„S-a petrecut o eliberare și o liberalizare a discursului artistic” – interviu despre proiectul STATE OF THE ARTS

La inițiativa Ștefanei Mărmureanu și a Ariadnei Ponta, în luna octombrie a apărut volumul bilingv STATE OF THE ARTS, o radiografie a ultimilor 30 de ani de artă vizuală românească din perspectiva instituțiilor, organizațiilor, evenimentelor și inițiativelor din domeniu. Volumul cuprinde trei mari secțiuni prefațate de Magda Cârneci, Antigona Silvia Rogozea și Ioana Ciocan și poate fi găsit pe site-ul http://www.stateofthearts.ro, dar și în versiune e-book. Le-am invitat, așadar, să ne povestească despre proiect, ca demers istoric, de reconstituire a peisajului vizual românesc al ultimelor decenii, dar și despre imaginea momentului 2020.

Ce este, de fapt, STATE OF THE ARTS? Cui îi este adresat volumul?

Magda CÂRNECI (poetă și critic, curator și istoric de artă): Personal, cred că e o inițiativă binevenită, pornită nu de o instituție, ci de un grup privat de manageri și activiști culturali, din dorința de a completa ochiurile goale ale rețelei de evenimente de sinteză și de inițiative de o oarecare anvergură din spațiul cultural românesc. Dovada – faptul că la el au răspuns prompt și afirmativ suficiente nume de istorici și critici de artă, curatori și operatori culturali cunoscuți din București și din țară. Proiectul se adresează, cred, atît specialiștilor și artiștilor, cît și publicului larg.

Antigona Silvia ROGOZEA (director de programe, Muzeul Național de Artă Contemporană): Inițiativa este salutară în ideea unei radiografii independente a sectorului artelor vizuale contemporane din România ultimelor trei decenii. Volumul este adresat publicului larg, prin oferirea unei panorame a curentelor, spațiilor și evenimentelor din ultimii 30 de ani, dar și celui avizat, prin contribuțiile a numeroși specialiști în domeniu.

Ștefana MĂRMUREANU (coordonator de proiect): STATE OF THE ARTS încearcă un bilanț, o radiografie a peisajului practicilor artistice din România după 1989, dar uneori prin raportare la perioada de dinainte. Am urmărit schimbările din perspectiva modificării discursului artistic și mai ales a evoluției instituțiilor, proiectelor și platformelor active din domeniul artelor vizuale. Catalogul proiectului este bilingv (română-engleză) și include in extenso informațiile rezultate în urma fazei de documentare, inclusiv cele care nu sînt prezentate în expoziția virtuală, dar și texte-ghid/eseuri semnate de curatorii proiectului, de inițiatori și coordonatori de proiecte și de specialiști în domeniul artei vizuale, teoreticieni și artiști, specialiști străini. El va fi distribuit cu titlu de gratuitate contributorilor, colaboratorilor, partenerilor de proiect și bineînțeles doritorilor. Pregătim varianta e-book (personalizată pentru PC/laptop, tabletă și mobil) care va putea fi descărcată for free. Catalogul are un tiraj limitat, condiționat de finanțarea avută și de aceea am dorit să oferim posibilitatea ca toți cei interesați să poată avea acces la informația cuprinsă în el. Tot pe site veți putea vizita o expoziție virtuală și veți fi la curent cu upgrade-uri informaționale. Vă invităm să urmăriți și pagina de Facebook unde se postează toate noutățile legate de desfășurarea și evoluția proiectului.

Cît de necesară a fost o radiografie a practicilor artistice din România de după 1989?

M.C.: La o distanță de 30 de ani de la schimbarea de regim politic din decembrie 1989, era nevoie de o privire de sinteză pentru trei decenii de creativitate artistică individuală și instituțională suficient de efervescentă în România. Personal, am scris o istorie a artelor plastice din România între 1945-1989, cu o addenda 1990-2010, așa cum au apărut și alte studii de specialitate în acest răstimp, dar se simțea nevoia unei aduceri la zi și a unei puneri împreună a mai multor gîndiri individuale, a mai multor tipuri de analize faptice și a mai multor stiluri interpretative pentru a creiona o posibilă imagine generală a unei perioade extrem de complicate și totuși extrem de fertile din istoria românească recentă și prezentă.

