Tigrul avea nevoie de un corespondent uman – interviu cu regizorul Andrei TĂNASE –

25 octombrie 2023   Regimul artelor și munițiilor

Tigru, debutul în film de lungmetraj al regizorului scenarist Andrei Tănase, este povestea unei superbe tigroaice care evadează pentru cîteva ore într-o pădure de lîngă Tîrgu Mureș. Medicul veterinar Vera (interpretat de actrița Cătălina Moga) conduce cu tact grupul de oameni însărcinat cu „prinderea animalului sălbatic”, iar drumul prin natură devine și o redefinire în cheie satirică a propriei identități. În afară de tigrul vedetă Minh, mai joacă în film Paul Ipate, Alex Velea, Bogdan Tulbure și Elvira Deatcu. Regizorul Andrei Tănase a povestit despre întîmplarea care a inspirat scenariul și despre cît de mult iubește cinema-ul și animalele.

Dacă ar fi să vă transformați într-un animal, care ar fi acela? 

Grea întrebare. Dacă nu o felină, probabil ceva zburător. Și suficient de mare cît să nu fie prada altcuiva. Un albatros, un cormoran, o fregată.

Ați filmat cu celebra tigroaică Minh, care a jucat și în Viața lui Pi. Pentru România e o premieră, pentru dumneavoastră la fel. A fost complicat să filmezi un tigru?

Cînd m-am apucat să scriu scenariul, am știut că vreau ca tigrul să fie real, nu 3D. Eram conștient că asta va limita amploarea acțiunilor pe care el le va putea executa pe platou, astfel că a trebuit să fiu în permanență atent să nu pun pe foaie secvențe pe care să nu le pot apoi filma cu un animal în carne și oase. După o primă consultare cu dresorul, am mai adaptat un pic scenariul, iar la filmare lucrurile au mers mai ușor decît ne așteptam. Era foarte important să știm exact ce reacții vrem să obținem la fiecare cadru și să fie toată echipa concentrată, fiindcă animalul nu-ți oferă prea multe duble. O reacție de surpriză o să iasă o dată sau de două ori. Privitul într-un punct fix n-o să dureze mai mult de cîteva secunde. Dacă părea obosit, plictisit sau prea agitat, trebuia să ne oprim.  

Cum se face că ați apelat la „regele junglei” pentru a portretiza evoluția personajului Vera, interpretat admirabil de actrița Cătălina Moga?

Mai întîi a fost tigrul, apoi Vera. Povestea a plecat de la un fapt divers din 2011, cînd un tigru a evadat de la Zoo Sibiu. S-a plimbat cîteva ore în jurul orașului, pînă cînd a fost localizat de potera pestriță plecată în căutarea lui. Din păcate, animalul (o femelă pe nume Mihaela) nu a scăpat cu viață din toată aventura asta, iar imaginile sfîșietor de triste date la știri mi-au rămas bine înfipte în memorie. Cînd m-am apucat, ani mai tîrziu, să structurez povestea, mi-am dat seama că îi lipsește ceva. Tigrul avea nevoie de un corespondent uman. Așa s-a născut Vera. 

Care au fost condițiile impuse de dresorul francez Thierry Le Portier?

Thierry e probabil cel mai experimentat și profesionist dresor de feline mari din lume în momentul de față. Lucrează în cinema din anii ’70, a colaborat cu studiourile hollywoodiene (GladiatorulViața lui Pi) și asta s-a simțit de la primul contact. Ne-a cerut o listă cu toate cadrele/acțiunile pe care vrem să le filmăm cu tigroaica și ne-a explicat ce e fezabil și ce nu. Apoi ne-a ghidat în procesul de securizare a platoului de filmare pentru secvențele cînd Minh urma să fie în libertate: perimetrul trebuia înconjurat cu niște garduri de o anumită înălțime și verificat cu atenție, astfel ca nici un alt animal să nu fie prin preajmă și s-o distragă pe „protagonistă”. Înainte de fiecare cadru, echipa de filmare și actorii părăseau platoul, iar Thierry, împreună cu cei doi asistenți, făcea o repetiție generală cu animalul, pînă cînd era convins că poate obține ce trebuie de la el.

Filmul vorbește despre captivitate și eliberare

Cuplul din film dă impresia că depășește criza odată ce problema tigrului își găsește cumva rezolvarea. De ce ați făcut această analogie?  

