Redescoperirea tangoului - interviu cu Gilbert ISCU, fondator al şcolii "TangoTangent” -</i>
La un moment dat, cînd împlinisem 30 de ani (acum cinci ani), iar jobul mă acaparase cu totul " eram consultant în relaţii publice ", mi-am pus o întrebare: cînd începe viaţa mea? Am încercat să răspund găsindu-mi un hobby. Pe lîngă clasicele preocupări, cum ar fi lectura şi călătoriile, am vrut să găsesc şi ceva care să includă mişcare, să mă menţină în formă. Am început cu dansul sportiv. După un an de cursuri, am mers cu prietenii să dansez într-un loc public şi mi-am dat seama că învăţasem zece dansuri, dar de fapt nu puteam dansa nici unul prea bine. Atunci am încercat să găsesc altceva, care să mi se potrivească. Pe vremea aceea, tangoul era predat în Bucureşti de un cuplu de profesori care ajunseseră chiar pînă la Buenos Aires. Am mers la recomandarea unui prieten, Dan, împreună cu soţia mea, să vedem cum este. Şi am descoperit tangoul argentinian. Soţia dvs. cu ce se ocupa? Ca şi mine, era consultant în relaţii publice. Mie mi-a plăcut din primul moment, ei la început nu i-a plăcut defel. Ne-a luat cam o lună pînă ne-am acomodat cu atmosfera, pînă am descoperit dansul. Partea cea mai frumoasă este că fiecare dans, fiecare tango este unul improvizat. Chiar dacă dansezi cu aceeaşi persoană şi pe aceeaşi melodie, de fiecare dată dansezi altfel. E ca un fel de mîncare, care nu îţi iese de două ori absolut identic şi îl consumi atunci, o singură dată, după preparare. Tangoul se naşte şi se "consumă" pe loc. Dar există totuşi şi o tehnică, nişte paşi de bază. Paşii de bază sînt doar trei, chiar doi, după părerile unor alţi profesori. Nimic special, totul e foarte firesc. Noi încercăm să-i învăţăm pe oameni să danseze firesc. Nu e cu mult mai complicat decît a merge, doar că trebuie să fii atent şi la muzică, să încerci să conduci întregul dans al cuplului pe muzică, să ai grijă de partenera cu care dansezi, să ai grijă de cuplurile care dansează în jurul tău. Cît de frecvent mergeaţi la cursuri? O lecţie şi o practică pe săptămînă, apoi două lecţii şi o practică pe săptămînă. Tangoul se învaţă destul de repede, doamnele îl învaţă de obicei mai repede decît domnii, asta pentru că aceştia trebuie să înveţe să conducă. Cînd aţi început să predaţi chiar dvs.? La începutul anului 2006, după un an de curs la şcoala respectivă. Am început să studiem noi, să căutăm surse, resurse, metode de predare şi să ne formăm o părere proprie despre tango. Cu cei doi paşi de bază şi cu înţelegerea dansului poţi să-l recreezi, să-l recompui şi chiar să-l predai. Cum aţi înfiinţat şcoala? Iniţial, la cursurile de dans sportiv am mers împreună cu soţia mea, Amalia, şi cu un prieten, Daniel Măndiţă. Apoi şi tango am învăţat tot împreună, iar şcoala am deschis-o împreună ca membri fondatori. Şcoala se numeşte "TangoTangent". Şi numele are o poveste: am ales să dansăm un pic altfel decît la cursuri, să ne exprimăm în stilul nostru personal; iar profesorul nostru a remarcat schimbarea şi ne-a spus că sîntem "tangenţi la tango". Ni s-a părut amuzant şi am hotărît să folosim expresia. Într-adevăr, şcoala noastră de tango e puţin altfel faţă de celelalte. Prin ce este altfel? E vorba de atitudine şi de ceea ce încercăm să le transmitem elevilor: şi anume, că poţi să dansezi tango relaxat, bucurîndu-te. După părerea noastră, dansul trebuie să fie o activitate distractivă, pe care s-o faci din plăcere. Aţi renunţat la slujba veche? Între timp, eu şi soţia mea ne-am înfiinţat propria firmă de relaţii publice, şi asta ne-a permis să avem un program flexibil şi să ne organizăm munca de zi cu zi în jurul tangoului. N-aş putea spune că tangoul s-a transformat într-o profesie în sine, dar numărul elevilor care vin la cursuri creşte, activităţile conexe şcolii de tango au crescut ca număr şi amploare " de exemplu, organizăm periodic petreceri cu tango, seminarii internaţionale şi festivaluri de tango, unde îi invităm pe cei mai buni profesori din lume, am organizat concerte de tango