Ș.M.: Scopul proiectului a fost de a sesiza modul în care s-a modificat peisajul artelor vizuale, pentru că ultimii 30 de ani au adus schimbări structurale nu doar la nivelul tematicii și al ideologiilor, dar și al abordărilor comerciale și al relației cu publicul.  Rolul proiectului este de a expune, nu de a impune; de a descrie, nu de a ideologiza; de a genera comentarii și opinii, nu de a osifica o posibilă imagine generală. STATE OF THE ARTS nu se va încheia prin clasamente și topuri, ci, ne-am dori, prin aprofundări, completări, opinii diverse – adică o apropiere autentică de fenomenul artistic a participanților, dar și a publicului. Pe baza unei documentări realizate cu sprijinul și prin participarea directă a mai multor specialiști din domeniu, proiectul STATE OF THE ARTS a încercat să pună în evidență transformările vieții artistice, ale profilului instituțiilor care o guvernează, inițiativele cele mai interesante, dar și momentele cele mai importante ale manifestării și promovării artei contemporane. S-au punctat evenimente, organizații și proiecte care au produs schimbări semnificative, care au generat curente/tendințe/mode. Sintetizarea perioadei trecute s-a făcut cu intenția de a identifica și posibile căi de evoluție ulterioară. Vrem să vedem ce s-a întîmplat și înspre ce ne îndreptăm.

A.S.R.: Efortul documentaristic în domeniul artelor vizuale românești a fost mai degrabă fragmentar, proiectul de față se dorește a fi un efort conjugat, pe diverse paliere ale domeniului: instituții.evoluție, proiecte.spații și evenimente.curatori. Desigur, informația nu este exhaustivă, însă trasează liniile generale pentru o navigare prietenoasă în acest domeniu vast și exuberant, de o efervescență aparte în România post-decembristă.

La ce nivel s-a modificat sensibil discursul artistic individual la noi în ultimii 30 de ani?

M.C.: E dificil de răspuns pe scurt, dar aș spune în cîteva cuvinte că s-a petrecut o eliberare și o liberalizare a discursului artistic, așa cum s-a întîmplat în mai toate domeniile societății românești, a apărut o diversificare enormă a propunerilor artistice individuale și o multiplicare surprinzătoare a noilor forme de acțiune artistică – festivaluri, bienale, galerii de artă private, publicații, site-uri și blog-uri de artist. La ora actuală, există nenumărate tipuri de discurs vizual, de la tradițional la modernist, la postmodern și life-style. Aș spune că există mai multe arte vizuale contemporane, paralele și adesea disjuncte, în această vreme agitată pe care o trăim. Numitorul lor comun ar fi, poate, căutarea libertății și a identității adevărate într-o lume a post-adevărului.

A.S.R.: Este o întrebare complexă, la care probabil s-ar putea găsi o multitudine de răspunsuri/opinii, poate în cadrul mai multor dezbateri și volume precum cel de față. În primul rînd, am putea vorbi despre liberalizarea artei, cumva despre recuperarea liberului-arbitru în ceea ce privește deciziile asupra propriilor creații artistice, dar și în ceea ce privește modurile și spațiile de prezentare și înstrăinare a sa. Discursul artistului a devenit critic, constituindu-se într-un pol de documentare și comentare a peisajului socio-politic al vremii sale. Desigur, acest lucru a avut loc în contextul unei schimbări a misiunii artei la nivel global, prin care funcțiile cathartice și estetice au luat forme, în epoca actuală, de angajare și critică.

Evoluția pieței de artă din România este una constantă, organică

Instituţiile şi platformele active din domeniul artelor vizuale au avut şi ele o evoluţie surprinzătoare. Ce iniţiative interesante pot fi menţionate cu precădere?

A.S.R. Am încercat o trecere caleidoscopică în revistă a spațiilor de expunere și a evoluției lor începînd cu 1990. În mod evident, acest lucru presupune o cercetare mai aprofundată, sperăm să poată fi continuată și completată în viitor: de la formele incipiente de organizare și reorganizare a spațiilor de expunere UAP la crearea de noi instituții și spații, festivaluri și polarizarea noilor medii / spiritualitate din anii ’90; de la înființarea Muzeului Național de Artă Contemporană la aparițiile spațiilor de tip artists run spaces și constituirea unor noi poli zonali în arta contemporană (Cluj/București), galeriilor comerciale și a bienalelor de artă, dar și a evenimentelor ce deschid arta vizuală către publicul larg sau participările la tîrgurile internaționale de artă din anii 2000 pînă la dezvoltările pieței de artă, apariția muzeelor private, abundența proiectelor multiculturale și multidisciplinare, dar și acutizarea dificultăților sectorului independent, precum și a celui instituțional, post-2010, într-un mediu caracterizat de precaritate financiară și lipsă de predictibilitate. Valabil pentru întreg sectorul cultural românesc, asigurarea continuității inițiativelor/activității reprezintă una dintre cele mai mari provocări în acest domeniu, operatorii instituționali/independenți/privați de artă vizuală duc o luptă continuă pentru resurse de supraviețuire și dezvoltare a proiectelor și programelor proprii.

