Despre clovni, cu seriozitate

27 iulie 2008   Oameni cu dileme

ARTISTUL DE CIRC ÎN PERIOADA COMUNISTĂ Cum aţi devenit clovn? Asta aţi dorit să fiţi din primul moment cînd aţi ajuns la circ? Nu. Am terminat Liceul de muzică "Dinu Lipatti", unde studiasem clarinetul. După ce am absolvit liceul, tatăl meu a văzut un anunţ în ziar în care se spunea că sînt locuri vacante la circ. Pe vremea aceea, în circ exista o orchestră numeroasă. Cînd se întîmpla asta? În 1984. Am dat examen, l-am trecut şi m-am prezentat la orchestra circului. Eu cîntam deja cu Filarmonica din Galaţi, dar îmi era foarte greu. Ştiţi că erau problemele acelea, pierdeam buletinul de Bucureşti dacă mă mutam în Galaţi. Pe de altă parte, era tentant: circul se număra printre puţinele locuri care aveau porţile deschise spre Occident. Pe urmă, m-am căsătorit cu o artistă de circ, dintr-o familie cu tradiţie în domeniu. Era acrobată, lucra la - cum spunem noi - "sîrmă înaltă înclinată", şi m-a cooptat încet-încet şi pe mine. Mi-a fost foarte greu, am reuşit după vreo doi ani de muncă asiduă. Ceea ce îmi lipsea, spre deosebire de un acrobat, era condiţia fizică, nu aveam musculatura suficient de dezvoltată. De fapt, la început a fost ceva confuz. Eu nefiind un acrobat, am început cu o combinaţie între ceea ce ştiam eu să fac, muzica, cu acrobaţia. Era un număr muzical pe role, în care cîntam şi în acelaşi timp încercam cîteva mişcări acrobatice. După aceea am început să stăpînesc acest lucru tot mai bine. Făceam cu soţia un număr "mîini în mîini" pe aceşti cilindri, rolele sînt nişte cilindri pe care îi suprapui şi în balansul deasupra lor trebuie să mai balansezi şi alte lucruri. Treptat, m-am integrat în trupa de acrobaţie şi am continuat numărul muzical de care pomeneam, combinat la început cu gaguri, dar nu cu elemente de clovnerie, ci mai degrabă de actorie. Îmi plăcea foarte mult un artist de circ pe nume George Carl, nu mi-am propus să-l copiez, ci să fac ceva în acel stil. Numărul a prins foarte bine nu numai în circ, ci şi în baruri, în night-club-uri. Am debutat cu el în Paradis, clubul de noapte din Saturn. Cum se desfăşura munca de artist de circ în perioada comunistă? Era destul de greu, dacă plecai în turneu, trebuia să-ţi iei concediu fără plată, dar rămîneai angajat al circului, acesta era regulamentul interior. În perioadele în care erai plecat din ţară, pe postul tău lucrau tineri care nu reuşiseră să se angajeze. Era ceva destul de ciudat, cam 55% din profit îl datorai instituţiei. Puteai să pleci printr-o agenţie de impresariat, ARIA. După Revoluţie a urmat o perioadă foarte confuză, în care directorul nostru, vestitul Iosefini, a fost dat afară de către cei care ne doream democraţia. Toată direcţia s-a schimbat, la un moment dat erau trei directori, un haos total. Fiind presaţi de perioadele contractuale, trebuia să plecăm, altfel pierdeam un sezon, care se întindea pe aproape un an. Imediat după Revoluţie am fost plecat în străinătate prin acea agenţie şi am revenit după doi ani, cînd apele începuseră să se liniştească şi totul să ia o formă. EXPERIENŢA BRITANICĂ Făceaţi încă acele numere muzicale? Da. Eu am devenit clovn în circul Zippos din Anglia. Acolo am executat numerele de acrobaţie, plus acel număr muzical combinat cu gaguri. Patronul circului, Martin Burton, m-a văzut, m-a plăcut şi m-a întrebat dacă n-aş vrea, pentru sezonul următor, să lucrez în calitate de clovn. În ce oraş este circul? Circurile europene, cu excepţia cîtorva ţări, sînt mobile. Circul Zippos a debutat la Londra, e cunoscut ca favorit al londonezilor. Acum face jumătate de sezon în capitala britanică şi cealaltă jumătate şi-o petrece în turnee prin ţară. Acolo am debutat, am fost ajutat de un profesionist, el avea nişte cursuri teatrale şi în acelaşi timp era clovn în spectacolul circului. Mi-a fost teamă, de ce să nu recunosc, pentru că atît la Bucureşti, cît şi la circul Zippos era clovni renumiţi. Se pot da exemple strălucite, cum ar fi clovnul Siminică, care