şi proiecţii de filme etc. Un fenomen care ia amploare Cum au început să vină primii elevi şi unde se desfăşurau cursurile? Se desfăşurau undeva pe Lipscani, în incinta unui hotel. Îmi amintesc cu plăcere că prima grupă de cursanţi a fost formată exclusiv din prieteni. Nimeni n-a crezut, pînă la primul curs, că vom deschide o şcoală de tango, cu toate că ne încurajau mult. Au venit cca 20 de oameni, ne-am simţit bine. Dan Măndiţă este cel care a creat metodele de predare pe care ne bazăm de la începuturile "TangoTangent" şi pînă acum. Amalia se ocupă de partea de relaţionare şi comunicare cu cei care vin la cursuri, iar eu " de partea organizatorică şi de promovarea şcolii. Am promovat foarte bine şcoala pe Internet, prin site-ul şcolii " www.tangotangent.ro " şi prin portalul de tango, www.milonga.ro. Milonga sînt petrecerile de tango argentinian, adică ceea ce puteţi vedea în această seară aici. În principiu, există un grup mare de dansatori în Bucureşti, sînt cîteva sute şi, în afară de faptul că vin la cursuri, în timpul săptămînii, ne întîlnim şi dansăm în grup, în locuri ca acesta, la Villa Rodizio, o dată pe săptămînă, joia. Vin de fiecare dată peste 50 de oameni. Pentru că fenomenul capătă amploare şi avem cursuri în fiecare zi a săptămînii, am înfiinţat un studio de tango argentinian, se cheamă Estudio Tango Real, pe str. Sfîntul Ştefan la nr. 21. Sîntem patru cupluri de profesori care predau, cei nou-veniţi pot alege să urmeze cursuri în orice zi a săptămînii. De ceva vreme am început să organizăm milonga şi duminica, la Clubul Ţăranului. Corporatiştii îndrăgostiţi de tango Ce fel de oameni vin la tango? Cei mai mulţi au peste 30 de ani, sînt oameni care muncesc mult, zi-lumină, cu joburi serioase, aşa-zişii "corporatişti". Fiecare dintre ei a dorit să facă ceva în timpul liber, au aflat de noi de la prieteni sau colegi, au descoperit tangoul şi l-au îmbrăţişat. De obicei sînt oameni singuri? Nu neapărat. E adevărat că poţi veni la tango fără partener, însă mulţi vin şi împreună cu partenerul, chiar dacă dansează la curs cu altcineva. În tango dansezi cîteva melodii cu o persoană, după care îi mulţumeşti şi schimbi partenerul. În străinătate, şcolile de tango au cunoscut un boom în ultima vreme. Se întîmplă şi la noi la fel? Da, mai ales în ultimul timp, tangoul a început să fie predat şi în alte locuri în Bucureşti sau în ţară, s-au format o serie de alţi instructori. E interesant pentru că fiecare are abordarea proprie, poţi să alegi profesorul, modalitatea de predare, stilul de tango. De ce vor atîţia oameni să vină la tango, la dansuri de societate, în general? Cred că societatea actuală merge într-o direcţie care accentuează individualismul, iar tangoul aparţine curentului contrar. Vedem cum se "dansează" în cluburi şi discoteci, fiecare individ dansează singur, muzica e "plată", e doar ritm, nu şi armonie. La tango dansezi cu un partener, în doi, şi trebuie în primul rînd să ai grijă de cel cu care dansezi, să comunici cu el, fără cuvinte, doar prin atenţie. După cîteva luni de curs, bărbaţii pot deveni nişte lideri veritabili, pot conduce în paşi de dans orice parteneră, chiar dacă ea abia descoperă frumuseţea dansului. Doamnelor, tangoul le dă o altă posibilitate de exprimare, de expresie personală; chiar dacă ele îşi urmează partenerul în dans, există multe momente în care personalitatea lor este pusă în valoare prin felul în care se mişcă şi păşesc cu graţie. Mai mult, tangoul le dă posibilitatea să fie elegante, feminine şi naturale. Cei care vin la curs se schimbă în vreun fel? Absolut. Cum vă spuneam, vin cursanţi care aparţin tipului corporatist şi petrec ziua la birou, în stres. La început sînt timizi, se uită cu neîncredere, de parcă n-or să reuşească niciodată să danseze şi, după un timp, îi vezi cum vin zîmbind, cu bucurie şi încredere în ei, transformaţi. Descoperă că, în afară de companionul lor, calculatorul, există oameni şi lucruri frumoase în jur. De altfel, mulţi dintre cursanţii de la tango călătoresc