Ioana CIOCAN (curator independent, director general al Pavilionului de Artă București Art Safari, vicepreședinte al UAP): Platformele online de vînzare a bunurilor culturale mobile au înregistrat în plină perioada de carantină vînzări de peste 1,25 milioane de euro. Înainte de pandemie indicatorul de creștere din sectorul vînzărilor publice (prin licitații de artă și obiecte de colecție) era de 22% pe an. Evoluția pieței de artă din România este una constantă, organică, ce se remarcă cel mai bine la casele de licitații: Artmark (de la 6,4 milioane de euro în 2016 la 8,3 milioane de euro în 2017, la 8,6 milioane de euro în 2018, la 10,4 milioane de euro în 2019) și Quadro (de la 62.000 de euro în 2016 la 102.000 de euro în 2017, la 110.000 de euro în 2018, la 290.000 de euro în 2019). Merită menționat ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu care a aprobat suplimentarea cu 2.000.000 de lei a bugetului Muzeului Național de Artă Contemporană, prin care MNAC va realiza achiziţia de lucrări de artă plastică. Este pentru prima dată în ultimii 12 ani cînd Muzeul Național de Artă Contemporană primește de la Ministerul Culturii un buget pentru achiziții de artă. Această sesiune de achiziții de artă contemporană, lansată în contextul pandemiei, este menită să crească patrimoniul cultural al MNAC și să constituie un stimulent pentru producția artistică actuală. De asemenea, MARe/Muzeul de Artă Recentă a lansat o campanie specială de achiziții de artă contemporană românească derulată în perioada 10 mai – 10 iunie 2020 cu titlul „E albastră!“. Campania a fost deschisă tuturor genurilor de artă – pictură, sculptură, fotografie, video, performance, instalații audio-video. Un demers lăudabil în social media îl reprezintă încercarea de a coagula, sub aceeași platformă de promovare online, denumită Exhibition Continues, după un model importat, cu începere din 20 aprilie 2020, 11 reputate galerii de artă contemporană (Suprainfinit, H’art, Gaep, Sector 1, Mobius, Anca Poterașu, Plan B, Galeria Posibilă, Sabot, Galeria Jecza, Sandwich).

Cum aţi rezuma parcursul artiştilor români reflectat în evenimentele cu public din perioada recentă?

A.S.R.: Categoria artiștilor vizuali este una dintre cele mai dinamice din domeniul cultural, artiștii vizuali au avut o putere de adaptare rapidă la realitățile socio-economice, au înțeles că trebuie să provoace cît mai multe instanțe de întîlnire cu publicul lor, asumîndu-și (uneori în detrimentul propriei creații artistice), mai ales în perioada de entuziasm a anilor 2000, roluri multiple: curator, organizator, comunicator, agent, manager. Majoritatea inițiativelor din domeniu aparțin unor artiști, o serie de oameni foarte curajoși au fondat platforme pentru diseminarea informațiilor și comunicarea proiectelor și evenimentelor artistice, au organizat evenimente atît pentru publicul avizat, cît și pentru cel larg. Prin demersurile lor, atît la nivel conceptual, cît și evenimențial, artiștii vizuali români au fost și sînt factori de conștientizare urbană și de responsabilitate comunitară, asociind proiectelor lor o serie de misiuni civice și educaționale.

I.C.: Am participat la un proiect video foarte interesant, „Arta împotriva coronavirusului. Artiștii reacționează la pandemie” / Art Fights Corona. Artists React to the Pandemic”, la invitația ICR New York, împreună cu Megan Dominescu, Daniel Rădulescu, Pandele Radu, Mihai Zgondoiu, Vlad Nancǎ, Dan Badea și Sasha Meret. Proiectul a explorat modul în care creativitatea și creația sînt influențate de pandemie, vă invit să urmăriți aceste opt mărturii video realizate în plină carantină pe contul de Facebook al ICR NY.

Realitatea momentului a fost şi este una blocantă pentru cei mai multi dintre operatorii culturali. Oricît de adaptabili am fi, arta nu se poate face online. Mă înşel?

M.C.: Cred că, în condițiile pandemice de azi, arta se poate face și online, măcar temporar, dacă restricțiile o impun. Și am fost uimită de inventivitatea extraordinară a soluțiilor pe care artiștii din România și din restul lumii le-au găsit pentru a continua să creeze, să comunice, să fie auziți și văzuți, și să ne hrănească nevoia de sensibilitate și autenticitate cu producțiile lor. Vă invit să vedeți, în acest sens, revista Arta nr. 44-45, care iese acum din tipar și care e dedicată curatoriatului și artei în vremea pandemiei.

