„Asta face violența: cînd te atinge, te și absoarbe” - interviu cu regizoarea Teodora Ana MIHAI

La Civil, thriller-ul semnat de Teodora Ana Mihai și recompensat cu „Prix de l’Audace” la Cannes în secțiunea „Un Certain Regard”, a fost proiectat în premieră în România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest. Tînăra belgiană de origine română a regizat anul trecut în Mexic, în plină pandemie, un film sîngeros inspirat de povestea unei mame nevoită să lupte singură pentru a-și recupera fiica răpită de un cartel de droguri. Am fost fericită să pot vedea cele mai noi titluri în puținele săli de cinema bucureștene și am invitat-o pe regizoare la o discuție pentru Dilema veche.

Ați fost, și datorită liceului pe care l-ați absolvit în San Francisco, alături de colegi mexicani, mereu aproape de civilizația Mexicului. Cum s-a modificat acest teritoriu în ultimii zece ani și cu ce gînduri ați demarat scrierea scenariului împreună cu scriitorul Habacuc Antonio de Rosario?

Din 2006, cînd a fost declarat războiul contra drogurilor de președintele Calderon, am observat cum viața de zi cu zi a omului de rînd a început să fie din ce în ce mai afectată de violența care a ajuns foarte ușor pe străzi. Înaintea războiului exista un fel de gentlemen's agreement între carteluri și guvern care nu afecta siguranța civililor. Acest lucru a căzut și violența a coborît pe străzi. Oricine, de la copii la bătrîni, a devenit implicat. Mai întîi, ca victime și, mai tîrziu, ca participanți. Asta face violența: cînd te atinge, te și absoarbe. După doi ani și jumătate de investigații, aveam o bogăție de informații și de povești, însă mi-am dat seama repede că acest subiect este foarte greu de abordat pentru un film documentar. Am înțeles că ficțiunea îmi va da libertatea să tratez această temă și am dorit să mă aliez cu un scriitor local a cărui muncă o respectam, pentru a colabora la scenariu și pentru a construi o ficțiune din realitatea observată.

După documentarea amplă și după discuțiile cu părinți implicați în episoade de violență îndreptate asupra copiilor lor, v-ați propus într-o primă etapă să realizați un documentar observațional despre cazurile de răpiri din nordul Mexicului. A contribuit lectura romanului Sin trinchenas la decizia de a glisa către ficțiune?

Nu lectura romanului în sine. Lectura a cimentat aprecierea mea pentru Habacuc Antonio de Rosario, dar nu m-a făcut să schimb ruta. Decizia a fost luată după ce am cunoscut-o pe Miriam Rodriguez în 2015, cînd am început să o filmez în modul documentar observațional și mi-am dat seama de toate pericolele. Nu numai regiunea în care filmam era foarte periculoasă, dar sufeream și din cauza cenzurii din partea autorităților care nu doreau să fie filmate.

Cum v-a venit ideea de a filma în ranch-ul La Joya unde a turnat și John Wayne?

În momentul scounting-ului am avut ocazia sa vizitez acest ranch, știam povestea lui. Este un loc foarte frumos, are feelingul dintr-un film western. De fapt, și La Civil are acest feeling de western, este un narco western, iar ferma este un loc magic, iconic, cu muntele care domină peisajul, cu o formă puternică și distinsă.

Ce scene ați filmat la ranch?

Am filmat două scene cruciale acolo, nu pot da detalii pentru că aș divulga din acțiunea cheie a filmului. Le veți recunoaște cînd veți merge să vedeți La Civil datorită naturii și a prezenței muntelui de care vorbeam mai devreme.

Personajul principal Cielo, excepțional interpretat de actrița mexicană Arcelia Ramírez, decide să-și recupereze fiica furată de grupările mafiote din zonă. Printr-o serie de prim-planuri intense, ați surprins interioritatea eroinei. Ce mecanisme psihologice declanșează transformarea ei din film?  

Cielo se ajută singură, realizînd că nu există alt sprijin, nici de la familie, nici de la autorități. Din neputință și disperare și din necesitatea de a găsi puterea de a se trezi dimineața, ea trebuie să evolueze în acest sens. Și făcînd acest lucru, își depășește multe limite personale, chiar cu riscul de a se pierde.

Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru. V-ați sfătuit în privința luminilor și a unghiurilor de filmare?

Desigur. Munca regizorului și a directorului de imagine este strîns legată, nu se poate altfel. Cu Marius (Panduru, n.r.) am vorbit foarte mult despre faptul că scenariul are jumătate din scene care se petrec pe timp de noapte. Știam că va fi o provocare, mai ales pentru că aveam un program foarte strîns și un pachet minim de lumini. Am decis să lucrăm cu camera Sony FX9, promovată special pentru documentare și extrem de sensibilă la lumină. Bineînțeles că și punerea în scenă a fost îndelung discutată cu Marius. Am ales să filmăm totul de pe umăr și au fost multe planuri secvență pentru că doream să transmitem sentimentul de realitate nefiltrată pe care o simți deseori în documentare.

Cum vă raportați la România după ce ați studiat și ați lucrat în Belgia atîția ani?

Am studiat în Belgia și în Statele Unite ale Americii, dar România rămîne țara mea, cultura mea, și mă bucur foarte mult că pot arăta filmul românilor.

Încă este o perioadă grea pentru evenimentele cu public. Unde ați fost să prezentați filmul pînă acum și ce planuri aveți pentru lansarea filmului La Civil în Mexic și pe alte continente?

Este o perioadă foarte grea, într-adevăr, și sper ca publicul să vină în sălile de cinema pentru că magia de a avea această experiență împreună cu alți oameni în fața unui ecran mare este unică și nu se compară cu experiența din propria sufragerie. În Mexic, lansarea filmului va avea loc la sfîrșitul acestei luni, la festivalul de la Morelia. Reiese din presă că așteptările sînt foarte mari, mai ales după ce a devenit viral filmulețul cu acel standing ovation de opt minute de la Cannes.

a consemnat Roxana CĂLINESCU

Mai multe