„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN

Clara Usón s-a născut în Barcelona, a făcut studii de drept şi a profesat ca avocat, înainte de a se dedica literaturii. Romanele ei Fiica Estului (2012) și Asasinul timid (2018) au apărut în traducerea Marianei Sipoș la Editura Polirom.

În psihologie există ceea ce se numește Efectul Werther, care se produce atunci cînd o sinucidere, de cele mai multe ori a unei persoane cu un grad mare de popularitate, are o reprezentare puternică în spaţiul public și în presă, consecinţa fiind creșterea numărului de sinucideri. S-a întîmplat așa ceva atunci cînd s-a sinucis actriţa Sandra Mozarowsky, personajul principal al romanului Asasinul timid?

Nu, absolut deloc. În vremurile acelea era francoism. Ceea ce se întîmplă acum în Rusia, și se întîmpla pe vremea lui Ceaușescu, a fost că media era complet controlată de regimul dictatorial. Sandra era actriță, apăruse pe coperțile multor reviste. Sinuciderea ei a fost prezentată ca un accident tragic. Circumstanțele morții ei au fost păstrate secrete, iar filmele ei au dispărut cu totul, nu le mai puteai găsi.

Subiectul sinuciderii este un fel de fir roșu în ambele dvs. cărți traduse în română.

Nu există nici o carte de-ale mele în care să nu scriu despre sinucidere. Excepție face, poate, pagina mea de Facebook. E ceva patologic aici. Dacă vreuna dintre cărțile mele nu menționează vreo sinucidere, ceva nu e în regulă. Sînt obsesivă, lucru care este trist și pe care l-am explicat în cartea Asasinul timid. Subiectul cărții este sinuciderea. Pentru mine personal, lucru spus de Camille, și pe care l-am inclus și în carte, este cea mai importantă întrebare pe care ne-o punem zilnic: continui sau mă sinucid? Poate părea o exagerare, dar pentru mine aceasta a fost realitatea ani de zile. E un fel de perspectivă a eliberării. Cînd lucrurile merg cu adevărat rău, există întotdeauna o cale de ieșire. Sinuciderea este o soluție. Am scris în carte că am încercat să mă sinucid. 

Deși pot înțelege decizia de a te sinucide, mă întristează cînd oameni tineri fac asta. Nu știi încă ce-ți rezervă viața. Cînd ești bătrîn și poți pune lucrurile în balanță, poți decide că viața nu merită trăită și că nu mai vrei să continui. Dar cînd ești atît de tînăr, e o pierdere. De aceea am fost așa de impresionată de suferința Anei. Sinuciderea ei a fost ca un sacrificiu. În cazul Sandrei, încă ne întrebăm dacă s-a sinucis ori a fost ucisă. Probabil că nu vom afla vreodată adevărul în cazul ei.

Există o vorba populară, dar în egală măsura controversată, cum că sinuciderea este o soluție definitivă pentru probleme temporare. Care e opinia dvs.?

Sînt de acord. Pe de altă parte, există ideea că tot timpul e o cale de ieșire. Oamenii cu convingeri religioase cred că există o viață de apoi unde toată suferința îndurată va fi răsplătită. Eu sînt atee și nu cred asta. Eu mă gîndesc că, dacă vreodată lucrurile iau o turnură cu adevărat rea, pot pleca oricînd. Să știu că am opțiunea sinuciderii mă ajută să continui. Știu că sună a nebunie. E ceva la care m-am gîndit mult timp.

Pe de altă parte, avem și perspectiva lui Wittgenstein, citat în Asasinul timid cu ideea că omul fericit este acela care trăiește în prezent. 

Wittgenstein a fost un om foarte practic și totodată profund tulburat. El a spus că moartea nu are nimic de-a face cu viața. Realitatea este viață, așadar moartea e ceva în afara ei. De ce să ne facem griji în privința morții? Trăim în eternul prezent. În momentul în care murim nu mai sîntem noi. Din această cauză l-am introdus în roman, pentru că toată viaţa lui a fost obsedat de sinucidere. Avea un fel de sentiment al datoriei de a se sinucide, în condiţiile în care trei dintre frații săi se sinuciseseră, iar el era încă în viață. În cazul lui, părea să fie un fel de tradiție de familie. 

Nu voi pretinde că îi înțeleg filosofia. Cu toții îi cităm ultimul aforism, singurul pe care lumea îl înțelege într-o măsură mai mare sau mai mică. „Ce nu poate fi spus trebuie ţinut în tăcere” poate fi interpretat în multe feluri. Probabil și el s-a resemnat că mulți nu îi înțeleg filosofia. Dar viața lui pare să fi fost cea a fiului unui om foate bogat, un fel de Jeff Bezos sau Bill Gates al acelor vremuri. Și-a spus că toată averea moştenită îi distrage atenția de la ceea ce avea de făcut, așa că a scăpat de ea. Cine ar face așa ceva? A devenit sărac. Nu a făcut asta din raţiuni legate de spiritul dreptății sociale pentru că nu și-a distribuit banii către cauze nobile. Asta i-ar fi distras atenția de la filosofie. El și-a dat toți banii fraților săi, care erau deja foarte înstăriți. Nu se dorea împovărat de avere, pentru că trebuia să scrie. De asemenea, faptul că era evreu, dar pretindea a nu fi, că era homosexual, dar nu a declarat-o public, arată că era un om foarte tulburat. Și asta îl face un un bun personaj literar.

A fost Asasinul timid şi un fel de coming out al dvs. în calitate de persoană care suferă de probleme de sănătate mentală?

Așa e. Nu aș fi reușit să fac asta înainte. Mulți ani m-am simțit ca o impostoare care arăta ca o persoană normală. Dar eu știam ce făcusem, știam ce se întîmplase și știam de ce e capabilă mintea mea. Mă simțeam vinovată. Psiholog fiind, cu siguranță știi că oamenii cu tulburări de sănătate mentală se simt vinovați. Mă simțeam vinovată și faţă de mama mea. 

În plus, de multe ori pot apărea stigma, izolarea, marginalizarea.

Aşa este. M-am gîndit că poate îi pot ajuta pe alții care au probleme similare. Am suferit și de dependență de diverse medicamente pe care le puteam obține doar pe bază de rețetă. Acum e ca o epidemie, dar pe vremea aceea, nici psihologii ori psihiatrii nu se gîndeau că medicamentele ar putea da dependență. Apoi au devenit echivalentul unor dealer-i/contrabandiști pentru mine. Știam și cum să îl conving ba pe unul, ba pe altul să îmi procure medicamentele respective. Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă. Știu că trebuie să am grijă de mine însămi și să mă asigur că nu revin la acel iad. 

Video-dialogul originar integral, realizat în luna aprilie a.c., poate fi urmărit pe pagina de Facebook a librăriei La Două Bufnițe din Timișoara.

traducere de Viktória CIMEROVICI

interviu realizat de Mircea DRAGU, psihoterapeut și scriitor, autorul cărții Marea aventură a micii albine Mitsu (Editura Humanitas Junior, 2022)