„Toate concertele de anul acesta sînt de primă mînă” – interviu cu Marius GIURA –

Marius Giura este directorul artistic al Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (5-9 iulie). Programul concertelor şi mai multe detalii despre a 27-a ediţie a festivalului găsiți la www.garana-jazz.ro.

27 de ediţii în tot atîția ani. În afară de constanță și longevitate, de ce anume sînteți cel mai mîndru legat de acest festival cu al cărui nume numele dvs. este automat asociat?

Sînt mîndru că am reușit să am un public fidel, constant și destul de numeros. Sînt mîndru că festivalul are o recunoaștere internațională. Mă bucur că acest festival este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale țării. Mă bucur că lîngă mine a crescut o echipă capabilă să ducă mai departe organizarea acestui festival.

După atîtea ediţii ce vă mai motivează? Sau, ca să reformulez, s-au schimbat de-a lungul anilor lucrurile care vă dau puterea să continuați? 

Unele lucruri s-au schimbat în bine: există un public avizat, există fani necondiționați, am garanția că aproape orice vedetă mondială dorește să cînte la Gărîna și, probabil, mai sînt și alte lucruri bune care se întîmplă.

Sînt însă și lucruri care s-au schimbat în rău: un sistem de finanțare super-greoi, demotivant, cu prevederi absurde de multe ori. Cînd se aplică pentru proiecte culturale, marile proiecte care au confirmat în timp concurează cu raliuri de triciclete sau cu simpozioane referitoare la creșterea viermilor de mătase. Și, de multe ori, proiectele mari pierd sau primesc sume ridicol de mici. Sau apar evenimente care primesc bani prin atribuire directă, fără a redacta proiecte sau a participa la vreun concurs. Legat de aceste concursuri, contează mai puțin valoarea proiectului (de multe ori confirmată în timp). Este, de fapt, un concurs de scriitori de proiecte. Nu există o predictibilitate a finanțărilor, să știi din timp de cîți bani dispui pentru eveniment.

În alte țări, evenimentele de notorietate sînt finanțate direct pe baza unui buget depus la începurul anului. Sînt țări în care, într-o săptămînă, organizatorii au banii în cont. La noi sînt situații în care aprobarea unei finanțări vine cu cîteva zile înainte de eveniment. E foarte greu să lucrezi așa, e greu de înțeles pentru partenerii contractuali că poți onora plăți doar în preajma începerii festivalului.

Punînd în balanță cele bune și cele rele, mă motivează că: a ajuns la 27 de ani, e dorit de public, e necesar pentru promovarea jazz-ului, în special în rîndul tinerilor, în condițiile în care media nu oferă mai nimic. În plus, știu să fac asta, îmi place ce fac, iar satisfacția după ultimul acord al ultimei zile e nemăsurată.

După acest peste un sfert de secol de existență, credeți că interesul sponsorilor privaţi a crescut? De ce sau de ce nu? 

De-a lungul anilor, am beneficiat de sprijinul multor sponsori. Unii dintre ei ne sprijină constant, de mulți ani. E greu de spus dacă interesul acestora a crescut sau nu. Sînt situații cînd companiile trec prin momente dificile și renunță. Sînt și situații cînd sponsorii renunță din motive pur comerciale (au scăzut vînzările produselor pe care le comercializează). Sînt mulți sponsori noi, însă nu se poate vorbi de o constantă a aportului lor. Sînt însă puțini cei care sprijină doar din considerentul că apreciază valoarea artistică a evenimentului.

Faptul că familia dvs. este implicată în organizarea festivalului vă liniștește perspectiva de a-l transmite mai departe ca moștenire de familie?

Da, cînd va veni vremea, rămîne pe mîini bune, fiica mea, Simona, știe să-l ducă mai departe alături de frații ei: Cristina și Caius-Ștefan.

Aer proaspăt

Anul trecut ați dedicat seri speciale jazz-ului din Norvegia, Suedia, Finlanda. Anul acesta, Polonia este „țară invitată”, extinzînd la cinci zile durata festivalului. De ce?

Polonia a fost, de la începuturi, un partener important al festivalului. Începînd cu ediția a șasea, Polonia a fost reprezentată în fiecare an. Are una dintre cele mai valoroase școli de jazz din lume, an de an apar tineri muzicieni și grupuri noi de mare valoare. Artiștii polonezi scot discuri pe bandă la ECM și la ACT, cele mai reputate case de discuri din lume (axate pe jazz), de casele lor de discuri nu mai amintesc.

Încă din liceu, tinerii muzicieni polonezi au festivalurile lor (Jazz Juniors e unul din ele) și secțiuni dedicate în marile lor festivaluri. Conservatoarele au secții speciale de jazz; de aici și valoarea lor foarte ridicată. Muzicienii sînt susținuți de diferite fundații și asociații care promovează proiectele valoroase și pe cele de perspectivă.

