Ciocolată şi bune obiceiuri " <i>interviu cu George BĂLAN -

3 aprilie 2009   Oameni cu dileme

Ideea iniţială a fost pur şi simplu o ciocolaterie. Însă după ce ne-am mai informat şi am hotărît să lucrăm cu o singură marcă, firma italiană Venchi, am aflat şi că, spre deosebire de mulţi alţi ciocolatieri, ei fac şi îngheţată. Deci formula este cumva rezultatul acestei asocieri cu Venchi. Iniţial doream să facem un caramel lounge pentru că, la începutul carierei, atît eu, cît şi partenerul meu am vîndut dulciuri. Şi ne-am spus că ne-am putea încheia carierele tot aşa: vînzînd dulciuri. Pînă la urmă, nu am avut foarte mulţi bani pentru aşa ceva şi am ajuns la ceea ce vedeţi aici. N-am abandonat însă ideea unui caramel lounge. Ne-a plăcut amîndurora foarte mult cuvîntul caramel şi mai cu seamă mie pentru că, dintr-o perioadă cînd lucram în Anglia la o fabrică de ciocolată, mi-a rămas în minte senzaţia din unele zile cînd tot oraşul acela mirosea a caramel. Şi nu e vorba numai de miros sau de gust, e şi culoarea specială a caramelului şi chiar felul în care sună cuvîntul. Ce avem aici însă este o ciocogelaterie. Nu mai există aşa ceva în România, dar nu există nici în multe alte locuri. Însă, pe lîngă faptul că vindem combinat ciocolată şi îngheţată, mai este vorba şi de un anumit tip de cultură sau de filozofie pe care încercăm s-o reprezentăm. Sîntem nişte oameni care vrem să facem bani, dar în acelaşi timp vrem şi să ne simţim bine. Să oferim oamenilor mai mult decît alţii, nu numai produse de calitate, dar şi un loc în care să se simtă bine, cu program prelungit. Ciocolată şi fericire Remarcaţi o uimire a clienţilor care intră prima oară în magazin, pentru că nu sînt obişnuiţi şi nu se aşteaptă să fie trataţi aşa cum îi trataţi dvs.? Da, sînt miraţi, dar de fapt aici e o chestie foarte simplă. Noi vindem dulciuri şi, ca oameni care stăm în preajma dulciurilor, cred că nu am avea cum să fim altfel. Adică nu e potrivit un vînzător de dulciuri cu o mutră acră. Sigur, ar fi greu de acceptat. Apoi, e vorba şi de cei care vin în contact cu noi, persoane care vor să cumpere dulciuri. Sînt oameni care ne zîmbesc şi ei, nu intră aici cu aceeaşi dispoziţie cu care intră la administraţia financiară, de exemplu. Şi mai e şi gustul ciocolatei. Cînd o guşti, n-ai cum să nu te binedispui. Din cîte ştiu, ciocolata conţine endorfine, care sînt substanţe euforizante. Da, stimulează fericirea. La fel cred că se întîmplă şi cu florile. Nu cred că poţi fi mînios sau iritat cînd vinzi flori sau cînd intri într-o florărie. Iar pentru noi este " trebuie să recunosc " şi un obiectiv (care ni se potriveşte în mod natural), să ne purtăm aşa cu clienţii. Pe de altă parte, nu vrem ca oamenii să se simtă paralizaţi de atitudinea noastră. Să se simtă inhibaţi şi să nu mai revină. Nu vrem să facem ceva foarte simandicos sau atît de diferit încît să nu mai creeze dorinţa de a te reîntoarce şi de a retrăi senzaţiile din magazinul nostru. Dacă un client ne percepe într-un anume fel, el va lăsa aici nu doar bani, ci şi farmecul lui sau unele sugestii care sînt foarte importante pentru noi. Începe să comunice, se deschide şi ne spune ce şi-ar mai dori. Multă lume a perceput capitalismul venit după Revoluţie ca pe o dictatură şi o agresiune a marketingului şi a publicităţii. Mulţi români s-au simţit probabil potopiţi de oferte şi reclame care, de cele mai multe ori, nici nu-i interesau. Pare că dvs. aveţi o altfel de viziune despre ce înseamnă comerţul. Da. De pildă, la îngheţată n-am pus în mod intenţionat etichete. Asta pentru că vrem să intrăm în dialog cu oamenii, să ne întrebe. Nu dorim acel contact clasic: omul vine şi cere, nu încearcă înainte, nu se informează... Vrem ca noi să îi putem spune, să-i explicăm. Şi facem în aşa fel încît să reuşim să stăm de vorbă cu fiecare client în parte chiar şi atunci cînd e mai aglomerat. Nu avem nici coş de gunoi, tot în mod intenţionat. Omul care rămîne cu linguriţa de plastic în mînă, după ce a gustat, trebuie să ni se adreseze din nou pentru a o putea arunca. Şi iarăşi se creează o comunicare. Oamenii vin aici şi pentru asemenea contacte. În vremurile astea, cînd nimeni nu-şi permite să mai stea prea mult acasă, apare nevoia unor astfel de contacte umane şi atunci cînd eşti în oraş. Capitalismul este joncţiunea între o idee şi bani. Asta înseamnă o afacere. Marketingul transformă nevoile cuiva în afaceri profitabile. Dar trebuie să vedem cînd vrem să facem profitul, în ce fel îl facem, cît de mare vrem să fie şi apoi ce facem cu el. Ce-i drept, vorbind de reclame, noi sîntem într-o poziţie vizibilă, pe Calea Victoriei. Lumea ne vede oricum. N-ar fi mers o astfel de afacere şi în Pantelimon, de exemplu? Ba, da. De ce nu? Trebuie să fie mulţi oameni minunaţi şi în Pantelimon. Dar Venchi fiind o marcă veche (de la 1878) cu tradiţie, cu multă istorie, noi ar trebui să ne aşezăm în primii ani în România, în zona istorică. De altfel am şi căutat, în 2007, un loc în zona istorică. N-am găsit, dar n-am renunţat la idee. Am mers totuşi pe cea mai prestigioasă stradă din Bucureşti, istoric vorbind " Calea Victoriei. Însă, dacă ar fi să aleg între cea mai bună stradă veche, cu tradiţia ei, din Pantelimon şi Calea Dorobanţi, cred că aş alege Pantelimon. Criza actuală e ca pubertatea Cred că sînteţi oarecum apropiat de curentul slow-food. Iar acum, că toată lumea se gîndeşte la criză, unii speră că aceasta ar putea aduce o modificare importantă, aşa încît oamenii să se întoarcă la mai vechi obiceiuri, la un ritm mai tihnit. Credeţi că fi posibil ca asemenea afaceri ca a dvs. să aibă de cîştigat de pe urma crizei? Opinia mea e că avem de-a face cu o transformare, nu cu o criză. E ca atunci cînd, în timpul vieţii, treci de la o perioadă la alta şi se întîmplă tot felul de lucruri cu tine, fizic şi mental, şi nu ştii ce-i cu ele. Pubertatea, de exemplu. Eu sper că această criză ne va duce în mod natural, nu provocat, la un alt fel de relaţii, că ne va face să ne uităm mai mult unii la alţii, să comunicăm, să ne purtăm aşa cum am fost de fapt educaţi. Sper să ducă şi la trasformarea de care spuneţi în relaţiile dintre clienţi şi cei care vînd sau prestează servicii. Dar mi-e teamă şi că s-ar putea întîmpla ceva nepotrivit, să se sară într-o altă extremă. Adică, oamenii să înceapă să plătească poliţe, să se răzbune, la fel cum au făcut după Revoluţie cu Poliţia sau alte asemenea structuri. Cu alte cuvinte, clienţii să se întorcă împotriva celor care i-au tot tratat atît de nepotrivit (mai ales că acum li se şi tot spune asta). Eu cred că ar trebui să ne punem zîmbetul pe buze şi să ne dăm o şansă unii altora. Şi să ne uităm altfel la semenii noştri. Să vă dau un exemplu. Eu, care am vîndut maşini şi am condus şi limuzine, şi maşini mici (îmi plac mai mult acestea din urmă), la un moment dat, într-o iarnă, am preferat trenul. Era mai convenabil. M-au văzut nişte clienţi şi au rămas foarte şocaţi că directorul unei firme auto merge cu trenul. Dar de ce n-aş folosi trenul, de ce să n-am şi această libertate. Noi sîntem construiţi ca să trăim simplu. Putem obţine lucrurile după care alergăm