"Detaliul funcţionează ca un

M-a atras foarte mult ideea de manipulare a imaginii. În momentul în care creezi ceva " fie că este vorba de o casă, un ansamblu rezidenţial sau un obiect arhitectural ", percepţia privitorului asupra produsului creat şi a funcţionalităţii sale este extrem de importantă. Într-o fotografie 3D, acest gen de "dialog" este unul foarte personal. Privitorul este surprins de detaliu şi de viaţa, de vibraţia imaginii respective. Cînd există un conţinut vizual pe care vrei să i-l comunici unei persoane, formula 3D subliniază detaliul. Oamenii sînt curioşi, urmăresc detaliul, iar privitul devine un joc interactiv. Cum v-aţi specializat? În 1999, cînd aţi terminat facultatea, nu cred că existau prea multe manuale după care să învăţaţi sau softuri cu care să lucraţi. Nu exista practic nimic. Tehnica de calcul era foarte scumpă pe vremea aceea, prin urmare foarte puţine persoane aveau un calculator. Primul calculator pe care am început să lucrez a fost un HC. Proiectul meu de diplomă, de exemplu, a fost făcut pe casetă " ca să-l pot susţine, a trebuit să duc la şcoală un televizor şi un aparat video. În ’98 am avut primul contact cu softuri de specializate, care erau complet diferite faţă de cele pe care le cunoşteam; principiile de bază erau aceleaşi, dar funcţionau pe calculatoare foarte puternice, erau exclusiviste şi numai casele de producţie şi televiziunile şi le puteau permite. Pot spune că am fost autodidact. M-am pus în postura unui copil care abia învaţă să meargă şi am încercat toate variantele, pînă mi-a ieşit. Ce contează mai mult în fotografia stereoscopică " tehnica, arta fotografică, obiectul în sine? Toate în egală măsură. Cînd este vorba de un obiect pe care urmează să-l fotografiezi, e bine să existe o temă. Trebuie să te gîndeşti din start ce vrei să obţii, ce vei face cu fotografia, în ce loc şi pe ce suport va fi expusă. Trebuie, de asemenea, să ţii cont şi de obiectul în sine şi de locul în care se află. Toate aceste aspecte duc la abordarea fotografierii, după care intervine partea tehnică, adică fotografierea în sine, prelucrarea etc. Orice obiect poate fi transpus într-o imagine 3D? Nu. De exemplu, obiectele care se află la distanţe foarte mici sau foarte mari " norii şi stelele " nu pot fi fotografiate stereoscopic pentru că nu au nici o relevanţă. Poziţionarea aparaturii şi deplasarea camerei trebuie să fie extrem de bine calculate, altfel rezultă nişte erori inacceptabile. De asemenea, obiectele cu o suprafaţă plană nu prezintă prea mare interes. Dacă aş fotografia stereoscopic o carte sau o fotografie aşezată pe o masă, efectul nu ar fi prea mare, pentru că volumetria acestor obiecte este mică. Dar chiar şi din volumele simple şi uşor de înţeles poţi obţine ceva spectaculos intrînd în detaliu. O poziţie interesantă sau, în cazul unei cărţi, un colţ îndoit contează foarte mult, pentru că detaliul funcţionează ca un "joc de volumetrie". Cîte cadre se fac pentru o fotografie stereoscopică? Depinde de subiect. Pot fi făcute şi zece. Pentru panorame, de exemplu, care pot fi şi de 360 de grade, ceea ce depăşeşte cu mult cîmpul vizual uman, se fac o serie de imagini spre a fi reasamblate mai apoi pentru ochiul stîng şi pentru cel drept. Şi pentru un punct fix se pot face mai multe poze, doar pentru a se alege combinaţia ideală, care să scoată în evidenţă calităţile obiectului fotografiat. În final, vor fi întotdeauna două fotografii, dar de prelucrat se prelucrează mai multe. Cum vă alegeţi obiectele pe care le fotografiaţi? Sînt foarte interesat de lucrurile care au o valoare, fără să se înţeleagă însă că obiectele fotografiate de mine sînt mai interesante sau mai valoroase decît altele. Muzeele, prin definiţie, strîng o informaţie valoroasă, aşa