Turism printre fortificaţii

Am vrut, mereu, să (re)văd Alba Iulia: aveam niscaiva amintiri estompate din copilărie, din care, una peste alta, rămăsese o senzaţie pozitivă: un centru maiestuos, impresionant... Aceasta, asociată cu rămăşiţele mele de sentiment patriotic, legate de Unirea din 1918 (unul dintre puţinele evenimente naţionale căruia nu i-am găsit cusur), m-a determinat să-mi cultiv un soi de mit al oraşului. Mit care s-a dovedit, în mare măsură, aproape de realitate.

Centrul istoric al oraşului mi-a depăşit aşteptările: întîi catedrala Sf. Mihail, din secolele XII-XIII, (unde se află, de altfel, şi mormîntul lui Iancu de Hunedoara) nu mi s-a părut cu nimic mai prejos decît destule din suratele ei gotice franceze, de exemplu; Sala Unirii mi s-a părut corect organizată şi o utilă sursă de informaţii; în final, ce a mai rămas din cetate, Traseul Celor Trei Fortificaţii, a fost o revelaţie. Nu numai pentru că este oricum un vestigiu interesant, multistratificat: roman, apoi săsesc, austriac, maghiar... Ci pentru că, în sfîrşit, în România, cineva a preluat şi renovat un monument istoric păstrîndu-i spiritul şi dîndu-i o destinaţie benignă: cea de parc pentru turişti. Aşa cum, de pildă, în Italia, am văzut nenumărate spaţii reconstituite în aşa fel încît să te poţi plimba fără să distrugi, la Alba Iulia traseul trece printre ruinele protejate " antice, medievale sau de secol XVIII " într-un labirint plăcut amenajat şi comercial atît cît trebuie. Totul pigmentat cu un ritual iarăşi nemaiîntîlnit la noi şi " se pare " nici în alte părţi ale Europei: schimbarea gărzii, o dată pe zi, oficiată călare, parţial în timpul săpămînii şi integral sîmbăta (cînd e însoţită şi de salve de tun). Explicaţia e simplă: Traseul Celor Trei Fortificaţii (Castrul Roman, cetatea medievală şi cetatea bastionară austriacă de secol XVIII Alba Carolina, din care se păstrează cea mai mare parte) a fost re-organizat de o firmă particulară specializată în cercetare şi restaurare istorică (Grup Corint SA), cu arhitecţi în dotare. Păstrînd proporţia între istorie şi comerţ, au construit Ansamblul Arhitectural Hotel Medieval. În momentul de faţă nu e, încă, un hotel (se pare că va fi la anul), ci doar imensul parc arheologic, unde turiştii se vor putea plimba inclusiv cu bicicletele şi rolele, pe vreo patru kilometri... Nu deranjează că, în cadrul lui, se găsesc şi un restaurant, nişte baruri şi un magazin de suveniruri. Rămîn destule lucruri serioase de văzut (cum ar fi interioarele Bastionului saşilor), dar te poţi bucura, pur şi simplu, de atmosferă: dacă nu evocatoare, măcar romantică...

Vali Şerban, maestru de ceremonie al Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval, ne povesteşte că "Grup Corint SA, în parteneriat cu Primăria oraşului Alba Iulia, a demarat lucrările acestui spaţiu, acum trei ani, după ce armata română a fost obligată să retrocedeze proprietatea, fost spaţiu militar. Alba Carolina e o cetate construită de austrieci. Încet-încet ea a fost valorificată, pentru că avem de-a face cu o mare comoară arheologică. După 1714, austriecii au construit-o, înglobînd în ea şi spaţiul roman, şi pe cel medieval. Am recuperat o şeptime din aceasta, deşi şi aşa e imens traseul. Glumesc cu prietenii mei şi le spun că, de fapt, Alba Iulia nici nu ar avea nevoie de industrie, ci doar de această comoară şi de servicii. Se vizitează în timpul unei sezon prestabilit, primăvară-toamnă".

Ies din labirintul multistratificat, încărcată de melancolii privind scurgerea timpului şi de mici cavaleri medievali metalici, de la magazinul de suveniruri. Dar şi cu o zdravănă nuanţă de tristeţe cînd mă gîndesc la ruinele din Centrul istoric bucureştean, frumos izolate sub sticlă, pe care co-orăşenii mei le-au transformat în cvasi-groapă de gunoi. Şi pe care, ca să le vizitezi, trebuie să fii un abil maestru al escaladelor...