Nervi academici, calm dilematic - din nou despre editarea electronică a lui Eminescu -
Dl academician Eugen Simion găseşte cu cale să răspundă articolului meu, "Manuscrisele eminesciene, între fantasmă culturală şi obiect de studiu" (apărut în Dilema veche, nr. 272, din 30 aprilie 2009), în Cultura, sub titlul "Nervi de primăvară" (http://www.revistacultura.ro/_EUGEN_SIMION/ Nervi_de_prima...). Nu trimite la textul Dilemei vechi, contrar practicilor curente ale polemicii, întrucît o acuză că e angajată dintotdeauna în campanii de contestare a valorilor actuale ale culturii române, inclusiv a domniei sale: "Nu îmi aduc aminte ca, în ultimii 20 de ani (sau, mă rog, de cînd apare revista), să fie pomenit numele meu altminteri decît însoţit de adjective ce pot ruşina chiar şi pe îngeri". Fraza aceasta ar trebui să dea măsura "înălţimii etice" şi a pretenţiei de adevăr a "Nervilor de primăvară"; în fapt, indiferent despre ce ar scrie, Dilemei vechi nu îi stau în fire cuvintele "ce pot ruşina chiar şi pe îngeri" pentru că vulgaritatea nu e dilematică. Dar " înainte de a răspunde obiecţiilor ce i le adresam " E.S. construieşte un întreg scenariu al dilematicilor ("procurorii de serviciu din presa românească") care, în opinia domniei sale, ar desfăşura "atacuri sîngeroase la persoană" împotriva marilor ctitori de cultură. Întrucît articolul meu nu era nici sîngeros (?), nici nu folosea cuvinte necuviincioase pentru urechile (de înger??) ale filologilor specialişti în ediţii genetice, pot spune, cu o frază plăcută şi lui E.S., că tot acest incipit războinic-lamentos al textului său "nu e în chestie". Îl rog, totuşi, să producă dovezile concrete şi exacte ale incriminatelor cuvinte de ruşine, publicate despre domnia sa, în Dilema veche, pentru a nu da impresia că îşi croieşte o aură de erou pe neadevăruri. La fel, cred că "nu sînt în chestie" detaliile şi aluziile alunecoase, bagatelizante, "din auzite", la competenţele ştiinţifice şi poziţiile academice ale celor vizaţi de răspunsul său: "Mircea Vasilescu, actualul şef al Catedrei de literatură română, păstorită altădată de G. Călinescu" (ce decădere, se înţelege...), respectiv subsemnata, "profesoară universitară şi, după cîte aud, conducător de doctorat şi prodecan sau decan al Facultăţii de Litere, acolo unde au fost mari profesori... Mircea Zaciu şi Marian Papahagi". Dl academician, de data asta, nu a auzit chiar bine, dar ce contează, important e să "sugerăm" că universitatea se duce, nu-i aşa, de rîpă, cu asemenea oameni... Abilitatea lui E.S. de a construi discursuri insinuante reuşeşte întotdeauna să mă surprindă. Dincolo de uimire, şi în primul rînd din respect pentru cititorii Dilemei vechi, voi încerca să răspund punctual "Nervilor de primăvară". Nu e uşor, pentru că " deşi îşi numerotează paragrafele ca şi cum ar vrea să-mi dea o replică exactă şi tehnică " E.S. nu răspunde, efectiv, obiecţiilor, ci doar le ia în rîs ca neprofesioniste şi calomnioase. Discuţia alunecă abil de la calitatea unui efort editorial (discutabil), făcut pe (mulţi) bani publici " ceea ce este, deocamdată, ediţia anastatică a caietelor eminesciene " la alte aspecte, colaterale, nici ele redate exact. 1. Într-adevăr, deplîngeam starea ediţiilor critice complete ale operelor scriitorilor români, mari şi mici; îmi menţin opinia că sînt puţine, incomplete, neterminate, că peisajul filologic românesc este, din unghiul acesta, în continuare descurajant. Optimist şi revoltat, dl academician enumeră ediţiile Eminescu, Creangă, Caragiale (neterminată, totuşi), Slavici (nepublicată, încă), Barbu, Bacovia, Cantemir, conchizînd că "Doamna prodecan n-a numărat bine steagurile". Sînt invocaţi şase autori clasici. Şi gata. Să zicem că ar fi şaisprezece, şi tot sînt puţini, prea puţini pentru un secol de ediţii filologice moderne. În schimb, e involuntar sugestivă figura "numărării steagurilor", pentru lista pe baza căreia E.S. însuşi se declară mulţumit de starea de fapt a ediţiilor noastre critice: şase autori, dintre care doi cu ediţii incomplete, deci " destui, mulţi, în sfîrşit, să trăiască! 2. Nu revin asupra lipsei de profesionalism a multora dintre ediţiile ne varietur ale autorilor literaturii române recente şi contemporane. Fără să generalizez (unele ediţii sînt apreciabile, altele " multe " nu, spuneam), dau doar referinţa exactă a exemplului pe care îl invocam: Şt. Aug. Doinaş, Opere, vol 1-3, Bucureşti, Editura Naţional, 2000, Colecţia "Opere fundamentale ale literaturii române", coord. Dan Chiriac, Violeta Borzea, tehnoredactor Răzvan Soare. Design-ul volumelor aminteşte de Pléiade, nu întîmplător. În schimb, ediţia nu are nici un aparat critic, doar indică (la cuprins) anii de apariţie (nu şi locul) volumelor antologate: din punct de vedere filologic, este inutilizabilă. Îi invit pe cititori să se convingă singuri. 3. Nu am afirmat că ediţia Perpessicius este "perfectă, ireproşabilă, de neclintit", cum îmi răstălmăceşte E.S. opinia, nici că "tot ceea ce este în această ediţie e sfînt şi bătut în cuie", ci " repet " că "Oricîte observaţii şi critici ar avea specialiştii la adresa