au lăsat în urmă o tradiţie şi un stil destul de pregnant în memoria spectatorilor. E greu să vii cu ceva care să egaleze, măcar, acest stil. Cînd se întîmpla asta? Prin 1995. Apoi am fost cooptat şi de alte circuri din Anglia şi aşa a crescut dorinţa mea de a mă perfecţiona în profesia de clovn. O perioadă am fost chiar profesor la şcoala de circ, ACA se numeşte, Academy of Circus Arts, cam 5-6 ani, după care am început să mă retrag spre casă, pentru că între timp am devenit tatăl unei fetiţe care creştea... Soţia nu v-a însoţit? O perioadă da, fetiţa a făcut primele clase în Anglia, după care a devenit clar că trebuia să luăm o decizie: fie ne stabileam acolo, fie ne întorceam acasă. Să ne mutăm mereu dintr-o ţară în alta ar fi fost prea mult pentru viitorul copilului. Soţia a vrut să se întoarcă mai mult decît mine, ea fiind dintr-o familie cu mulţi fraţi. Regretaţi că v-aţi întors? Nu. Multă lume mă condamnă, dar eu cred că n-am făcut o greşeală. Poate că societatea românească este mai stresantă decît cea de acolo, mai gălăgioasă, dar pînă la urmă sîntem obişnuiţi cu ea. CE ÎNSEAMNĂ UN MANAGER BUN Există diferenţe între condiţia artistului în Anglia şi aici? Pot să vorbesc doar în ceea ce mă priveşte. Pînă să vină doamna Brînduşa Novac director al circului, condiţia artistului era incomparabil mai bună acolo. În cei zece ani de cînd este aici, pot să spun cu mîna pe inimă şi fără să exagerez că în anumite privinţe este mai bine aici. Din ce puncte de vedere? De exemplu, în privinţa condiţiilor de muncă, stresul este minim. Făcînd o comparaţie, am început şi aici să fim plătiţi bine - sigur, raportat la nivelul de trai de aici. Ca să spun totul în cîteva cuvinte, dumneai este un manager bun, iar un manager bun schimbă totul. Se simte o îmbunătăţire, şi acesta e cel mai important lucru. Îl simţim în viaţa de zi cu zi, în calitate de artişti, şi ne confirmă acest lucru artiştii care vin aici, ceea ce mi se pare faptul cel mai îmbucurător. Mulţi revin cu plăcere pentru alte spectacole. Nu cred că în acest moment este o diferenţă mare între a lucra în circul Globus şi în alt circ important - cu excepţia numelui, pentru că poţi afirma că ai lucrat în circul Busch-Roland sau Krone. Sigur că sînt subiectiv cînd spun asta, pentru că aici trăiesc lîngă familie şi prieteni. Cînd eşti acasă nu percepi acest lucru, dar în străinătate începi să simţi că pierzi o tradiţie în care te-ai născut şi îi duci dorul. Cîte spectacole aveaţi pe săptămînă acolo şi cîte aici? Acolo sînt cîte două pe zi, cu mici excepţii. Aici avem cîte unul pe zi cu excepţia sfîrşitului de săptămînă, cînd avem cîte două. Cred că programul de aici reprezintă un avantaj pentru calitatea spectacolului. Există timp pentru proiecte personale. Nu neapărat asta, şi afară îţi rămîne timp pentru tine, dar pot pregăti mult mai bine lucruri noi, putem aduce cu fiecare spectacol ceva nou. Cum avem zilnic matineu, după-amiaza repetăm, avem vizionări, întîlniri cu cei care ne proiectează costumele, recuzita. Discutăm şi gîndim împreună cum să ne îndeplinim proiectele. Nu ştiu dacă aţi aflat, pe 17 iunie a început la Bucureşti acel festival internaţional al artei circului, mai bine-zis al spectacolului de circ. Există un astfel de campionat de anvergură la Monte Carlo, dar - vedeţi ce înseamnă un manager curajos, fiindcă îţi trebuie un pic de nebunie pentru asta -, Brînduşa vrea să aducă ceva nou. Acolo se evaluează arta circului doar pe numere. Noi vrem să evaluăm arta întregului spectacol de circ, deci se va juriza spectacolul în totalitatea sa, nu fragmentat pe bucăţele, pe acte. Sperăm să aducem o viziune nouă asupra artei circului. DESPRE COPII SAU CUM SE ÎNVAŢĂ ARTA CIRCULUI Sînteţi chemat să fiţi clovn şi la petreceri private, la aniversări ale copiilor. Ce puteţi spune despre experienţa dvs. din acest punct de vedere? Noi încercăm şi prin aceste petreceri private să le insuflăm copiilor dragostea pentru arta circului, arătîndu-le cum ar putea ei, prin