Colaborarea extrem de fructuoasă cu Institutul Polonez a fost extinsă în acest an, prin parteneriatul cu Fundația „Zbigniew Seifert”, Institutul „Adam Mickiewicz” și Ministerul Culturii din Polonia. Așa a apărut a cincea zi de festival, ziua dedicată Poloniei.

Unii artiști revin pe scena festivalului, cu alte proiecte, în alte componențe. Credeți că publicul gărînez mai degrabă se atașează de anumiți artiști decît preferă să descopere alții noi?

Au fost mari artiști care au venit de mai multe ori (Charles Lloyd de trei ori, Jan Garbarek, Terje Rypdal, Arild Andersen, N.P. Molvaer, Lars Danielsson, și încă cîțiva, de două ori). În 26 de ani, aceștia au venit cu proiecte complet diferite, remarcabile. Totdeauna am crezut că un proiect foarte bun trebuie văzut de publicul din România, de aceea unii artiști au revenit la Gărîna. Cred că am procedat bine invitînd acești mari artiști de mai multe ori. Un proiect nou înseamnă altă muzică și o mai bună cunoaștere a valorii celui invitat.

Pe scena festivalului au venit nenumărați artiști din toată lumea, dar e vreunul pe care, dintr-un motiv sau altul, nu ați reușit să-l aduceți în ciuda eforturilor și insistențelor?

Au fost mai mulți: Misha Alperin (pe care l-am adus, totuși, la Timișoara), Esbjörn Svensson (decedat prematur, dar și el a cîntat la Timișoara). L-aș fi vrut foarte mult pe Eberhard Weber, în formulele cu Garbarek, l-aș fi vrut și pe David Darling. Cel mai mult l-am dorit pe Jeff Beck, dar n-a mai fost să fie. Anul acesta, a fost foarte aproape grupul Camel, dar îmbolnăvirea lui Andy Latimer a dus la anularea turneului.

Anul acesta pare că sînt mai multe femei în componența grupurilor. Este o întîmplare sau ceva ce ați dorit în mod deosebit?

E o întîmplare, nu am dorit niciodată altceva decît proiecte valoroase. Așa a fost să fie, să am patru vedete feminine la această ediție. 

Blazzaj, JazzyBIT, 7^th Sense, Răzvan Cipcă Trio sînt numele românești. Observați o dinamică anume pe scena românească de jazz în ultimii ani?

Mai e Marta Popovici și alte cîteva nume. Da, se simte aer proaspăt în ultimii ani. Sper ca numele noi să confirme, să reziste și să nu plece. Blazzaj și JazzyBIT sînt deja consacrați și au prezențe și în afara țării. Din cei care au cîntat în anii trecuți, Sorin Zlat, Luiza Zan, VanDerCris, Adi Stoenescu, Cătălin Milea, Emil Bizga, Marius Vernescu, Mihai Iordache sînt cei ce alcătuiesc nucleul de bază al jazz-ului românesc, alături de Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Liviu Butoi, Decebal Badilă, Marius Preda, Bega Blues Band. Și mai sînt și alții, îmi cer scuze că nu i-am amintit.

Care dintre invitaţii inediţi ai acestei ediţii credeţi că va fi „marea surpriză”?

Greu de spus… Toți sînt artiști foarte valoroși, dar vor surprinde Jan Gunnar Hoff, Oded Tzur, Daniel Herskedal și Rebekka Bakken. De neratat sînt și Julian & Roman Wasserfuhr, Sinikka Langeland, Leszek Mozdzer sau Michel Godard. Dar, ce spun eu, toate concertele de anul ăsta sînt de primă mînă, nici unul nu trebuie trecut cu vederea!

Dacă v-aţi permite, dacă aţi putea îndeplini toate condiţiile necesare, pe cine aţi aduce să cînte în Biserica Catolică din Văliug?

Aș aduce grupuri ca Trio Medieval sau Trondheim Voices, aș aduce organiști și, în special, muzicieni care cîntă acustic. Dacă ar mai exista, aș aduce proiectul Officium al lui Garbarek. Sînt multe proiecte care s-ar potrivi, dar biserica e destul de mică.

Ce artişti noi – din zona jazz-ului, dar nu neapărat – aţi descoperit în ultima vreme şi ce ne-aţi recomanda să ascultăm?

Airelle Besson-Try, Jakub Mizeracki, Grupul American Liliac (o mare surpriză, e o familie de români).

Care sînt ultimele discuri cumpărate?

YES – Mirror to the Sky, Ganelin-Tarasov – Pus a2, Vladimir Chekasin & Vladimir Tarasov – La Grande Sonata, Gong –I See You. 

Dacă i-aţi putea cere unei entități AI să compună un album de jazz în stilul unui artist dispărut, ce muzician i-ați cere să pastișeze?

Miles Davis sau David Darling. Mi-aș satisface o curiozitate, dar nu cred că mi-ar plăcea.

interviu realizat de Marius CHIVU