Filmul vorbește despre captivitate și eliberare. Tigroaica trăiește într-o cușcă cît se poate de concretă, iar Vera e prizoniera unei tragedii din trecutul apropiat, cu care încă nu reușește să se împace. Deși finalul nu oferă o concluzie definitivă, „eliberarea” animalului o determină pe femeie  să-și chestioneze propriul destin. 

Cîte variante ale scenariului ați rescris?  

Povestea și arcul personajelor mi-au fost destul de clare de la început, însă am lucrat destul de mult la detalii și dialoguri. Am avut vreo trei drafturi, în adevăratul sens al cuvîntului, cu mai multe ajustări minore pe parcurs.

În povestea evadării, apar destule nuanțe de comic sau derizoriu. Prin ce mijloace ați construit dramaturgic toate aceste piese neconvenționale?

Îmi place să amestec genurile și să dezamorsez tensiunea prin momente comice. Sau, dacă tonul devine prea lejer, tind să virez lucrurile într-o zonă mai profundă. Se creează, astfel, o dinamică jucăușă, care îl captează pe spectator și îi menține atenția vie. Cel puțin cu mine funcționează, atunci cînd privesc un film. Simt că se întîmplă cu adevărat o comunicare cu autorul. 

Unde au avut loc filmările și cum ați lucrat cu directorul de imagine Barbu Bălășoiu?

Deși evenimentele care au inspirat povestea s-au petrecut la Sibiu, am ales să filmăm la Tîrgu Mureș, unde grădina zoologică (cea mai mare din țară) are un farmec aparte, mai vintage și mai potrivit cu ce mi-am imaginat cînd am scris scenariul. Și pe Barbu l-a inspirat Mureșul – e un oraș cu personalitate, dar suficient de mic cît să confere filmului atmosfera de intimitate pe care o căutam. Noi am fost colegi de generație la UNATC și am colaborat la toate scurtmetrajele mele de pînă acum. Practic, am crescut împreună, ca cineaști, avem aceleași referințe și cam aceleași gusturi. 

Ar putea fi considerat filmul dumneavoastră de debut un fel de anti-Indiana Jones?

Aș prefera să fie mai degrabă un omagiu adus lui Indiana Jones decît un contrapunct. Personajul și filmele lui Spielberg mi-au marcat copilăria și mi-au deschis gustul pentru cinema-ul-spectacol, cu aventuri și personaje exotice. Dacă Vera ar fi definită ca o Indiana Jones balcanică, toutes proportions gardées, cu derizoriul de rigoare subînțeles, nu m-aș supăra deloc.

Pe generic apare și compozitorul francez Jean-Benoît Dunckel. Ce a însemnat muzica în tot ansamblul construcției filmului?

Muzica e un element foarte puternic, poate ridica, dar poate și compromite filmul. M-am perpelit mult pînă să hotărăsc că Tigru are nevoie de un soundtrack original. Știam că tonul și identitatea filmului depind în mare măsură și de asta. Conform schemei de co-productie, compozitorul urma să vină din Franța, așa că m-am apucat să ascult piese și albume de acolo. Unele prea banale, prea siropoase, altele prea experimentale sau „întunecate”. Pînă am dat de Jean-Benoît, jumătate din trupa Air, care de cîțiva ani s-a reprofilat pe muzică de film. Nu-mi trecuse vreodată prin cap că ce face el s-ar potrivi la Tigru, dar a compus pentru Sofia Coppola și François Ozon și mi-a marcat adolescența – sigur poate face ceva mișto! Producătoarea franceză m-a avertizat că probabil n-o să ni-l permitem, dar eu am insistat să-l abordăm și să-i trimitem scenariul. Ce aveam de pierdut? I-a plăcut, ne-a propus un onorariu foarte rezonabil și am bătut palma. Pentru mine era prima colaborare cu un compozitor și, inițial, l-am cam chinuit. Îi dădeam indicații foarte precise, mă blocam în detalii, mă tot răzgîndeam. Încercam să-i impun o direcție cu care nu prea rezona. A durat ceva pînă să-mi dau seama că trebuie să-i acord încredere și să-l las să se exprime în felul lui. Doar de aia îl alesesem. 

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

Mai multe