Un maestru al jazz-ului spiritual

La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna. Alături de Pharoah Sanders, Wayne Shorter și Sonny Rollins, e unul dintre cei patru mari saxofoniști cu rădăcini în anii ’60 încă activ, iar dacă Sonny Rollins, considerat drept cel mai bun improvizator, s-a lăsat inspirat în special de ritmurile calypso ale Caraibelor, în timp ce Wayne Shorter s-a numărat printre pionierii jazz-rock-ului, Charles Lloyd și Pharoah Sanders au continuat linia jazz-ului spiritual trasată de John Coltrane. Definită uneori destul de impropriu ca world music, termen respins de mulți muzicieni de jazz, muzica lor înglobează, printre altele, elemente indiene – raga (melodii bazate pe game) și tala (cicluri ritmice) – care l-au inspirat și pe Coltrane, elemente ce au constituit un punct de interes major printre jazzmenii americani în urma vizitei făcute în SUA, la mijlocul anilor ’50, de Ravi Shankar.  

Lloyd a devenit faimos cu Forest Flower, disc înregistrat live la Festivalul de Jazz de la Monterey în 1966 și primul disc de jazz modern vîndut în peste un milion de exemplare. Plin de vitalitate și exuberanță, discul realizat cu Keith Jarret, Cecil McBee si Jack DeJohnette a fost, în mod surprinzător, îmbrățișat și de iubitorii de rock și blues (a devenit unul dintre discurile favorite ale celor de la Grateful Dead), asigurîndu-i lui Lloyd și muzicienilor săi o audiență mult mai largă decît cea la care aveau acces jazzmenii tradiționali. Așa a ajuns Charles Lloyd să apară pe scenă la Fillmore Auditorium în 1967, între Chuck Berry și Steve Miller Blues Band, ori să concerteze în turneu cu Savoy Brown și Johnny Winter. De altfel, fost acompaniator al lui Howling Wolf si B.B. King, Lloyd a disprețuit întotdeauna liniile de demarcație dintre genuri.

Atras de filosofia indiană și în special de școala Vedanta (vila lui din Santa Barbara se afla în apropierea templului local), Charles Lloyd a deschis albumul Waves din 1972 cu piesa „TM”, odă adusă meditației transcendentale promovate de Maharishi. Următorul album, Geeta (1973), îl arată pe Lloyd împărțit, cu destul de mult succes, între influența indiană, constînd într-o suită extrem de interesantă care începe în stil clasic indian pentru a se transforma în a doua parte într-un jazz fusion plin de vitalitate, și cea rock, pe fața a doua a discului interpretînd în mod personal un medley de trei piese de la Rolling Stones.

A urmat, surprinzător, o retragere de pe scenă în urma deziluziei de a nu putea schimba lumea prin muzică, conform unui interviu acordat ziarului Union Tribune: „Cînd am văzut că nu puteam face asta, m-am decis să las totul baltă și să încerc să mă schimb pe mine însumi, ceea ce e un efort de o viață”. De fapt, un motiv la fel de valabil a fost încercarea de a se lăsa de droguri. Sfîrșitul anilor ’70 îl găsește pe Charles Lloyd în trupa Celebration, alături de membri de concert ai trupei Beach Boys, cu care scoate două albume. După o reîntoarcere temporară, alături de pianistul francez Michel Petrucciani, a urmat un nou hiatus pînă în 1988, cînd formează un cvartet cu Bobo Stenson. Pînă în 2013 scoate o serie de albume la casa de discuri ECM în care Lloyd împletește influențe hinduiste și budiste în odisei sonore adesea contemplative.

Din 2015, Lloyd colaborează cu casa de discuri Blue Note, scoțînd trei discuri cu un cvintet, The Marvels, format din Bill Frisell la chitară, Greg Leisz la pedal steel guitar, Reuben Rogers la bas și Eric Harland la baterie. Ultimul dintre acestea, apărut în 2021, Tone Poem, e o capodoperă de understatement și finețe interpretativă care, fără a se îndepărta de sound-ul tipic al lui Lloyd, înglobează note de blues, country, bluegrass, dar și sonorități latino. Reinterpretarea piesei „Lady Gabor”, prezentată la Festivalul de la Monterey din 1967, arată cel mai bine schimbarea de direcție a gîndirii muzicale actuale a lui Charles Lloyd, cu pianul lui Keith Jarrett înlocuit de duo-ul de chitare, într-o versiune puțin mai aproape, dar totuși mult diferită de cea originală de pe albumul Passin’ thru de la The New Amazing Chico Hamilton Quintet.

„Masters of War”

Cu o singură schimbare în componență, aceea a lui Kendrick Scott la tobe în locul lui Eric Harland, pe o vreme însorită, The Marvels au deschis Festivalul de la Gărîna de anul acesta cu versiunea instrumentală a capodoperei antirăzboinice a lui Bob Dylan, „Masters of War”, cîntată anterior împreună cu Lucinda Williams pe albumul omonim din 2017, ulterior fără vocalistă pe albumul The Marvels I Long to See You (2015). Varianta lui Lloyd și a confraților săi muzicali e o lungă lamentație la saxofon tenor întrețesută cu interventii discrete blues ale chitarei și cu un sound pe de o parte amenințător, pe de altă parte edulcorat de pedal steel guitar. A fost singura piesă a concertului necompusă de Lloyd, acesta recurgînd la un setlist cu piese proprii înregistrate între 1965 și 2018.

Modest în lumea din afara scenei, Charles Lloyd e modest și pe scenă, lăsîndu-le companionilor de călătorie muzicală un spațiu amplu pentru improvizație, în special chitarelor, care întrerup sound-ul eteric, meditativ, subtil, dar și puternic al lui Lloyd. Trecerile de la o temă la alta sau de la un instrument temporar dominant la altul sînt organice, fără rupturi, făcînd ca muzica să curgă lin, indiferent că e vorba de o baladă ca „Defiant” ori de piesa dedicată prietenului său din copilărie din Memphis, trompetistul Booker Little, „Booker’s Garden”. În ultima, flautul alto ia locul saxofonului, iar Lloyd, evident trăind muzica pe care o practică, recurge la maracas, îi acompaniiază la rîndul său pe ceilalți muzicieni. „Hymn to the Mother” începe cu un recitativ avîndu-l ca autor pe Lloyd, foarte asemănătoare cu cea făcută de gurul lui Alice Coltrane, Swami Satchidananda, pe versiunea alternativă a capodoperei coltraniene „A Love Supreme”.

A fost o lecție de jazz de la un maestru al lirismului, poeziei și spiritualității muzicale, al compoziției armonice și al distilării sunetelor într-o esență cathartică.

P.S. Setlist: „Masters of War” (Bob Dylan), „Defiant” (Vanished Gardens, cu Lucinda Williams), „When Miss Jessye Sings” (Notes from Big Sur), „Booker’s Garden” (Rabo de Nube), „Of Course, of Course” (Of Course, of Course), „Tone Poem” (Tone Poem), „Hymn to the Mother” (All My Relations, Lift Every Voice, Sangam), „Tagi” (Mirror).

P.P.S. Albume clasice de spiritual jazz: Charles Lloyd – Dream Weaver, Forest Flower, Geeta, Charles Lloyd Quartets, Tone Poem; Pharoah Sanders – Karma, Summun Bukmun Umyun, Deaf Dumb Blind și Alice Coltrane – Universal Consciousness, World Galaxy, Illuminations (cu Carlos Santana).

Corneliu Cazacu este fotograf.