Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul

Născut la Piatra Neamț în 1903, Victor Brauner își petrece copilăria într-o lume dominată de fantastic și miraculos, în care tatăl său, Herman Brauner, proprietarul unei fabrici de cherestea, interesat de teosofie și de fenomene paranormale, este inițiatorul unor experimente spiritiste, pe care copilul le urmărește pe ascuns. Pentru Victor Brauner, atmosfera urbei Neamțului la începutul secolului XX este dominată de obiceiurile și practicile magice din folclorul românesc și de cele care își au sursa în hasidism, pe care le cunoaște în interiorul comunității evreiești din care familia Brauner făcea parte. Atmosfera de mister, secretul practicilor magice, legendele și basmele, personajele înzestrate cu însușiri supranaturale, minuni și fenomene naturale ieșite din comun au condus la amalgamul unei viziuni despre lume în care granițele dintre real și imaginar sînt abolite. Opțiunea lui Victor Brauner la șaptesprezece ani pentru pictură, împotriva voinței tatălui, urma să devină una dintre cele mai tulburătoare aventuri din istoria picturii secolului XX și dovada incontestabilă a fenomenelor puse pe seama magiei, care-i va aduce pictorului renumele de vizionar, clarvăzător sau magician. Opera sa asociază autobiografia artistului și numeroasele sale întîlniri cu alchimia și cabala, psihanaliza și filozofia, cu mituri și legende, alăturate cotidianului și fantasticului într-o nouă viziune despre lume în care realul și imaginarul se regăsesc unificate. Visul și realitatea se împletesc încă de la începuturile creației sale, pentru a contura, de-a lungul timpului, o mitologie eterogenă în care legendele și miturile sînt incluse într-o mitografie personală. Opera creată de Victor Brauner oglindește parcursul urmat de artist de-a lungul anilor, de la debutul pe scena avangardei românești în 1923 pînă la ultimul ciclu de lucrări realizat în anul 1965, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor. În lucrarea Sfîrșitul și începutul (La Fin et le Début, 1965), încadrată de șarpele alchimic (Ouroboros), simbol al timpului infinit și al eternei reîntoarceri, două capete unite reprezintă „ființa dublă“, prefigurare a Rebis-ului alchimic, amintind totodată de Janus bifrons, zeu al porților deschise către trecut și către viitor.

Debutul lui Brauner în pictură este marcat de o serie de tablouri inspirate din teme biblice, Adam și Eva, Loth și fiicele sale, Sodoma și Gomora, Fuga în Egipt (1923). Tratarea temelor în spirit modernist, ironic și provocator, demonstrează distanțarea față de arta tradițională. Pe fundalul unui peisaj exotic, Adam și Eva, perechea primordială, văzută frontal sub forma unui „dublu portret“, este proiectată în timpurile moderne. Una dintre primele prefigurări feminine este Salomeea, reprezentată printr-o figură hieratică, ale cărei contururi sinuoase sînt contrabalansate de umbra lor proiectată, prin care figura apare ca decupată pe fundalul lucrării de mari dimensiuni care trimite la pictura murală. Capul Botezătorului, accentuat printr-un guler alb, amintește de moda anilor 1920 pusă în valoare într-o fotografie în care artistul este prezent în fața lucrării. Tabloul intitulat Loth și fiicele sale (Bătrînă între două fete) din anul 1923 înfățișează o bătrînă susținută de două fete ale căror capete văzute din profil au ochiul văzut din față, amintind de picturile parietale egiptene. Angrenată în vîrtejul vegetal-metalic al compoziției, Muncitoarea, tablou realizat în același an, amintește de protectoarele vegetației, apariții hibride în care umanul și vegetalul sînt asociate în povestiri și legende din folclorul românesc. Figura feminină a cărei siluetă filiformă este integrată într-o construcție labirintică sugerează zgomotul, mișcarea și viteza universului mecanizat. Sensul legendelor este deturnat și interpretat în spiritul nonconformist caracteristic creației de avangardă de la începutul secolului XX. Tablourile expuse în 1924 la prima expoziție personală a tînărului pictor, expresioniste, cubiste și constructiviste, sînt mărturia eclectismului care domină prima perioadă a creației sale în anii 1920. În timpul unui prim sejur petrecut la Paris, între anii 1925 și 1927, Victor Brauner îi cunoaște pe Marc Chagall și pe Robert Delaunay a căror pictură îi inspiră o acuarelă pe care o intitulează Paris est grand (1925). „Expresie a unei gîndiri «ivite din negura timpurilor», imaginea nu face decît să anunțe nașterea acelei «mitologii eterogene» care se va regăsi în creația lui Victor Brauner de-a lungul întregului său parcurs“ („Victor Brauner: les débuts d’un parcours «intiatique» (1903-1938)“ de Marina Vanci-Perahim, în Victor Brauner. Un monde magique, Musée des Beaux Arts de Brest, 2009). În timpul sejurului parizian, pictorul vizitează Expoziția de pictură suprarealistă care a avut loc în noiembrie 1925 la Galeria Pierre condusă de Pierre Loeb. Întors în România la începutul anului 1927, își satisface serviciul militar și, un an mai tîrziu, colaborează la revista de orientare suprarealistă UNU inițiată de poetul Sașa Pană.

