Ştiri nebăgate în seamă

5 august 2007   Locuri comune

* Portretul. Au trecut 36 de ani de la bizarul accident aviatic din Mongolia în urma căruia a dispărut mareşalul Lin Biao, ministrul chinez al Apărării din 1959, într-o vreme cel mai apropiat colaborator al preşedintelui Mao Zedong, considerat, ba chiar numit la cel de-al IX-lea Congres al Partidului, succesor al Marelui Timonier. Probabil că tocmai această situaţie privilegiată i-a provocat căderea, deoarece în contextul revoluţiei culturale a început să piardă din prestigiu, colaboratorii săi au intrat rînd pe rînd printre cei consideraţi duşmani, iar în 1971, el personal a dispărut, după cum s-a spus, în încercarea de a fugi cu un avion Trident. În 1981, la procesul post-mortem, portretul său a fost scuipat, iar el a fost considerat "trădător" şi condamnat ca participant la un complot menit să-l înlăture pe conducătorul iubit. Cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Armatei populare de eliberare, portretul său reapare într-o expoziţie, fără nici o explicaţie cu privire la rolul său de erou sau de trădător, iar un cercetător chinez declară corespondentului la Beijing al ziarului Le Monde (20 iulie 2007) că "conducătorii noştri sînt de-acum înainte dispuşi să facă faţă realităţilor istorice din care face parte şi Lin Biao". Deocamdată se recunoaşte că a existat. Nu se ştie dacă a fost expus portretul scuipat sau unul reabilitat. * Călători. Considerat încă un model de judecare a trecutului, procesul de denazificare nu este încheiat la 62 de ani de la încetarea ostilităţilor. Ministerul de Justiţie din Austria oferă o primă de 50.000 de euro pentru informaţiile care ar putea duce la arestarea lui Alois Brunner, membru SS, şeful lagărului de la Drancy, responsabil pentru deportarea a 140.000 de persoane, şi a lui Albert Heim, medicul lagărului de la Mauthausen, acuzat de experienţe pe cobai umani. Alois Brunner a locuit în Germania Occidentală pînă în 1962, apoi a emigrat la Damasc sub pseudonimul de Georg Fischer. Se crede că îi lipseşte un ochi şi că mîinile îi sînt mutilate, după ce, pe la sfîrşitul anilor ’80, agenţii poliţiei secrete israeliene au făcut să-i parvină o scrisoare-capcană. Detectivi francezi l-au văzut ultima oară în 2001, în holul hotelului Meridién din Damasc. Albert Heim a fost ginecolog la Baden-Baden pînă în 1954. Apoi a fugit în Spania, avertizat fiind de nişte prieteni că ar putea fi arestat. A fost văzut recent în Chile. Lumea e mare. * Industria de lux suferă profunde transformări. Ideea de a vinde obiecte de lux online este un oximoron: plăcerea vine din posesia unui obiect sau a unui serviciu pe care nu-l mai are nimeni, nu din extinderea democratică a folosirii unor mărci de prestigiu sau din popularizarea prin reviste a nobilului lor fel de a se distra. Consumatorii de lux vor discreţie, acces special, surprize, umor, secrete bine filtrate. Pe de altă parte, posesorii vechilor brand-uri caută noi teritorii de activitate: Versace nu mai produce doar îmbrăcăminte pentru cei care calcă pe covorul roşu, ci se ocupă şi de interiorul avioanelor particulare şi al automobilelor. Apar firme noi şi locuri noi pe piaţă. Revista Newsweek (2-9 iulie 2007) a aflat că în locuri cum sînt Kazahstanul, Des Moines sau Oslo, piaţa mărfurilor de lux freamătă. În noua industrie a luxului contează foarte mult surprizele, ceea ce a dus la o reorientare a şcolilor de pregătire de valeţi, femei de serviciu, bucătari etc. Dar cartea îşi păstrează prestigiul ei: compania Myspecialbook.com, iniţiată în urmă cu cîţiva ani de nişte argentinieni bogaţi, oferă într-un singur exemplar biografia cumpărătorului într-o ediţie de lux, cu citate, fotografii, scrisori de la admiratori, impresii şi povestiri ale prietenilor. Recent, un miliardar a izbucnit în lacrimi cînd şi-a văzut cadoul: "E istoria vieţii tale, povestită de oamenii care te iubesc. Poţi să-ţi imaginezi ceva mai personal? Asta înseamnă lux!". ( M. B. )

Mai multe