Semnul locului
● Liviu Mocan, Ploaie la Timișoara. Plumb și lumină, Piața Victoriei din Timișoara, 2023.
„În acest moment, în lume, se construiesc peste opt miliarde de scări” este gîndul ce generează cele mai recente sculpturi ale artistului Liviu Mocan, prezent la Timișoara în vara lui 2023 cu un complex arhitecturalo-sculptural alcătuit din cinci volume de mari dimensiuni, compuse în Piața Victoriei, ca exprese a titlului „Ploaie la Timișoara. Plumb și lumină”.
Mobilul motivațional ce îl determină pe sculptorul clujean să insereze forme ale prezenței sale în peisajul urban al vestului României consistă în dialogul cu două momente structurale în istoria recentă a Timișoarei. Într-o dialectică vizuală configurată în scopul surprinderii, captării și revelării „luminii necreate”, aceste două stadii-sursă ocupă poziții de graniță ale unui univers creativ inventat de sculptor în preambulul desfășurării volumetrice a ideilor.
Axialitatea inspirațională abordată la nivel simbolic prin dialogul creat între momentul „Timișoara 1989” (libertate cîștigată prin sînge, speranță, curaj și jertfă) și actualitatea Timișoara 2023 (Capitală Europeană a Culturii – „Shine your light! Light up your city!”) se pliază, vizionar, pe o realitate sculpturală determinată de întîlnirea dintre două „porți evolutive” ale peisajului epicentric specific orașului Timișoara.
Între prezent și trecut, între catedrală și teatru, între neființă și certitudinea existenței de dincolo de materie, Liviu Mocan își desemnează un spațiu-izvor, pe care îl aduce în slujba inspirației și acțiunii. Sculptura sa devine sursă, martor și sol al reflecțiilor filosofice determinate de comunicarea cu un teritoriu liminal dintre Orient și Occident. Tridimensionalitatea volumetrică și conceptuală din opera sculptorului conturează, în sine, un spațiu-în-spațiu. Merită observată aici structura tripartită a abordării geografiei (fie ea urbană, emoțională sau relațională), care pornește de la cercetarea identității unui loc și ajunge la sublimare, transcendență și relevanță totemică prin elaborarea formelor tridimensionale din elemente simbolice care conțin energia locului, filtrată și modulată în momentul întîlnirii cu sculptorul, alături de toți cei ai lui.
Complexul este alcătuit din lucrări monumentale cu înălțimi de aproximativ trei metri, ale căror corpuri se acordă, proporțional, tehnic și ideatic: „Să luăm lumină!”, fier, 290 x 47 x 47 cm, 2014; „Cercul, pătratul și scara“, fier, 300 x 93 x 91 cm, 2014; „Ploaie la Timișoara. Plumb și lumină” – cu aportul tehnic al lui Daniel Corlan și Daniel Roșioru, 300 x 100 x 100 cm, 2023; „Al doilea Adam, sau Viermele de Cîrmîz”, fier, zinc, 277 x 92 x 47,5 cm, AD 2014; „Muntele și inima Lui”, fier, 300 x 57 x 57 cm, 2014.
Inspirat de tema paralelismului dintre momentul 1989 și 2023, două realități istorice marcante pentru orașul de pe Bega, sculptorul propune lucrări cu caracter imersiv, care conțin puternice conotații simbolice cu trimitere la manifestările, formele și interpretările multiple ale transgresării materiei prin cunoaștere. Personajul principal din opera lui Liviu Mocan este lumina. Acea revărsare diafană care transcende, transformă, transpare, perforează forma. Acea lumină care, alături de apă, face posibilă viața, schimbarea, devenirea.
În Piața Victoriei din Timișoara, pe axul care leagă Opera și Catedrala ca două porți ale elevării omului, pe platoul unde în 1989 s-a rostit „Tatăl Nostru”, Liviu Mocan aduce lucrări monumentale pe care le așază în formă de semicerc. Opera centrală a ansamblului sculptural, „Ploaie la Timișoara. Plumb și lumină”, sintetizează într-o structură imersivă două realități istorice: momentul din 1989, cînd picăturile cerului au fost perforate de cruzimea uciderii aproapelui prin jertfa eroilor revoluției, și momentul 2023, cînd ploaia conține strălucirea luminii solare, semn al coeziunii interumane, marcată prin capacitatea unificatoare a artei.
Atunci cînd vorbim despre gloanțe și lacrimi avem în vedere valori ale corporalității și ale timpului. În lucrările sale, sculptorul Liviu Mocan folosește arhetipuri ale anatomiei și ale arhitecturii pentru a decortica perspectiva vieții într-un context acronic. Pentru el, ceea ce primează este evoluția spirituală, pe care o subliniază prin înveșmîntarea formelor tridimensionale cu valori post-antropologice, care devin caractere posibile pentru multiplele avataruri volumetrice. În acest sistem de gîndire și reprezentare, prin energia transformatoare a omului, rana fizică devine semn al revelării luminii divine. Tocmai de aceea, lucrările sînt gîndite ca expresii ale transparentizării dialogului dintre om și om.
Andreea Foanene este artistă, teoreticiană de artă și curatoare.