26 de priviri spre trecut

Antologia KIWI / Trecuturi, Editura Polirom, 2023.

După un an incomparabil mai bun pentru proza scurtă – în 2022 s-au publicat aproape douăzeci de volume de povestiri autohtone, dintre care jumătate meritorii, iar traducerile din proza scurtă internațională au depășit media ultimilor ani –, antologia anuală de proză scurtă KIWI crește numărul de autori străini și publică, în premieră, proze postume. Dacă edițiaSosiri/Plecări a primit Premiul RSS Reloaded pentru Cartea de proză scurtă a anului 2021, iar ediția Granițe a fost cea mai bine vîndută carte de ficțiune românească la Salonul Internațional de carte Bookfest din București de anul trecut, e firesc ca formula editorială să țintească de fiecare dată mai sus.

Nu întîmplător titlul de anul acesta este Trecuturi, căci, cu excepțiile necesare, povestirile acestui an privesc înapoi. Dar, ca și în cazul celorlalte ediții, titlul antologiei nu reprezintă o temă stabilită inițial, nici unul dintre autorii de față nu a știut cum se va numi această ediție înainte să-și fi scris povestirea, titlul antologiei este ultimul detaliu din alcătuirea ei, dar e posibil ca vremurile pe care le străbatem – marcate de pandemie și inflație, război și dezinformare, progres tehnologic accelerat și existență dependentă de social media, teoriile conspirațiilor și ostracizarea online, deep fake și ChatGPT – să-i fi inspirat pe scriitori să se retragă din zgomotul prezentului și să privească în vremuri al căror zbucium era de altă natură.

Înainte însă de a spune cîte ceva despre prozele acestui an, iată cine sînt autorii lor.

În primul rînd, „zmeii” care-și aruncă buzduganele înainte să fi debutat cu propriile cărți, unii prezenți în ultimii ani cu proze în mediul online sau în reviste pe hîrtie (cîțiva dintre ei, precum și o parte din ceilalți, reveniți în antologia KIWI): Cristian Boricean, Julien Britnic, Livia Popescu, Cristina Ștefan și Doru Vatavului; alții însă aflați la debutul absolut: Lena Pop și Ileana Vornicu. Urmează autoarele care au debutat de curînd, ale căror cărți sînt în plin proces de receptare critică și nominalizare pentru premii: Ruxandra Burcescu, Cristina Chira și Adriana Neagoe; și autorii care au deja un portofoliu de cărți, sînt cunoscuți și premiați (unii pentru mai multe genuri literare sau artistice): Cristian Crisbășan, Adrian Georgescu, Adela Greceanu, Ioana Morpurgo, Ana Maria Sandu și Bogdan-Alexandru Stănescu. Ca și în cazul edițiilor precedente ale antologiei, o treime dintre povestirile autorilor români au fost inițiate/lucrate în taberele de vară din Slătioara Olteniei de sub munte, o altă parte fiind scrise special la invitația antologiei.

În ceea ce-i privește pe autorii străini, majoritatea sînt cunoscuți cititorilor români prin cărțile lor, inclusiv de proză scurtă, traduse la noi: Mia Couto, Richard Ford, Gheorghi Gospodinov, Will Self, Ali Smith, Burhan Sönmez și Wells Tower. Alții sînt traduși pentru prima dată în limba română: David Means și Sven Popović.

Tuturor acestora li se adaugă Alex. Leo Șerban, regretatul critic de film convertit postum la statutul de poet și prozator: după un roman publicat postum, urmează ca în curînd Editura Polirom să publice o colecție cu texte inedite din mai multe genuri – prozele de față reprezintă, așadar, o avanpremieră.

Dar despre ce trecuturi e vorba în cele 32 de povestiri ale antologiei? În primul rînd, despre trecuturile personale: scene, întîmplări și drame din copilărie, istorii, secrete și decese de familie, iubiri și experiențe de tinerețe. Însă mai e vorba și de trecuturi marcate nu doar istoric, ci și geografic: expediții în Antarctica secolului trecut, întoarceri în interbelicul bucureștean, momente din comunismul românesc și cel bulgar, călătorii în Sicilia secolului trecut, în Ierusalimul anilor ’60 și în Veneția anilor ’90, aventuri în Islamul medieval, perioada dictaturii Mozambicului sfîrșitului anilor ’80 și în Turcia anilor 2000.

Cîteva proze se desfășoară pe drum, iar acele drumuri sînt și străbateri ale unui timp anume, creînd trecutul recent. Alte proze au în centrul lor plecări în străinătate sau preumblări, reale sau imaginare, prin orașe noi (Basel, Berlin, București, Silicon Valley, Lausanne, Lisabona, Londra, Madrid, New Orleans, Valencia), iar aceste deplasări semnifică ruperi de trecut, mai ales cînd e vorba de migrație.