aptitudinile pe care le au, să devină un mic clovn, un mic acrobat sau magician. Folosesc o recuzită caracteristică pentru arta circului şi le explic copiilor ce se întîmplă în termeni un pic mai specifici, mai tehnici ai acestei arte - desigur, pe înţelesul lor -, ca să nu fie confundată nici cu sportul, nici cu arta teatrului. În funcţie de aptitudinile şi calităţile motrice şi psihice specifice vîrstei lui, încerc să îl transpun pe copil în anumite roluri, îi spun "tu eşti acrobat" şi exersăm. Iar copilul este încîntat cînd învaţă cîteva trucuri simple, cum să jongleze cu nişte mici mingi luminoase, cerculeţe sau farfurii care se învîrt în vîrful unor beţişoare. Încerc astfel să popularizez această artă pe care o iubesc atît de mult. Ce ne distanţează - zic eu - şi ce ne diferenţiază de clovnii amatori este faptul că noi aducem şi acest mini-spectacol de circ în mijlocul copiilor, îl construim prin implicarea lor. Iar copiii rămîn cu amintiri interesante. Fetiţa dvs. este interesată de circ? Ea a moştenit doar partea mea muzicală. Are 12 ani şi este elevă a liceului de muzică pe care l-am urmat şi eu. Dvs. aţi mai cîntat? Da, din cînd în cînd, aşa ceva nu se uită, este prima dragoste. Nu pierd prilejul să cînt şi în numerele mele de circ. Nu mai pot profesa ca muzician pentru că dacă pierzi practica şi partea tehnică, ca în cazul sportivilor de performanţă, multe calităţi încep să ruginească. Dar în ceea ce priveşte trupa noastră de clovni, pe care Brînduşa Novac i-a numit "ciucureii", mă ocup încă de partea muzicală. De exemplu, în festivalul-concurs de circ avem şi un număr de clopoţei, iar eu contribui învăţîndu-i pe colegii mei să cînte la clopoţei. În trupă avem şi o balerină care ne coordonează mişcările, şi un regizor care ne îndrumă, de asemenea, avem la circ acrobaţi de excepţie care ne supervizează pe noi, clovnii, în partea de acrobaţie. Ne-am căutat specialişti în domenii diferite, fiindcă încercăm să deschidem această artă a clovneriei spre toate posibilităţile ei - există clovni muzicali, clovni acrobatici, alţii care au mai multe dialoguri, deci mai degrabă apropiaţi de actori. Ne străduim să facem ceva deosebit, să ducem "clovneria" la rang de artă. Mulţi cred despre clovnerie că se adresează în special copiilor şi este un simplu prilej de amuzament. Din păcate, aşa se gîndeşte, dar nu e adevărat. "Clovneria" de care vorbim noi înseamnă un fragment din arta teatrului. Manejul de circ s-a înfiinţat în Anglia, acolo a apărut arena de circ, iar primele numere au fost cele de dresaj de şcoală înaltă al cailor militari. În acelaşi timp, actorii ambulanţi mergeau împreună cu circul, cele două părţi formau un singur spectacol. La un moment dat totul a luat un alt drum din motive obiective: circul nu şi-a găsit spaţii adecvate din cauza dimensiunilor sale, era foarte costisitor, iar actorii din spectacol, nefiind atît de dependenţi de un spaţiu extins, au putut să cumpere din banii cîştigaţi sălile iniţiale. Circul a ajuns şi în alte ţări, Franţa de exemplu, a devenit popular, s-a descoperit metoda de a amplasa spectacolul de circ în corturi mari. Prima dată se asamblau din bucăţi de lemn, şi noi am avut în România circul de lemn. Se monta repede. Neşansa circului, totodată marea şansă a teatrului, a fost aceea că cel din urmă, prin posibilitatea lui de a rămîne într-un loc stabil, s-a alipit sistemului artistic, iar cel dintîi a rămas într-un stadiu mai precar. În circ puteţi întîlni artişti, actori de excepţie. Asta vrea şi Brînduşa acum, să aducă în faţa spectatorilor frumuseţea artei circului în ansamblul său. Să sperăm că am călcat cu dreptul. În arta circului, eu consider că este un eveniment istoric, pentru că e prima oară cînd se face o jurizare de felul acesta. Au fost încercări, de exemplu în Anglia, la sfîrşitul sezonului, anumite publicaţii desemnează cel mai bun număr de circ, cele mai mari încasări ale unui circ, dar nu este analizat spectacolul în întregime. a consemnat Mădălina ŞCHIOPU

Mai multe