Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –

Printre fani și critici pare să existe un larg acord că cel mai bun album românesc de rock este Cantafabule, cel de-al treilea album Phoenix care încheie prima lor perioadă românească. Este o lucrare matură și originală, un amestec de hard rock și abordare psihedelică folosind, împreună cu instrumentarul rock tipic, blockflöte, celeste, clopote cu sunet bisericesc, pian și vioară în tentă clasică, plus texte extrem de inspirate. Departe de începuturile lor naiv-fermecătoare inspirate de Beatles și documentate pe cîteva EP-uri, Cantafabule este, de asemenea, destul de diferit de primele două albume, ambele marcate de puternice influențe folclorice.

Cum a decis Phoenix să schimbe stilul și să renunțe la influențele pop-rock britanice pentru a se concentra pe folclorul românesc?

În 1971, Ceauşescu se întorsese dintr-o călătorie în China şi Coreea de Nord impresionat de cultul personalității din jurul lui Kim Il Sung. Acesta era pe atunci doar secretar general al Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, devenind președinte abia în 1972, evoluție emulată de Ceaușescu, devenit și el președinte în 1974. Viața culturală românească, care la sfîrșitul anilor ’60 se bucurase de un grad relativ de deschidere, a trebuit brusc să facă față unor măsuri naționaliste și neo-staliniste impuse de infamele Teze din iulie 1971.

A fost un moment bun pentru a aduce elemente folclorice în muzica pop și rock, dar cînd Nicolae Covaci, liderul Phoenix, le-a povestit colegilor despre ideea lui de a găsi inspirație în folclor, aceștia nu s-au declarat entuziasmați, unii chiar părăsind trupa. În cuvintele lui Nicu Covaci: „Dacă Ceauşescu vrea folclor, atunci îi dăm noi folclor!”. Însă în locul interpretărilor brute ale cîntecelor folclorice românești unde singura diferență față de originale era folosirea instrumentelor electrice, în stilul grupului Sincron, primul lor album, Cei ce ne-au dat nume, a fost dedicat unui ciclu conceptual care se referă la cele patru anotimpuri ca simboluri pentru transformarea și (re)nașterea naturii. Piesele sezonului original sînt împărțite de scurte imitații ale cîntecelor de datină, iar unul dintre membrii percuționiști ai trupei și co-autor al copertei albumului împreună cu viitoarea sa soție (Valeriu Sepi și Elisabeth Lili Andrianov) a construit chiar și o capră uriașă de lemn și cîteva mai mici pentru a imita instrumentele tradiționale. Este incontestabil folclor, dar de extracție autentică, nu genul promovat la televiziune și iubit de Elena Ceaușescu.

Cel de-al doilea album, Mugur de fluier, este un album conceptual apărut în 1974, și el cu o puternică influență folclorică. Albumul cuprinde singura melodie compusă de vocalistul lor, Mircea Baniciu, „Andrii Popa”, folosind ca versuri o poezie din 1843. A devenit cea mai populară melodie a trupei.

Un an mai tîrziu, Phoenix a dat lovitura cu Cantafabule, o tripletă magistrală de versuri, muzică și copertă. Versurile a doi poeți extrem de inspirați, Andrei Ujică și Șerban Foarță, îl duc pe ascultătorul român într-o lume a animalelor fabuloase, a mitologiei romane și a Orientului Mijlociu și Îndepărtat (basiliscul, Calandrinon, păsările Roc și Phoenix), cei doi folosind o limbă română arhaică, aromâna și chiar franceza veche. Lumea aceasta a bestiarelor le-a fost inspirată de Philippe de Thaün, primul poet care a scris în franceza vernaculară, autor al unui bestiar, o traducere a Physiologus, operă creștină scrisă în limba greacă cîndva între secolele al II-lea și al IV-lea d.Hr. Cuprinde povestea unicornului, care se lasă prins doar în poala unei fecioare, redată de Phoenix în „Norocul inorogului”, și a păsării nemuritoare Phoenix, care se ridică din cenușă la trei zile după ce a ars. Ascultătorul neromân este, din păcate, lipsit de toate aceste referințe medievale și religioase, dar muzica intensă și totuși suplă, extrem de sofisticată, vorbește de la sine, fără a avea nevoie de vreo înțelegere a versurilor. 

Coperta, apărută inițial cu un titlu greșit, Cantofabule în loc de Cantafabule, și inspirată de enciclopedia zoologică a lui Brehm, Tierleben, ar fi trebuit să fie un colaj al trupului fără chip al principelui moldovean Dimitrie Cantemir, reprezentat ca unicorn pe fundalul unei porți metalice simbolizînd Cortina de Fier, dar versiunea inițială a fost respinsă de cenzori și înlocuită cu coperta interioară care arată animalele legendare într-o tehnică de peniță și tuș datorată tot cuplului Valeriu Sepi (concepție generală) și Elisabeth Lili, între timp devenită Sepi (realizare în detaliu).

Acesta a fost punctul culminant al carierei, cînd concertele lor adunau zeci de mii de spectatori pe stadioane și le puteau asigura un stil de viață cu un confort de neegalat sub regimul comunist, altfel restrictiv și represiv. Aveau susținători printre activiștii Partidului Comunist care fie îi admirau sincer, fie erau interesați să profite și ei de pe urma concertelor, dar și dușmani în cenzorii stricți și în culturnicii epocii. A fost ghinionul trupei că, în timpul unui spectacol de vară de la Marea Neagră, nivelul de decibeli al amplificatoarelor lor a deranjat un ministru comunist și astfel trupa a fost interzisă. Nicu Covaci a găsit o lacună în organizarea concertelor în colaborare cu cluburile de fotbal, o întreprindere încă și mai profitabilă. Sătul de aceste hărțuiri, uneori minore, dar constante, și convins de propria-i valoare, în 1976 Nicu Covaci părăsea România printr-o căsătorie de formă cu o olandeză, revenind în anul următor și orchestrînd evadarea membrilor Phoenix în difuzoarele trupei.

