„Îmi place enorm să experimentez și să amestec stilurile de lucru” interviu cu artistul Clément COGITORE

Clément Cogitore este artist plastic și cineast și a venit la București la inițiativa Institutului Francez, care a organizat cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului Francez. Lucrările lui, situate la granița între cinema și artă contemporană, au fost recompensate cu o mulțime de premii. La 39 de ani, Clément Cogitore a expus în cele mai mari muzee din Europa, iar din 2015 el a devenit cunoscut și ca regizor,  odată cu lansarea filmului Neither Heaven, nor Earth, nominalizat, printre altele, la Premiile César. Lungmetrajul Goutte d'or a fost proiectat la București în prezența realizatorului. 

După studii în arte decorative și contemporane urmate la Strasbourg, apoi la studiourile Fresnoy, ați ajuns rapid un artist „multipremiat”. Cum vedeți raportul între ființa umană și poveștile lumii contemporane?

Mă preocupă mitologia și legăturile cu diverse tipuri de credință, religioasă sau mistică, felul în care aceste povești ne ajută să trăim cu ceea ce nu înțelegem, cu legăturile spirituale din noi. Doliul și imensitatea lumii reprezintă pentru mine un mod de a înțelege ce ne înconjoară și de a chestiona felul în care toate aceste ficțiuni se răsfrîng asupra noastră. Mă preocupă și explicația legată de necesitatea dezvoltării acestor „narațiuni” în raport cu existența umană.

În 2018 ați fost recompensat cu Premiul Marcel Duchamp pentru instalația video Evil Eye expusă la Centrul Pompidou. Rețelele sociale și media în general ne propun  stereotipuri dar și o înțelegere de multe ori sumară a lumii. Ce rol are artistul în acest context?  

Instalația Evil Eye are în centru un personaj feminin construit doar din imagini preluate din clipuri publicitare, iar presa încurajează din păcate acest tip de limbaj. Tot ea ar trebui să ne ajute să reconecteze realitatea la imagine, căci rolul ei în asta constă... Mă bucură mult că în redacții apar dispozitive moderne făcute să elimine sistemele de manipulare și algoritmele rețelelor sociale. Presa adevărată ar putea fi mai ofensivă față de mecanismele de manipulare, ar trebui să nu amplifice fenomenul. Îmi vine in minte o frază scrisă de Luis Bunuel în ani '60 care spunea că „Informația redundantă este unul din cei patru cavaleri ai apocalipsei...”

În 2011 ați fost selecționat la Festivalul de la Cannes în secțiunea „Quinzaine des cinéastes” cu un scurtmetraj dedicat artistului Ely Bielutin. De ce v-ați oprit la el ?Documentarul de care vorbiți este dedicat colecționarului rus Ely Bielutin și soției sale. Cei doi  dețin  o colecție impresionantă  de artă veche, e o poveste controversată legată de operele  de artă care astăzi sînt asociate cu  averea lui Putin...

În documentarul despre Indiile Galante, spectacolul pe care l-ați montat la Opera Bastille, interpretați chiar unul dintre personaje. Este limbajul coregrafic mai expresiv decît cinema-ul?

În afară de spectacolul după opera lui Rameau, am semnat regia documentarului și am lucrat cu coregraful Bintou Dembélé. A fost extraodinar să regizez scene de dans contemporan pe muzică veche, să reușesc să fac conexiuni între aceste două tipuri de „energii”, mai ales că eu sînt de părere că mișcările corpului trec prin filtrul cognitiv și sînt și ele o formă de limbaj elaborat. Pentru mine, ca cineast, limbajul este dialog, povestire, text, iar dansul și muzica îmi permit să elimin cuvintele. Nu a fost ușor să montez Indiile Galante, avînd în vedere dimensiunile atît de variate ale abordărilor  artistice.

Ați venit la București în calitate de regizor al filmului Goutte d 'or..

Goutte d 'or este numele unei străzi dintr-un cartier parizian extrem de popular, situat în arondisementul 18. Popular în sensul în care fusese o zonă industrială în secolul 19, cu locuitori săraci. Eu, cînd am venit la Paris, am locuit în acest cartier pentru că era mai ieftin și era, ca și acum, plin de artiști. Sînt foarte atașat de zona asta, de aceea am și decis să filmez acolo povestea care are ca personaj principal un anti-erou, pe clarvăzătorul Ramses.

Ați filmat în cea mai mare parte pe străduțele din jurul cartierului istoric Montmartre. Ați întîmpinat dificultăți ?

A fost greu, dar extrem de plăcut pentru toată echipa, doar scenele de interior le-am filmat la Bordeaux.

Personajul din film, Ramses (interpretat de Karim Leklou) este un escroc, el păcălește lumea pretinzînd  că poate prevedea viitorul. Credeți că misticismul a rămas o formă de a cunoaște lumea ?

Cred că misticismul nu are „vîrstă”, se trage din  perioada Greciei antice, cunoaște momente de glorie în Evul Mediu, dar e prezent în toate civilizațiile și epocile de pînă acum. Toate mitologiile iau naștere din ciocnirea între lumile reală și spirituală. Dar personajul meu acționează prin mijloace „contemporane”...

E un ritm foarte alert în filmul Goutte d'or. Această viteză se datorează scenariului inițial sau modului de filmare ? 

Am scris scenariul împreună cu alți trei co-scenariști, dar ritmul  alert de care vorbiți este dictat de energia foarte specială a cartierului în care am filmat și de intriga poveștii. Am lucrat cu actori  profesioniști, dar și cu persoane care nu mai fuseseră pe un platou de filmare, îmi place enorm să exeprimentez și să amestec stilurile de lucru.

Cum vedeți cinemaul francez peste 30 de ani ?

Nu știu care va fi evoluția, dar îmi amintesc că la momentul în care realitatea virtuală era foarte la modă toată lumea credea că asta va fi moartea filmului  clasic, că actorii vor fi înlocuiți de  roboți sau de personaje lucrate pe calculator. La fel s-a întîmplat și cu cărțile, ele nu au dispărut, se publică, există încă librării,  iar eu nu am crezut nici o secundă că noile tehnologii vor determina dispariția volumelor tipărite. Deci, nu cred că cinemaul consacrat o să dispară, sau o să se schimbe în mod radical.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU