Un Mulder de câmpie

6 octombrie 2006   Locuri comune

Seria aventurilor din zonele neaoşe de cîmpie continuă: cu ocazia unei alte descinderi în aceeaşi Românie profundă, am avut ocazia să cunosc un reprezentant al autorităţii locale din generaţia aproape tînără, în orice caz, posesor al unei alte mentalităţi decît cea prăfuită, cu care ne-am obişnuit. Nu spun, neapărat, că e vorba de una mai bună, ci de un mod diferit, mai dinamic (cel puţin aparent) de a privi lucrurile. Nu am precizat pînă acum despre ce fel de personaj e vorba: de un Fox Mulder local, şef al Poliţiei dintr-un oraş cu peste 15.000 de locuitori, şi acces la calea ferată. Fox Mulder nu pentru că ar studia în vreun fel invaziile extraterestre de pe cîmpurile din preajmă, ci pentru că încă tînărul şef de post mi s-a părut amator de înnoiri şi de tehnologii avansate. Poate că ar fi trebuit să-l compar, mai curînd, cu la fel de celebrul agent Cooper din Twin Peaks, dar paralela cu Mulder mi s-a părut mai şocantă, mai ales în contextul locului în care, cel puţin la prima vedere, nu se întîmpla nimic. Plus că modul de a cîntări şi judeca lucrurile al agentului Cooper, unul din personajele mele preferate, nu cred că i se potrivea eroului nostru real. Şeful Poliţiei era, din start, deschis colaborării cu societatea civilă din localitate, reprezentată printr-un ONG cu personal harnic şi dedicat, care chiar a mişcat ceva în oraş, prin eforturi constante şi o perseverenţă oarbă la refuzuri. Parteneriatul pe care l-a acceptat cu ONG-ul, despre care avea numai vorbe de bine, l-a ridicat, evident, în ochii mei. Mai ales că prin el, Poliţia se angaja să se implice în eventuale cazuri de violenţă familială, ceea ce, iarăşi, e lucru mare, mai ales în micile comunităţi în care vechile obiceiuri patriarhale nu s-au schimbat destul. Am apreciat în conversaţia cu păstrătorul ordinii locale şi sinceritatea în privinţa problemelor cu romii din zonă şi a modului de rezolvare a acestora: mi-a povestit cum fac plîngeri unii împotriva altora, după care se înţeleg între ei, amical şi material, şi le retrag, nemaidînd nici o şansă Poliţiei să soluţioneze cazul. În ceea ce priveşte povestea cu integrarea lor în comunitate, poliţistul a pus, din nou, o problemă de bun-simţ: oare ei vor să fie integraţi? Deşi nu am fost foarte mulţumită de atitudinea nu prea entuziastă a acestui Cooper-Mulder de şes în ceea ce priveşte rolul civilizator al Poliţiei, care trebuie să facă şi lucruri lipsite de eroism, precum să-l tragă pe cetăţean de mînecă cînd aruncă o hîrtie pe jos, totuşi impresia generală a fost una pozitivă. Mai ales că auzise şi de Urmuz, nu ştiu cum venise vorba. Ceea ce a urmat însă nu neapărat mi-a schimbat opinia (pentru că în fundul sufletului meu continui să-l simpatizez), ci l-a circumscris pe mai luminatul personaj în coordonatele neaoşe mai complexe care, pe lîngă profesionalism şi dăruire, nu pot să nu implice şi măcar o înghiţitură de showing-off. Doar sîntem pe cale să intrăm în UE, şi nicidecum dăscăliţe sau apostoli... Pe scurt, deoarece mai aveam timp pînă la tren, am fost invitată să vizitez sediul Poliţiei. Prompt, vizita a fost precedată de un telefon: "în biroul meu, două cafele, două sucuri reci şi laptopul; acum". Ordinele, la Poliţie, se respectă. Laptop-ul era cheia, folderele lui stăteau mărturie activităţii vajnicului efectiv local. Astfel, am putut admira pe ecranul său următoarele: lupte cu romii din unele din satele învecinate; un accident live (în care victima a scăpat); un înecat vînăt la faţă, proaspăt scos din apă; brigada locală la bustul gol punînd asfalt în curte. Totul era fascinant şi foarte bărbătesc. În final, am fost întrebată dacă nu vreau să văd un arestat, pe viu, la etaj, care tot ameninţă că vrea să se arunce de acolo. Eram gata să-l vizionez, noroc cu trenul, a cărui oră de sosire se apropia. Am ajuns la gară, în timp record, escortată de un adjunct de nădejde. Vizita a fost eficientă şi constructivă. Recunosc că, de fapt, am fost impresionată, iar ironia e superfluă.

Mai multe