Printre primele tablouri pe care Brauner le realizează în spirit suprarealist se numără tabloul Compoziție (1929-1930), al cărui prim-plan este dominat de trupul unui balaur. Uriașa reptilă, monstru marin, dragon sau șarpe, amintește de mitul iudaic al monstrului cosmic Leviathan și de reprezentările Judecății de Apoi din iconografia creștină. Trupul balaurului care scuipă foc din tablou este proiectat pe fundalul sugerînd apele înghețate ale unui peisaj dominat de griuri, unde contururile întunecate ale unui grup de oameni sînt plasate pe o insulă plutitoare. După cum explică Andrei Oișteanu, în volumul Ordine și Haos, balaurul este reminiscența folclorică a unei ființe mitologice primordiale, care întruchipa, într-o fază arhaică, haosul precosmogonic. Demonul chtonian simbolizează un timp de regenerare a cosmosului care „moare“ la sfîrșitul unui an, pentru a „renaște“, revigorat, în anul următor, Noul An (Andrei Oișteanu, Ordine și Haos, Editura Polirom, 2014). Semnele magice și înscrisurile așezate sub forma unei benzi desenate în tablou trimit la scrierea automată proprie creației suprarealiste. Tema originilor lumii este prezentă în creația brauneriană din 1930, cînd artistul, instalat la Paris într-un atelier din Rue Moulin Vert, este vecin cu sculptorul Alberto Giacometti și cu pictorul Yves Tanguy, care-l introduce în grupul suprarealiștilor din jurul lui André Breton. Pictura lui Tanguy a influențat atît vocabularul plastic, cît și alegerea temelor pe care Brauner o face odată cu instalarea în capitala Franței. Inspirat din scrierile gnostice, tabloul Rădăcini înstelate (Racines étoilées, 1930) înfățișează un peisaj pustiu în care apar primii germeni ai vegetației. În tabloul intitulat Piatra filozofală (La pierre philosophale, 1930), printr-un meteorit, ornat cu semnele unei scrieri „magice“ inventate de artist, este anunțată nașterea lumii de jos. Pasivitate curtenitoare (Passivité courtoise), tablou realizat la începutul anilor 1930, trimite la vechi texte care descriu o „lume a începuturilor“. Apariția „primilor oameni“ este asociată în lucrare cu existența unor „ființe transparente“ ale căror contururi sînt proiectate pe un peisaj pustiu dominat de silueta întunecată a unui munte înalt și ascuțit, amintind de muntele Ararat din legenda biblică. Anii petrecuți la Paris, 1930-1935, și aderarea lui Victor Brauner în 1933 la mișcarea suprarealistă condusă de André Breton reprezintă pentru pictorul venit din România un nou început. Tablourile Compoziție și Pasivitate curtenitoare, care se află astăzi în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, corespund, primul, sfîrșituluietapei creatoare dintre anii 1923 și 1930, și cel de-al doilea, opțiunii sale pentru creația suprarealistă alături de grupul parizian din jurul lui Breton și începutului „aventurii suprarealiste“ care avea să dureze pînă în anul 1948, cînd pictorul inițiază o nouă etapă a creației sale. Amintind de primul „binom“ al creației lui – pictopoezia, invenția pictorului Victor Brauner și a poetului Ilarie Voronca din anul 1924 –, Brauner realizează în 1948 Tabloul autobiografic ultratablou biosensibil, un curriculum în imagini în care pictura și cuvîntul scris sînt alăturate. „Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el. Este un fir al Ariadnei care se naște de la sine. Iar cea mai bună dovadă pentru ceea ce spun sînt nenumăratele ocoluri, nenumăratele cotituri care fac din a sa «progresie mitologică» o serie riscantă de zigzaguri fulgurante“, scrie Alain Jouffroy în monografia consacrată pictorului (Alain Jouffroy, Victor Brauner, Fall, 1996).