Ştiri nebăgate în seamă

23 iunie 2007   Locuri comune

* Uniforme vechi, delincvenţi noi. Deşi nu există o directivă, Uniunea Europeană a recomandat ţărilor membre ca uniforma poliţiştilor să fie de peferinţă bleu, şi nu kaki, cum era pînă acum, bleu fiind o culoare mai prietenoasă şi mai puţin milităroasă. Dar Primăria din Berlin, fiind falită, nu avea de gînd să pună în practică această modificare şi s-a gîndit să tragă un folos de pe urma faptului că se va renunţa la o mare cantitate de uniforme kaki. Inspectorul-şef al poliţiei municipale a trimis un memorandum urgent landurilor mai bogate, prin care le informa că "dacă i se vor trimite, poliţia din Berlin va accepta cu recunoştinţă uniformele noi sau uzate, deoarece deocamdată nu există planuri pentru a schimba culoarea uniformei poliţiştilor din Berlin". Costurile poştale ar urma să fie achitate de cei din Berlin. Au început să vină uniforme din toată ţara, dar Bodo Pfalzgraf, şeful sindicatului poliţiştilor, a declarat tabloidului Bild că acei poliţişti care au primit uniforme second-hand se consideră umiliţi, ei înşişi se simt persoane de categoria a doua. În ziarul britanic Guardian, de unde am preluat informaţia, nu reiese dacă şi delincvenţii capturaţi de poliţiştii în uniforme vechi se simt neglijaţi din această cauză. * Un copil, cinci copii... Se ştie, din 1980, China aplică foarte sever, în materie demografică, politica singurului copil. Femeile care încalcă regula sînt adeseori sterilizate, alteori se aplică amenzi substanţiale. Sînt exceptate familiile minorităţilor naţionale (ameninţate cu dispariţia, dacă se aplică politica unicului copil) sau unele familii din mediul rural. Această politică nu este acceptată fără murmur şi, adesea, oficialii veniţi să colecteze amenzile au întîmpinat rezistenţă, automobile incendiate, imobile oficiale distruse. Dar există şi mijloace mai puţin violente, se găsesc diferite căi de a evita ordinele centrului. Un reporter de la BBC a vizitat o localitate din provincia Henan (China centrală) unde abundă gemenii, tripleţii, ba chiar şi cvatrupleţii sau chintupleţii. Dacă toţi copiii se nasc deodată, regula singurului copil nu se mai aplică. * Socialismul (din nou) în criză? Eşecul socialiştilor în cele mai recente alegeri europene are de ce să-i pună pe gînduri pe liderii Internaţionalei Socialiste. "Mă adresez celor care se trezesc devreme şi se duc la culcare tîrziu... Vă rog, nu-l votaţi pe Nicolas Sarkozy!" - spunea Poul Nyrup Rasmussen, fost prim-ministru al Danemarcei, venit în Franţa s-o susţină pe Ségol

Mai multe