De altfel, protagoniștii acestor povestiri provin din varii categorii sociale și profesionale, au chiar naționalități, rase și etnii diferite (finlandezi, africani, kurzi, romi): sînt juriști, grefieri, ONG-iști și corporatiști, doctori și ingineri, cercetători și informatori, artiști și studenți, administratori de bloc, țărani și vagabonzi, copii și văduvi, fiecare avînd un trecut obscur sau doar banal, aventuros ori apăsător, traumatic sau idilic, marcat de sărăcie, discriminare, opresiune. Cît despre îngerii și stafiile, cabaliștii și statuile, roboții și entitățile AI, cîinii, pisicile, păsările sau porcii protagoniști în alte povestiri, trecuturile lor rămîn să fie aproximate în imaginarul fiecărui cititor în parte.

Trecutul poate fi găsit chiar și în stilurile și genurile povestirilor, în măsura în care prozele de tip colaj, polaroidele textualiste și însemnările diaristice, monoloagele și fluxul conștiinței, pastișele dandyste și borgesiene, screen-shot-urilefantasAI ori dialogurile cu protagoniști non-umani, toate acestea au autori predecesori străluciți în trecutul literar și intră, peste timp, într-un dialog al memoriei formelor.

„Din toate unghiurile”

Acum cîțiva ani, la o întîlnire cu o clasă de liceeni cărora trebuia să le vorbesc despre literatură, i-am pus să scrie pe bilețele de hîrtie ce cred ei că înseamnă proza scurtă. Răspunsurile au fost variate, conform gustului și priceperii lor, unele fanteziste (cineva a scris „proza scurtă e un strănut”, ceea ce, continuînd logica, ar face din poezie un sughiț, iar din roman un acces de tuse), dar cele mai multe definiții s-au dovedit exacte, fie și parțial: „povestirea e un roman de dimensiuni mici”, „o scriere concentrată cu mesaj puternic”, „o reducere fără pierderea esenței”, „ceva fix, scurt, la obiect”, „intensitate în puține cuvinte”, „o multitudine de trăiri exprimate scurt”, „o doză de emoții”, „inteligență pe spații mici”, „un vis și o idee”, „a spune mult în cuvinte puține”, „o succesiune de trăiri într-o perioadă scurtă de timp”, „gîndire sintetizată”, „ceva concentrat, dar captivant”, „text scurt cu impact emoțional puternic”, „o impresie de viață în cît mai puține cuvinte”, „o experiență transpusă pe scurt”, „o mostră de viață”, „o privire a lumii prin monoclu”.

Acești copii nu citiseră eseurile despre arta prozei scurte scrise de Katherine Anne Porter, Flannery O’Connor, Kurt Vonnegut sau George Saunders, dar au intuit că e vorba de brevitate și emoție, și-au dat seama ce se întîmplă, în mod esențial, în proza scurtă: un moment, o privire, o intensitate. 

Una dintre cele mai frumoase definiții ale povestirii îi aparține lui V.S. Pritchett, prodigiosul autor britanic de proză scurtă din secolul trecut: „Ceva întrezărit (glimpsed) cu coada ochiului, în trecere”. Într-un faimos eseu despre scris intitulat chiar așa, „On Writing”, Raymond Carver comenta această definiție: „Remarcați că mai întîi e întrezărirea. Apoi aceasta dă viață, se transformă în ceva care iluminează momentul și care, cu puțin noroc, poate să nască consecințe și un înțeles. Rolul autorului de proză scurtă este să învestească acea întrezărire cu tot ce-i stă în putere. Se folosește de inteligența și de priceperea sa literară, de simțul proporției și de potrivire, pentru a înțelege și a vedea lucrurile așa cum nimeni altcineva nu le poate vedea”. Pe urmele lui Tolstoi, care lăuda darul lui Maupassant de a vedea ceea ce alții nu văzuseră pînă la el, Carver insistă că diferența o face felul special în care un scriitor bun privește lucrurile și modul prin care conferă expresie artistică acestei priviri. 

Cîțiva ani mai tîrziu, Carver însă rescrie și rafinează această definiție a talentului unui scriitor, spunînd că este „darul de a vedea ceea ce oricine a văzut, dar a vedea cu mai multă claritate, din toate unghiurile”. Din această perspectivă, antologia de față oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.

Textul de față reprezintă Cuvîntul înainte al antologiei.

Lansarea ediției KIWI. Trecuturi va avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, sîmbătă, 27 mai, de la ora 17, pe scena Agora, într-o discuție moderată de Matei Martin.

Mai multe