Scandaluri

Săptămîna trecută descriam aparenta harababură administrativă dintr-un orăşel din sudul american şi promiteam o descriere a situaţiei administrative din Londra. Pe hîrtie, nu pare deloc mai simplu. S-ar zice că un oraş atît de vechi şi de admirat ar avea instituţii solide şi responsabilităţi clare. Nu e chiar aşa. Pînă în 1986 exista un aşa-numit Greater London Council care se ocupa de administraţia oraşului. După un conflict politic a cărui miză nu mai e importantă acum, Margaret Thatcher a desfiinţat pur şi simplu respectivul consiliu. Abia în anul 2000 a reapărut Greater London Authority, care e compusă dintr-un primar ales direct de cetăţeni şi din London Assembly, care are puteri destul de limitate (practic, doar un fel de supervizor pentru primar). Ceva mai jos, există 32 de consilii locale, pentru fiecare cartier. Acestea au atribuţii în ce priveşte planificarea, şcolile publice, infrastructura locală şi colectarea gunoaielor. Ce mai face atunci primarul mare? El se ocupă de dezvoltare, planificare, infrastructura de interes general (metroul). Nu aş putea să vă dau detalii despre cum se împart concret aceste responsabilităţi. Ca totul să fie şi mai complicat, mai există o ciudăţenie numită City of London Corporation. Aceasta este o autoritate care răspunde doar de zona financiară a oraşului (City) şi este aleasă prin voturile rezidenţilor (foarte puţini) şi prin voturile firmelor care îşi au sediul acolo (foarte multe), în funcţie de numărul de angajaţi. Vi se pare complicat? Este. Din cîte înţeleg citind diverse reviste, nici la Paris administraţia locală nu este mult mai limpede. Acolo, primăria oraşului răspunde doar de o porţiune din metropolă, în rest sînt autorităţi separate pentru suburbii. Deci, ce facem cu teoriile instituţionaliste de care vorbeam tot săptămîna trecută? Îmi pare că peste tot instituţiile locale sînt mai degrabă rezultatul unor conflicte, aranjamente politice, interese pe termen scurt, decît al unor viziuni administrative limpezi. Cert este că nu prea găsim în realitate acea administraţie locală organizată precum cristalul: limpede şi durabilă. Atunci de ce nu merg lucrurile în Bucureşti? Pînă la urmă, să fie vorba despre cultură şi mentalităţi? Sîntem pur şi simplu mai necivilizaţi şi mai haotici prin cultura noastră? Nu vă grăbiţi. Instituţionalismul nu se referă doar la primării şi la consilii locale. Instituţiile şi regulile includ şi modul în care îi supraveghem pe aceşti oameni, cum punem presiune pe ei pentru servicii publice mai bune, pentru transparenţă şi onestitate. Ştiu, sună pompos şi cere timp. Dar asta am învăţat şi în vizita mea în orăşelul W. din Carolina şi în şederea mea la Londra. O fi complicată administraţia locală, dar ONG-urile, organizaţiile de caritate, asociaţiile de afacerişti, chiar şi manifestanţii zgomotoşi şi enervanţi stau cu ochii pe oamenii ăia. Instituţiile singure nu fac mare lucru, indiferent de cum sînt aşezate pe hîrtie. Mai important este să stea cineva cu ochii pe ei. Să facă cineva scandal pentru parcuri (cum am început deja). Să facă cineva scandal pentru monumentele istorice (cum am început deja). A făcut cineva scandal pentru pistele de biciclişti. Acum mai trebuie nişte scandal pentru ca autorităţile să amendeze şoferii care parchează pe ele. Acesta este sfatul meu: mergeţi la vot, dar, mai ales, faceţi şi ceva scandal.