„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Regizor și scenarist, Alessandro Grande a devenit unul dintre cei mai apreciați regizori în Italia odată cu lansarea scurtmetrajelor In my Prison și Margerita. Cu Bismillah (2018), el a fost recompensat cu Premiul David di Donatello și a fost nominalizat pe lista scurtă a Premiilor Oscar. L-am întîlnit la București, unde am fost „colegi” în juriul internațional al BIFF, așa că a afost un bun moment să vorbim despre cinema.
De ce ați ales regia de film?
Adevărul este că regia și cinemaul m-au ales. Am studiat literatura și cinematografia pentru ca era singura universitate care mai putea accepta studenți cînd m-am decis eu să dau examen. Acolo am putut să studiez marii autori și capodoperele cinematografice, așa am descoperit această pasiune și m-am apropiat de profesie muncind mult și făcînd sacrificii. Acum am înțeles ca nu aș putea face altceva, a devenit „descărcarea” și modul meu de exprimare, o nevoie naturală de a face film.
Cînd ați scris scenariul filmelor Bismillah și Regina, ați avut în minte personaje abătute. Cu ce gînduri ați pornit cînd ați ales subiectele?
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare. Am fost atras mereu de argumente delicate, văzute din perspectiva adolescentină și pornesc de la probleme pe care le pot înfrunta și cei mai mici, cei ce au nevoie mereu de o figură părinteasca matură și prezentă.
Privarea de libertate și nedreptățile pe care mulți ajung să le îndure sînt un semnal de alarmă pentru democrație. Cum pot interveni artiștii?
Cînd ți se ia libertatea, ți se ia viața. Nu îmi pot imagina să trăim fără să putem avea posibilitatea de a alege. Privarea de libertate este absolut un semnal de alarmă și trebuie să încercăm să rezolvăm aceasta meteahnă cît de repede posibil. Trebuie intervenit înainte ca sufletul uman sa poată resimți daunele.
Ce reacții v-au impresionat cel mai tare cînd ați lansat scurtmetrajul Bismillah și care a fost traseul filmului?
Liniștea totală și ochii umezi ai spectatorilor sînt emoții pe care le iau iau cu mine însumi mereu și pe care le poți trăi doar avînd proiecții cu publicul și urmărind reacțiile oamenilor. Bismillah a cîștigat Premiul David di Donatello, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj în Italia, și a fost inclus pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar în 2019. Selecția a însemnat o enormă onoare pentru mine și cu acest mic proiect am putut să merg în toată lumea.
Relația tată-fiică din filmul Regina este foarte credibilă. Cum ați lucrat cu tînăra actrița Ginevra Francescon? Dar Francesco Montanari?
Am repetat foarte mult, a fost o pregătire foarte lungă și atît Ginevra (Francescon, nota red.) cît și Francesco (Montanari, nota red.) au fost foarte buni și au reușit să impună un raport sincer în viața de zi cu zi și asta au transmis și personajelor pe care le-au interpretat. Mai mult, Ginevra, pentru a interpreta acest rol a studiat canto și chitară timp de un an și în film ea a ajuns să cînte din voce și la chitară live la doar 17 ani. E un mare talent. Francesco Montanari este foarte popular în Italia, e un actor foarte apreciat și a fost interesant sa lucrez cu el mai ales la un personaj foarte diferit de ce interpretase pînă atunci.
Ce filme românești recente v-au atras atenția și de ce?
Recent am văzut un film intitulat Marocco în competiție anul acesta la Bucharest International Film Festival, unde am participat in calitate de jurat. Filmul aduce în prim-plan și tratează conflictul tată-fiică și mi-a făcut plăcere să observ că acest punct de pornire stîrnește în continuare atîta atenție.
La ce lucrați acum?
Pregătesc al doilea lungmetraj și sînt încă în faza de scris scenariul și în consecință va mai dura. Nu mă grăbesc.
interviu realizat de Roxana CĂLINESCU