Splendoare tragică

Georgiana greblează poiana cu mişcări uşoare dar ferme. Alături, tatăl ei înfige parii unui gard în pămînt. Îi bate cu barosul. Din cînd în cînd, goneşte vacile care trec în partea cealaltă a gardului încă neterminat. Soarele arde şi muşte bîzîie prin aer. Din vale se aude sporadic un cuc, iar cîţiva nori albi şi pufoşi mîngîie vîrfurile încă înzăpezite ale Bucegilor. Pe Valea Gaura se mai poate schia pînă la pădure. Plaiul lui Lom, Plaiul Pleaşa şi Poiana Guţanului se întrevăd printre întunecatele păduri de brazi de la poale, ca nişte petice verde închis. "Broc!" - face barosul. Un avion uşor străbate cerul sclipind în soare. O atmosferă cam ca în singurele versuri învăţate la şcoală care mi-au tăiat respiraţia: "Într-o sălbatică splendoare / Vedeam Ceahlăul la Apus, / Departe-n zări albastre dus...". În spatele aparenţelor idilice însă, satul din vale e înfiorat de-o tragedie. O femeie, care se întorcea de pe deal, a fost sfîrtecată de cîinii unui vecin, cu care se pare că nu se avea prea bine (în zonă, vecinul e aproape întotdeauna duşman). Femeia a fost găsită dimineaţa cu pieptul mîncat. Încă respira, dar nimeni n-a mai putut-o salva. Negrul cortegiu funerar, cu multe femei cu basmale, a străbătut într-o zi cu soare drumul plin de praf alb, de pe creasta dealului care duce la biserica din sat. Povestea, demnă de meleaguri mai aspre, a ajuns şi în Evenimentul Muscelean. Fiul victimei murise şi el de două luni, prin Italia. Fusese angajat cioban la oi, în Alpi, şi omorît după ce şi-a încasat salariul pe mai multe luni (c-avea oi mai multe?). La "Struţi", nimeni nu auzise însă nimic despre toate astea. E un loc în vale, unde un temerar a construit un hotel şi o fermă de struţi, care-şi întindeau gîturile unduitoare peste gard, parcă sfidînd epidemia de gripă aviară. Restaurantul e plin de acvarii cu peşti exotici şi iguane. Odată era şi un pui de crocodil. Se mănîncă acolo şi friptură de struţ. Una din fetele care serveau, se lăuda cu ultimul ei telefon mobil, cu Internet. Toate păreau mai degrabă de pe la Bucureşti. Spre mirarea mea, ascultau ABBA. Mi-au dat un Martini Rosso, cu gheaţă şi lămîie, şi atunci m-am gîndit că, încetişor, Europa îşi croieşte poteci prin România profundă. După cum şi românii îşi fac drum (cu mai mult sau mai puţin noroc) prin Europa. Georgiana greblează iarba cu mişcări uşoare. "Broc!" - face barosul lui tătîne-su.