Cursor

acum o iei de la capăt. un nou început.

oare al cîtelea. numără și tu ca omul

cînd reinstalează ubuntu pe laptop

cu tot ce înseamnă mișcarea asta

ștergere. user. altă parolă.

te tunzi ca un puștan

îți razi barba dintr-o mișcare

muți în recycle bin texte la care.

nu credeai să-nveți a renunța vreodată

la sfîrșitul zilei dai empty

ca atunci cînd ai supus

la arderea lentă de tot în grădină

caietele de matematică din liceu

mergi înainte

cursor pe terminalul de linux

ești întrebat la tot pasul.

vrei să mergi mai departe

poți anula în orice moment.

nu înțelegi rostul unei asemenea întrebări

dacă tot ai ajuns pînă aici.

de ce să nu mai continui

te ține locului ce

de urmat

urmează

pînă la

urmă

(din volumul Zgardă litere, Editura Curtea Veche, 2021)

Credit foto Ovidiu Komlod: Maxime Moindrot

Mai multe