunare medii din ultimii 3 ani, pînă la 2500 lire pe lună. Consiliul Artelor din Anglia direcționează un pachet de urgență de 160 milioane lire către artiști, freelanceri și organizații culturale. Germania pune la bătaie 50 de miliarde de euro pentru freelanceri și companii (din toate domeniile). Berlinul a aprobat un fond de 100 de milioane (care poate crește pînă la 300 de milioane) de euro pentru liber-profesioniști și companii cu pînă la 5 angajați. Suma maximă pentru fiecare aplicație este de 5000 de euro și se poate aplica din nou după 6 luni. Procesul a demarat și, după ce timp de cîteva ore site-ul s-a prăbușit sub avalanșa de cereri, în cîteva zile toți cei care au depus și-au și primit banii. Senatorul pentru cultură a Berlinului, Klaus Lederer, a spus clar: „Va fi suficient pentru toată lumea!” Elveția a pregătit 280 de milioane de franci elvețieni pentru artă și cultură, iar Franța doar 22 milioane de euro (dintre care doar două milioane pentru arte vizuale).

Ce se întîmplă în România

Cu cîteva excepții, majoritatea muzeelor de artă de la noi sînt finanțate de stat, deci momentan nu există o presiune similară cu cea din SUA, de exemplu, asupra angajaților. Chiar dacă starea de urgență va fi prelungită cel mai probabil încă o lună, veniturile din bilete și suveniruri sînt cu adevărat semnificative doar pentru cîteva muzee românești. Procesul de digitalizare sau oferire de experiențe online e încă la început. Site-ul Muzeului Național de Artă Contemporană este în reconstrucție, singurele link-uri active fiind către paginile de pe social media. Muzeul Național de Artă din București stă ceva mai bine, punînd la dispoziție cîteva instrumente pentru explorarea online. Google Arts&Culture pune la dispoziție tururi virtuale inclusiv prin muzee din România (Brukenthal, Cotroceni, Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași ș.a.).

Cît privește sprijinirea sectorului, Ordonanța de Urgență 32/2020 prevede inclusiv acordarea de indemnizații lunare de 75% din salariul mediu brut, la care se pot califica și artiștii independenți (mai multe detalii despre subiect, dar și despre greutățile cu care se confruntă artiștii români, dă Iulia Popovici în Observatorul cultural sau pe grupul de Facebook al Asociatiei Transsectoriale a Independentilor din Cultura - ATIC).

De departe, sumele cele mai mari care pot fi relativ ușor accesate prin proiecte de către artiști și ONG-uri sînt tot cele oferite prin concurs de AFCN (12,5 milioane au fost puse la bătaie în cadrul sesiunii care s-a încheiat pe 30 martie). 2 milioane de euro sînt programați pentru al doilea apel al programului Ro-Cultura, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021: „Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului”. Sumele acordate variază între 50.000 - 200.000 de euro, dar condițiile sînt mult mai greu de îndeplinit. Ministerul Culturii a scos și el 1 milion de lei pentru proiecte în valoare de maximum 50.000 lei prin programul ACCES Online 2020. Proiectele trebuie să poate fi derulate online și să se desfășoare în perioada 30 mai – 31 august 2020. Artiștii din România pot aplica și la apelul lansat de Fundația Culturală Europeană, care finanțează proiecte între 5-50.000 euro (termen limită: 27 aprilie).

Pe de altă parte, o parte din fondurile gestionate de autoritățile locale care se duceau, în mod normal, către sectorul cultural independent, vor fi direcționate către sectorul medical. Deși sumele respective erau foarte mici, cultura în România e susținută cel mult discursiv și decorativ, iar populismul va determina consilierii locali și județeni să călărească valul de emoție generată de pandemie către obiective mai ușor decontabile electoral.

Îmbucurător e că apar inițiative private sau la nivel local. Astfel, Centrul Cultural Clujean a pregătit un apel de selecție pentru proiecte artistice care explorează relația dintre artă, sănătate și starea de bine. Inscrierile se încheie pe 8 aprilie, iar juriul va selecta 5 instalații/lucrări de artă și 3 proiecte pentru rezidențe artistice, în urma cărora artiștii vor putea avea la dispoziție onorarii de 1000 de euro și un buget de pînă în 2000 de euro pentru producția lucrărilor. Fundația Scena9 a lansat inițiativa Artist Rooms, un program de susținere a artiștilor independenți prin micro-granturi de producție și creație artistică în condiții de izolare, unde termenul limită de depunere a proiectelor este 17 aprilie.

Perspective pentru perioada următoare

Există vreun model pentru viitorul lumii artei? Ar fi nevoie de o cohortă de mecena care să impulsioneze sectorul comisionînd lucrări artiștilor. Celebrul curator Hans Ulrich Obrist, director artistic al Galeriei Serpentine din Londra, crede că galeriile trebuie să preia inițiativa: „Cred că trebuie să ne uităm la Proiectul Lucrări Publice de Artă al lui Roosevelt, care a avut ca obiectiv asigurarea de comenzi pentru artiști pe timpul recesiunii”. Privind cum sînt comisionate lucrările de artă de spațiu public în România nu sînt convins că aceasta e soluția și pe plan local, dar măcar ar putea fi un punct de plecare.

În Marea Britanie, pictorul Matthew Burrows a venit cu ideea unui Artist Support Pledge: artiștii își pun pe Instagram lucrările la vînzare pentru prețuri de maxim 200 de lire, iar odată ce ating pragul de 1000 de lire din vînzări, trebuie să cumpere o lucrare a unui alt artist. După o săptămînă, fondurile generate au ajuns la aproape nouă milioane de lire!

Totuși, entuziasmul și dorința de a ajuta artiștii și pe ceilalți lucrători din sectorul artelor și culturii se vor estompa pe măsură ce recesiunea economică prognozată va lovi din ce în ce mai puternic. Deși criza este temporară, impactul asupra lumii artei va fi resimțit pe termen lung.

Campanii din social media de genul „distribuie artă, nu corona” se bucură de succes și încurajează oamenii să-și folosească creativitatea sau să-și împărtășească experiențele în vremurile distanțării sociale. Apar cursuri de artă gratuite, sfaturi pentru artiști să ofere desene de colorat downloadabile pentru copii, tururi virtuale ale expozițiilor trecute sau clipuri video cu idei simple de proiecte artistice DIY (do-it-yourself). Totuși, acestea nu rezolvă situația miilor de angajați ai muzeelor și instituțiilor de arte ale spectacolului care vor fi concediați.

Arta va supraviețui, deoarece omenirea s-a folosit mereu de artă ca un mijloc de a explora și a găsi soluții. Artiștii au știut mereu să se adapteze. Creativitatea, celebrată de galerii, monetizată la tîrguri și licitații, istoricizată în muzee, se poate manifesta și în apartamente înghesuite, pe mese improvizate și cu resurse puține. Dar lumea artei, așa cum o știam pînă acum, s-ar putea să fi dispărut. Titlurile ultimelor două bienale de la Veneția s-au dovedit premonitorii: Viva Arte Viva, în 2017, și trimiterea către blestemul chinezesc „May You Live In Interesting Times” de anul trecut.

P.S. În România, în ciuda discuțiilor din ultimii ani, artistul nu are încă un statut, de unde și problemele cu care se confruntă în momentul în care are nevoie de protecție socială. Poate unul dintre efectele pozitive ale crizei va fi rezolvarea acestui aspect.

George Pleșu este manager cultural, director al Borderline Art Space din Iași.

Ilustrație de Dan Perjovschi