mult în străinătate prin natura serviciului şi îşi iau cu ei pantofii de dans în bagaj, merg şi dansează cînd au timp la milongile de-acolo. Pentru mine, ca instructor, e interesant să văd această transformare. Se leagă prietenii? Sigur. Mai întîi devii amic cu cei cu care dansezi, apoi poţi să-ţi faci chiar şi prieteni. Iar ca să vă ofer un detaliu "picant", acum, în iunie, o să aibă loc căsătoria unui cuplu care s-a cunoscut la tango. Şi am mai auzit şi de alte situaţii asemănătoare. Sînt şi cursanţi care renunţă, care spun "nu mă descurc, nu mă pricep"? Bineînţeles. Depinde ce cauţi cînd vii aici. Dacă vii la "TangoTangent" şi vrei să te simţi bine, să-ţi faci prieteni şi să dansezi, o să-ţi placă. Dacă vii cu ideea că o să înveţi repede să-ţi ridici picioarele pe sus, acrobatic, şi o să devii în scurtă vreme mare dansator, n-o să-ţi placă. Încercăm să ţinem totul la un nivel de normalitate, fără să promovăm un tango de show sau de spectacol. Pur şi simplu, sîntem liniştiţi şi normali. Ceea ce ne propunem este să oferim tangoul, unui număr cît mai mare de oameni, să le deschidem apetitul. Un curs de începători durează trei luni, un modul intermediar durează un an, cel de avansaţi nu se termină niciodată. Întîlnirea cu Răzvan Mazilu Spuneaţi că vin şi invitaţi din străinătate. În octombrie anul trecut, am avut invitate la Bucureşti trei perechi considerate printre cele mai bune cupluri de profesori şi dansatori din Buenos Aires " Mariano Chicho Frúmboli şi partenera sa Juana Sepulveda, Sebastian Arce şi Mariana Montes, Damian Rosenthal cu Celine Ruiz. Ei se numără printre dansatorii şi profesorii care au studiat tangoul tradiţional şi au început să-l schimbe, să-l recompună, să propună nişte metode de predare care să-l deschidă total. Fiind printre preferaţii noştri, i-am invitat la Bucureşti, au susţinut seminarii, demonstraţii, au avut avanpremiere de show-uri, pe care ulterior le-au prezentat în toată Europa. Acum, pe 29-31 mai, îi avem invitaţi pe Juan Fossati şi Luiza Paes, o pereche de profesori tineri, dar foarte buni. I-am cunoscut la Buenos Aires în ianuarie, am fost la nişte lecţii susţinute de ei, absolut fenomenale; pot să-ţi transmită în cîteva ore o mulţime de elemente, şi de substanţă, şi de improvizaţie. Încercăm preponderent să invităm la noi profesori foarte buni. Aţi participat şi la spectacolul lui Răzvan Mazilu de la Teatrul Odeon, Un Tango Más. Cum s-a întîmplat? Am avut această şansă de a fi invitaţi de Răzvan să dansăm alături de el în acest spectacol. La o milonga, acum trei ani, Răzvan Mazilu a venit cu o prietenă comună. I-a văzut pe Dan şi Amalia dansînd, i-a plăcut foarte mult: la anumite cupluri de dansatori, există o chimie, ceva care se vede, se simte, se transmite. La sfîrşit, cînd am făcut cunoştinţă " pentru că noi nu-l cunoşteam ", ne-a spus: vreau să fac un spectacol de tango cu voi, mă ajutaţi? Noi am crezut că e o glumă. Iată că n-a fost. Am lucrat şi am repetat cu Răzvan, cu Monica Petrică şi cu Alexandru Dabija, cot la cot, la Odeon, uneori şi în timpul nopţii. Spectacolul se joacă în continuare cu casa închisă, după trei ani. Am fost şi în turneu, la Ierusalim, la Budapesta, în Italia, la Madrid, invitaţi îndeosebi de ICR şi instituţii de cultură din oraşele respective. Vă extindeţi şi în ţară? E un fel de a spune. Am început deja să promovăm tangoul şi în alte oraşe. Pe 23 mai vom aniversa şcoala de tango argentinian "Libertango" care activează de un an în Braşov. Am sprijinit-o, cît am putut, pe Mirela Muntean, instructor de tango, fondatoarea şi sufletul acestei şcoli, şi iată că a reuşit să creeze un nucleu de dansatori şi iubitori de tango care dansează regulat la Braşov. La Timişoara, la începutul lunii martie, am organizat Zilele Tangoului Argentinian, am predat acolo două zile, am prezentat şi spectacolul Un Tango Más. Avem multe solicitări din ţară să venim, să predăm, dar deocamdată timpul nostru este limitat şi nu ne permitem prea multe deplasări în ţară. a consemnat Mădălina ŞCHIOPU