Şi cine mai trage în terorişti?

Ţineţi minte povestea de săptămîna trecută, despre cum, în 2005, Jean Charles de Menezes a fost confundat cu un terorist care încercase să detoneze o bombă. Povestea se termină abia acum. La distanţă de două zile şi fără legătură între ele, două evenimente au readus cazul pe tapet. Comisia independentă de anchetă a plîngerilor împotriva poliţiei a publicat un raport unde critică greşeli instituţionale şi îl acuză pe şeful poliţiei că nu a cooperat cu investigatorii săi. Al doilea eveniment este un verdict. Poliţia a fost acuzată la tribunal că a pus în pericol siguranţa publică şi verdictul a picat ca un trăsnet: vinovată. A fost respinsă orice culpă particulară a celor implicaţi. Ba chiar a fost lăudat eroismul ofiţerului cu nume de cod "Ivor", care a încercat să-l imobilizeze pe Menezes, pentru a-l împiedica să detoneze presupusa încărcătură explozivă. Dar deşi nimeni nu este vinovat în mod particular, poliţia ca instituţie e vinovată şi trebuie să plătească o amendă. Eu găsesc că verdictul respectiv este stupid şi periculos. Dacă fiecare dintre cei implicaţi a acţionat convins că face ce trebuie, că urmează procedura stabilită, acţionînd într-o situaţie-limită, iar unii s-au comportat chiar eroic, atunci pentru ce îi anchetăm şi pentru ce considerăm instituţia ca atare vinovată? Ce anume va gîndi data viitoare un ofiţer cînd i se va cere să decidă în mai puţin de o secundă dacă să tragă sau nu? Poate că nu merită riscul să stea doi ani prin anchete şi să suporte atacurile publice ale unor idioţi cu principii, care refuză să creadă că se pot întîmpla accidente. Dincolo de problemele de comunicare şi de greşelile de procedură (nici o procedură nu ar fi fost destul de bună în acest caz), cu ce rămînem? Cu un verdict oficial cum că poliţia pune în pericol siguranţa publică cînd ofiţerii fac exact ce li s-a spus să facă. Data viitoare, ofiţerul va cere cartea de muncă şi nu va trage decît dacă scrie "terorist" la rubrica "ocupaţie". Pe lîngă verdict, m-a iritat şi politizarea dezbaterii. Se cere insistent demisia lui Ian Blair, şeful poliţiei londoneze. Dacă ar fi trebuit să ghicesc ce va spune fiecare ziar, aş fi pariat că cele conservatoare vor apăra nevoia de ordine chiar şi în situaţii-limită, iar cele de stînga vor insista asupra vinei instituţiilor. Ei bine, nu! Favoritul meu, The Times, a publicat un editorial asumat de redacţie în care i se cere demisia lui Blair. Tot The Times publică un editorial scris de David Davis, membru în cabinetul "din umbră" al conservatorilor, însărcinat cu Afacerile interne. Şi el cere demisia. Ce citesc în aceeaşi zi în The Guardian, un ziar cu tendinţe de stînga, excelent în informaţii, dar de multe ori enervant în partea de editoriale? Martin Kettle, un jurnalist care înainte de The Guardian a făcut carieră la Marxism Today, acceptă ideea că dacă o instituţie greşeşte, şeful trebuie să plece. Dar mai zice: "sper cu pasiune că poliţia va face apel şi că va cîştiga... Legea devine nu doar o mizerie, ci o adevărată ameninţare la adresa libertăţii, dacă acest verdict va face ca în viitor un poliţist să ezite să tragă într-un atentator real, în circumstanţe asemănătoare... Londonezii sînt supuşi unui risc mai mare după acest verdict". Primarul Londrei, un om poreclit Ken cel Roşu (vă imaginaţi de ce), a declarat că dacă va fi nevoie îl va încuia în birou pe Blair ca să-l împiedice să demisioneze. Ei poftim, ce varză ideologică aici pe malurile Tamisei! Se pare însă că explicaţia e simplă: Ian Blair are faimă de ofiţer cu simpatii de stînga. Ceea ce înseamnă că oamenii de la The Times şi conservatorul Davis au cam picat de papagali în acest caz, nevăzînd pădurea de lăstărişul luptei politice.