mereu, cu foarte puţin. Eu am crezut că sînt un copil sărac şi am fugit de sărăcie dorind să devin bogat. Cînd am cîştigat mai mult, am desoperit că povestea cu bogăţia e foarte relativă. Sînteţi bucureştean? Da, sînt dintr-o familie de oameni decenţi, dar eram patru copii, ceea ce în timpul comunismului era o ruşine. Mi-era foarte greu să spun că sîntem patru fraţi, asta însemna atunci că sîntem vai de noi. Cînd am emigrat din ţară, mi-am dat seama că în alte părţi a avea mulţi copii poate fi un semn de prosperitate. Cînd am avut bani foarte mulţi, mi-am dat seama că şi înainte eram bogat pentru că aveam tot ce-mi trebuia: părinţi care mă iubeau, fraţi şi surori care aveau grijă de mine sau de care aveam grijă. Apoi, fuga asta după mai bine ne-a despărţit foarte tare pe unii de ceilalţi. Şi am ajuns la concluzia că viaţa mea era mult mai autentică atunci cînd aveam mai puţine lucruri. Aţi plecat la un moment dat în Occident. Am fost unul dintre primii români care au plecat în Vest în cadrul unei firme multinaţionale. Mi-am început cariera profesională cu o asemenea companie de la care am învăţat foarte multe, dar lucrurile s-au încheiat după şapte ani. Era o firmă fantastică însă, de la un moment dat încolo, pot spune că avea aceleaşi păcate pe care le au toate multinaţionalele. Nu înseamnă că e ceva în neregulă cu multinaţionalele. De fapt, nu au altă cale de a opera cu asemenea mize. Trebuie să fie eficiente şi alerte, fără inimă, cum spunem noi. Proba supremă: îngheţata de fistic Firma Venchi e o afacere veche de familie? Da, a fost începută în 1878 de Silvano Venchi. Acesta a fost cîţiva ani ucenic la Michele Talmone, care a fost unul dintre cei mai speciali ciocolatieri din lume. Cum se face diferenţa între ciocolatieri? E vorba de măiestrie şi bineînţeles de tradiţie, specializare, filozofie... Se poate pune accentul pe gust sau pe felul în care arată produsele. Noi punem gustul pe primul plan. Gusturile diferă însă de la generaţie la generaţie şi trebuie să te adaptezi. În perioada actuală, de exemplu, mulţi vor ciocolată amăruie şi foarte cremoasă. Amăruiul poate fi cremos sau uscat. Şi pînă la urmă, clienţii sînt cei care hotărăsc dacă ştii sau nu să faci ciocolată. Românii ştiu să aprecieze ciocolata. Noi sîntem foarte buni la ciocolata neagră pentru că acolo e proba de foc. Dacă ştii să faci ciocolată neagră înseamnă că eşti un bun ciocolatier, tot aşa cum la îngheţată diferenţa se face la cea de fistic, acolo e proba. De ce e mai greu să faci îngheţată de fistic? Pentru că gustul autentic de fistic e foarte greu de replicat, de transpus în îngheţată. La noi e simplu pentru că folosim ingrediente naturale şi soiul de fistic bronte din Sicilia, care e cel mai apreciat în Italia. Noi aducem toate ciocolatele din Italia, la fel ca şi bazele sau pastele pentru îngheţată. Aceasta se transformă în produs finit în acest laborator din România. Din ţară ne luăm ingrediente ca laptele cu grăsime 3,5%, smîntîna cu 30% grăsime, brînza sau fructele proaspete. Le găsim pe toate şi sînt bune. Care e diferenţa dintre o asemenea ciocolată sau îngheţată, cum vindeţi dvs., şi cea obişnuită, de la supermarket? Şi cea de serie, de la supermarket, poate fi foarte bună. Dar nu are aceleaşi ingrediente ca la noi şi nici aceleaşi proporţii. Ei pot face îngheţată de ciocolată cu mai puţină cacao, dar în limite legale. Noi punem cantităţi mai substanţiale. Şi, evident, sper ca, în timp, lumea să ne descopere şi să ajungă să aprecieze şi să respecte ceea ce facem. a consemnat Andrei MANOLESCU

Mai multe