Craiova regizorilor

9 iulie 2019 Regimul artelor și munițiilor

● Theater Networking Talents – International Young Theater Directors Showcase, Festivalul Internaţional al Tinerilor Regizori, ediţia a III-a, Craiova, 28-30 iunie 2019. Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova.

În ultimii ani, Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a atras constant tineri creatori să lucreze cu excelenta sa trupă de actori. Cu o istorie glorioasă în spate, devenit spaţiu de lucru al regizorului Silviu Purcărete, care l-a transformat într-un fenomen în anii ’90, prin itinerarea pe tot mapamondul a spectacolelor sale luxuriante, TNC se află de cîţiva ani într-un proces de schimbare de direcţie artistică. Instituţia se orientează spre regizori cu care nu a colaborat încă, pune în valoare generaţia tînără de actori şi creează o serie de programe în afara strategiei repertoriale. Concursul de proiecte pentru tineri regizori şi scenografi, în urma căruia produce două spectacole pe an, a ajuns la a IX-a ediţie, iar platforma destinată proaspeţilor absolvenţi la a III-a. Cea din urmă şi-a schimbat conceptul sub direcţia noului curator, Bobi Pricop (el însuşi cîştigător al programului pentru regizori tineri de la TNC) şi a devenit Theater Networking Talents – International Young Theater Directors Showcase, un festival dedicat regizorilor şi menit să creeze o platformă online unde aceştia îşi pot expune profilul profesional. Evenimentul a conţinut spectacole şi întîlniri ale tinerilor artişti cu directori de instituţii publice şi de companii sau spaţii independente, cu regizori, dramaturgi şi manageri culturali etc. În foaier au fost expuse lucrări (desene, instalaţii audio şi video, cărţi etc.) ale artiştilor care lucrează cu regizorii (scenografi, coregrafi, muzicieni) sub titlul TNTeammates (am remarcat instalaţiile audio ale lui Alexandros Raptis din performance-uri, cea vizuală a Linotip-ului, albumul de desene al Luciei Mărneanu, An Almost Political Diary). Tinerii regizori s-au confruntat astfel practic cu diferite aspecte ale meseriei într-un moment dificil, cînd asistăm la un colaps al instituţiilor publice şi al artiştilor independenţi: primele sucombă din cauza bugetelor reduse pînă sub limita subzistenţei, lucru care îi afectează şi pe independenţi, care nu sînt plătiţi pentru colaborările cu teatrele de stat sau nu mai pot avea aceste colaborări în viitor; în afară de asta, independenţii suferă şi din cauza blocării bugetului AFCN, care s-a trezit în imposibilitatea accesării propriilor fonduri. Situaţia este mult prea complicată pentru a fi explicată aici, dar ceea ce se întrevede, dincolo de criza propriu-zisă de durată, generată de anchilozarea unor structuri, este prăbuşirea sistemului teatral care, probabil, va fi reformat. Cînd, cum, asta nu se ştie, dar conservarea situaţiei actiuale (prin salvarea in extremis a teatrelor la rectificarea bugetară) nu va face altceva decît să prelungească coma. Reforma va veni, dar cu cît organismul e mai bolnav, cu atît vindecarea va fi mai grea. Noile generaţii de artişti au nimerit astfel la sfîrşitul unei lumi şi înainte de a începe o nouă epocă, iar pe ele, haosul şi precaritatea domeniului îi afectează în primul rînd.

Din cele patru spectacole vizionate, mi-a atras atenţia Revizorul, regizat de Slava Sambriş, masterand UNATC, venit din Republica Moldova. Spectacolul denotă maturitatea gîndirii şi controlul mijloacelor de expresie, un concept coerent, ştiinţa de a lucra cu actorul, crearea unor personaje bine definite. De un clasicism actualizat, cu un revizor ca o caricatură de star rock – Alex Popa este unul dintre cei mai buni actori din noua generaţie, cu evoluţii complexe în personaje psihologice şi o bună fizicalitate – şi o suită de funcţionari siniştri, spectacolul este plasat la intersecţia religiozităţii de paradă (o slujbă religioasă în limba rusă „parazitează“ sonor pauza) cu mafia locală (fondul sonor care îl însoţeşte pe revizor e un soi de turbo folk), din ambele rezultînd un hăţiş de relaţii abuzive în care cetăţeanul este iremediabil pierdut. Spectacolul are o scenografie funcţională, cu dulapuri metalice, aşa cum se găsesc încă în prăfuitele instituţii publice, în care stau însă oamenii-şobolani şi nu dosare; personajele individuale sînt bine dezvoltate, „au carne“, iar cele de grup funcţionează ca un summum de personalităţi. Revizorul a fost preluat deja de Teatrul Naţional din Bucureşti prin programul 9G.

Directorul Teatrului Naţional Craiova, Alexandru Boureanu, a anunţat că unul dintre regizorii participanţi va fi invitat de instituţia-gazdă să creeze anul viitor un spectacol. Pînă la urmă au fost aleşi doi regizori, Slava Sambriş, regizorul Revizorului, şi Natasza Soltanowicz, de la Universitatea de Artă Teatrală din Cracovia, care a prezentat spectacolul Weirdos (Ciudaţii), o mostră de teatru fizic, exclusiv feminin, construit în jurul ideii de pierdere (suferinţa la moartea unei persoane apropiate) şi care se bazează pe coregrafierea durerii, reinterpretînd mituri ale trecerii şi credinţe şi obiceiuri de înmormîntare. Fizic, spectacolul atinge o anume performanţă, dramaturgia este coerentă, dar poate prea puţin ambiţioasă, în sensul că tema putea fi dezvoltată sau abordată dintr-o perspectivă mai largă. În România a existat la un moment dat o pasiune a regizorilor pentru spectacole despre moarte şi ritualuri de înmormîntare, dar recunosc că nu sînt un fan al lor, în primul rînd din cauză că aceste ritualuri sînt create special pentru a oferi durerii o cale de exprimare şi a induce sentimentul tragic, ceea ce este dificil de suportat pentru spectator.

Alte două spectacole au abordat texte contemporane: Metoda, regia Maria Doncu, UNATC, tratează procedurile de angajare în corporaţii ce tind să devină dure şi aproape demente (deşi conduce bine actorii, regizoarea a ratat tuşa de nebunie pe care textul o conţine), şi George Kaplan, regia Pavle Terzici de la Universitatea de Artă din Belgrad, un text politic complex, cu trei povestiri despre manipulare care pică bine în vremea fake news-urilor (spectacol greu de urmărit din cauza invizibilizării parţiale a supratitrării).

Evenimentul de la Craiova este binevenit şi se va dezvolta la următoarele ediţii. Cred că tinerilor regizori le trebuie mai multe informaţii practice despre partea administrativă a meseriei, iar managerii ar trebui să gîndească programe prin care să susţină tinerii creatori şi să asigure astfel, coerent, schimbul de generaţii în teatru. Mi-e teamă însă că actuala criză va oferi pretextul pentru a nu face asta.

Oana Stoica este critic de teatru.