încît, dacă vreau să fotografiez un obiect valoros, mă duc într-un muzeu. Evident, dacă m-ar interesa să fotografiez cotidianul, m-aş duce pe stradă, dar, din punctul meu de vedere, este inutil să mergi în 30 de locuri ca să fotografiezi 30 de obiecte. Aţi avut de curînd o colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie al României. În afară de faptul că acolo aţi găsit obiectele care spuneţi că vă interesează, ce v-aţi propus cînd aţi început această colaborare? Am pornit de la ideea realizării unor cărţi poştale. M-am întîlnit cu un grup de specialişti cu care am convenit să începem cu doar cîteva secvenţe din Columna lui Traian " de exemplu, cu chestiunile administrative, procesul transformării Daciei în provincie romană etc. ", dar mie mi s-a părut că ar trebui fotografiată pe de-a-ntregul. Columna lui Traian este însă o operă complexă şi, cum acest lucru ar fi însemnat un volum foarte mare de informaţie, am ajuns la un CD. Acest format ni s-a părut avantajos din multe puncte de vedere: în primul rînd, financiar era mult mai rentabil decît un album care ar fi putut ajunge la nişte sume uriaşe, iar multiplicarea nu mai era legată de tipografie. O parte dintre fotografiile stereoscopice pe care le-aţi făcut la muzeu au fost expuse, de curînd, într-o expoziţie la Institutul Cultural Român. Vizualizate fără ochelari speciali, toate păreau să aibă un defect " contururile nu erau bine definite, culorile erau şterse. Care au fost reacţiile celor care au vizitat expoziţia? Surpriza oamenilor nu a fost legată neapărat de trecerea de la o poză "proastă" la una bună. Ei au fost atraşi de energia, de viaţa pe care le aveau pozele. Oricît de bună ar fi o fotografie normală, ea nu va avea acelaşi efect precum una stereoscopică. Va fi mereu plată, oricît de mult s-ar studia culorile, contrastul, adîncimea trăsăturilor, pentru a sublinia profunzimea. O fotografie normală are, evident, calităţile ei de necontestat, dar este o imagine plată şi punct. La ce poate fi folosită o fotografie stereoscopică? Datorită complexităţii ei, poate fi folosită la orice fel de comunicare vizuală, începînd de la publicitate pînă la educaţie. Publicitatea, de exemplu, urmăreşte să vîndă un produs cu anumite valenţe, care pot fi scoase în evidenţă mai repede cu ajutorul unei fotografii stereoscopice. Un banal scaun, de la o firmă care comercializează mobilă, va fi altfel perceput dacă va fi privit într-o fotografie 3D, pentru că percepţia profunzimii obiectului respectiv este cu totul alta. Chiar şi o broşură cu instrucţiuni de folosire sau un ghid de asamblat un obiect " majoritatea imposibil de descifrat " poate fi transpus 3D, succesiunea elementelor fiind mult mai simplu de înţeles. La şcoală, o fotografie 3D nu va înlocui niciodată explicaţiile unui profesor, dar reacţiile elevilor, puterea lor de a înţelege, de a percepe un obiect vor fi net superioare. Cît despre arhitectură, vizualizarea unui spaţiu proiectat şi raportarea unui privitor la acest spaţiu vor fi cu totul altele. Care credeţi că este cea mai mare dilemă legată de fotografia 3D? Din păcate, unii oameni nu o iau în serios. Prin utilizarea haotică, adică fără a se pune prea mare preţ pe conţinut, a devenit sinonimă cu kitsch-ul şi a ajuns să dea senzaţia că totul este un bîlci. O fotografie stereoscopică nu înseamnă însă o chinezoaică drăguţă care face cu ochiul. Aceea este o imagine lenticulară. Sînt însă sigur că fotografia 3D va avea întotdeauna adepţi şi cred că va deveni viitorul comunicării conţinutului vizual. Este o metodă de a călători şi de a vizualiza un spaţiu aflat la depărtare. Un moment în care timpul se dilată şi în care poţi observa nenumărate detalii legate de spaţiu, nuanţe, contrast. a consemnat Ruxandra TUDOR