Nu se poate spune că Phoenix a făcut în mod deschis politică. Dar modul lor de viață nu era ceea ce își doreau activiștii de partid pentru tinerii țării, iar folclorul practicat de ei, în mod cert neînțeles în detaliile subtile induse de cuplul de textieri Foarță/Ujică, nu era folclorul iubit de Elena Ceaușescu și propagat la TV. Ca și în cazul unei formații din Cehoslovacia, Plastic People of the Universe, tocmai represiunea exercitată de autorități i-a transformat într-un simbol al libertății. Scopul lor era să facă muzică într-o formă mai permisivă de socialism, ca în Iugoslavia vecină. În schimb, speranțele lor de a avea un succes similar în Occident, adică în Germania Federală, au fost zădărnicite de o combinație de factori: textele în română, lipsa de interes a caselor de discuri pentru genul hard-psych-ethno rock din cauza apariției curentului New Wave și a mișcării punk, lipsa de management profesionist sau, pur și simplu, ghinionul. 

Incapabili să repete uriașul succes românesc în Germania de Vest, Phoenix s-au întors după Revoluție în fața publicului înfometat de muzica lor. Primele concerte epuizate au fost urmate ani mai tîrziu de lupte interne între membri și, încet-încet, lumea l-a părăsit pe fondatorul și liderul Nicu Covaci. Acesta a reformat Phoenix de mai multe ori, uneori alături de foștii săi colegi, a lansat trei CD-uri de studio sub numele de Phoenix, dar trupa nu a revenit niciodată la faima și valoarea de pe timpul Cantafabulelor.

Reinventarea Cuvintelor

„Phoenix și Sfinx au fost pentru mine o școală muzicală”, mărturisește Călin Pop, vocalistul și chitaristul trupei Celelalte Cuvinte. „Nu voi uita niciodată ziua de 8 martie 1972, cînd am primit un bilet de la tatăl meu. Aveam 12 ani și eram pe atunci într-un cerc de chitară la Casa Armatei unde repetam în grup aceleași mișcări. Era primul concert cu Cei ce ne-au dat nume și muzica lor mi-a creat o sete de rock occidental: Led Zepp, Sabbath, Zappa și ceilalți.” Promovați de regretatul Florian Pittiș, acesta l-a sunat la un moment dat pe Ovidiu Lipan în Germania să-i spună că există o trupă în Romania care merge pe drumul Phoenix, la care Lipan ar fi izbucnit în lacrimi. 

Celelalte Cuvinte au explodat pe scena rock cu o jumătate de album urmată de un album întreg. Cel puțin piesa „Caracteruri” eu o văd ca un tribut adus muzicii Phoenix, cu textul vechi al lui Barbu Mumuleanu și vioara lui Ovidiu Roșu. „Ei nu cred că sînt născuți, / Nu-s născuți, ci-s din cer de sus căzuți / Spre a fi poruncitori, poruncitori / Celor mici stăpînitori” era un text vechi pe atunci de un veac și jumătate, dar care descria perfect mentalitatea potentaților comuniști (și, de fapt, a oricăror dictatori). Muzica acestor prime două discuri, împreună cu al doilea LP al formației, e dificil de încadrat într-un singur stil și, în afara piesei sus-citate, nu poate fi considerată ca avînd vreo filiație Phoenix. Vocea înaltă a lui Călin Pop împreună cu structura complexă a compozițiilor fac însă ca sound-ul Cuvintelor să fie imediat recognoscibil indiferent ca piesele sînt hard rock melodic, rock progresiv instrumental, cîntece de dragoste sau elegii. 

În anii ’80, Cuvintele s-au bucurat și ele de atenția organelor de represiune ori a cenzorilor. Același Călin Pop povestește că în Timișoara, în anii studenției lor, un milițian poreclit Păcală umbla cu foarfece la el, îi bătea și îi tundea pe cei cu părul lung. În ceea ce privește cenzura, e bizar că pudicii cenzori au insistat ca „fata goală” din versurile „Mirat am fost în apă zărind / O fată goală cu obrajii soare zîmbind” („Pîrîul”) să fie schimbate în „Tresărind o fată cu obrajii soare zîmbind”), în timp ce o piesă cu un mesaj destul de direct, critic la adresa potentaților, ca mai sus-citata „Caracteruri”, să treacă de cenzură.

Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă și poate că spiritul locului i-a ajutat să nu-și piardă inspirația, reinventîndu-se constant. În primii ani de după Revoluție, cu două discuri de heavy metal care redau muzical deziluziile primilor ani post-revoluționari, apoi cu Ispita, un album cu tentă filosofică pe alocuri orientală, NOS, de la „new old stock”, o critică a distanțării dintre indivizi în condițiile înlocuirii realității fizice cu cea virtuală, și STEM, un album despre capacitatea noastră de regenerare, ca și a trupei. Ultimul lor album, Lumea asta, e printre altele un rezultat al interesului mai vechi al textierului principal Marcel Breazu pentru influențele turcești, vezi splendida „Allaturka-Allafranca”. 

Phoenix și Celelalte Cuvinte concertează împreună pe data de 15 decembrie la Arenele Romane.

Corneliu Cazacu este fotograf.