Ș.M.: Nu am putut să ignorăm realitatea momentului. Peisajul instituțiilor și proiectelor din întreaga zonă artistică este marcat, anul acesta, de o situație fără precedent care afectează foarte puternic domeniul artistic. Proiectul nostru analizează, prin urmare, și efectele pe care întreruperea activităților cu public le are pe termen scurt asupra instituțiilor și organizațiilor active în domeniu, dar și consecințele pe termen mediu și lung și modul în care situația actuală  modifică, poate pentru totdeauna, viața proiectelor artistice și raportarea la public. Am încercat să aflăm de la colaboratorii noștri nu numai ce și cum fac în mod obișnuit, ci și rețetele lor de răspuns la criza momentului și perspectivele lor. O nouă dimensiune a fost adăugată demersului nostru, cu accentul  pe adaptabilitate.

A.S.R.: Ca și în cazul altor domenii culturale precum teatrul, opera, concertele sau dansul, artele vizuale au nevoie de contact fizic, senzorial cu publicul lor, interacțiunea cu produsele culturale este, în general, o experiență de 360°. Deși aparent arta video sau multimedia ar părea avantajată de un asemenea scenariu, lucrările/expozițiile nu pot exista în formele lor complete de expresie numai în online, însă cred că au fost identificate o serie de soluții pentru prezentarea/prezența artei vizuale: de la tururi 3D și lucrări colaborative online la expoziții, dezbateri și întîlniri online. Artiștii, precum și instituțiile, spațiile independente și comerciale, organizatorii de evenimente au fost toți provocați să se adapteze, chiar să se reinventeze; astfel, această provocare poate fi transformată într-o oportunitate de autoanaliză și redefinire a misiunilor tuturor acestor actori din scena de artă contemporană.

I.C.: Artiștii independenți, cei care aleg să fie plătiţi prin drepturi de proprietate intelectuală, au fost grav afectați de pandemie. Ministerul Culturii a venit în sprijinul sectorului cultural independent prin Programul ACCES Online 2020 cu suma totală de 1.000.000 de lei, condiția fiind ca proiectele să se desfășoare exclusiv online și să se încadreze în domeniile: teatru, muzică, dans, arte vizuale, patrimoniu imaterial. Pandemia a dovedit cît de necesară este tehnologia și cît de mult platformele de comunicare online din România au de recuperat. Majoritatea site-urilor nu sînt adaptate diverselor dispozitive de navigare, nu sînt actualizate și nu reușesc să depășească designul anilor ’90. Să nu uităm că Internetul are 30 de ani și Facebook-ul are deja 16 ani. Arta se poate face online și s-a făcut și online încă din anii ʼ90 prin mișcarea Net Art – care folosea Internetul ca mediu de lucru – sau browser art, unde codul își modifica  structura (net. art, JODI, Maciej Wisniewski). Ce s-a întîmplat în pandemie a fost, de fapt, o transmitere live prin diverse platforme a evenimentelor care se făceau, cu greu s-au făcut adaptări sau refaceri ale unor proiecte și oricum aceste lucruri nu se pot întâmpla peste noapte.

Proiectul merită continuat printr-o mare expoziție de sinteză

Cum vedeţi continuarea proiectului STATE OF THE ARTS?

M.C.: Așa cum le spuneam și organizatoarelor, cred că proiectul STATE OF THE ARTS e o reușită, are miză și anvergură, și merită continuat printr-o mare expoziție de sinteză, cu un titlu posibil ca „State of the Arts. Arta românească după 30 de ani”, care ar putea fi deschisă în 2021-2022 într-un spațiu din București.

A.S.R.: Această primă etapă a proiectului reprezintă o viziune de cartografiere, am putea spune, efortul ar trebui continuat și ramificat în scopul documentării, arhivării și cercetării direcțiilor conceptuale și formale, dar și a activității producătorilor de conținut în artă vizuală contemporană.

Ș.M.: Va trebui să ne adaptăm situației. Probabil că vom continua să dezvoltăm partea de documentare sau vom opta pentru versiuni „din ce în ce mai virtuale” sau în mediul online. Partenerii noștri generatori de act artistic vizual și de la care captăm informațiile vor dicta modalitățile în care se va realiza mai departe demersul nostru. Sîntem curioși și optimiști. Echipa noastră (Ariadna Ponta, Dragoș Tudor, Maxim Trikhanov și cu mine) mulțumește tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect. Vom miza întotdeauna pe colaborare.

a consemnat Roxana CĂLINESCU