Românii disponibili şi apocaliptic încrezători
Tot la cererea copilului, am luat şi volumul 2 din Farsele lui Buzdugan. Eroare: majoritatea dintre ele aveau titluri interzise minorilor, cu sau fără acordul părinţilor, una peste alta, legate de sex. Ştiu, am mai scris despre farsele lui Buzdugan, oripilată fiind atît de cruzimea autorului, cît şi de prostia victimelor, şi trăgînd concluzia, pesimistă, că trăim, în continuare, într-o mondo cane fără speranţă. Volumul 2 al Farselor confirmă, cu siguranţă, această concluzie tranşantă, adăugîndu-i mai multe bile negre în defavoarea conaţionalilor noştri păcăliţi. Cumva, aici - poate pentru că farsele sînt şi mai rele şi intri mai tare în joc - prezenţa lui Buzdugan se estompează, special guest stars rămînînd pur şi simplu eroii farselor. Interesant este că, printre aceştia, se conturează cîteva tipuri ale tranziţiei, caracterizate, în mare măsură, nu printr-o prostie în sine, curată, precum cea a lui Păcală, care pleacă cu uşa în spate, ci printr-o obtuzitate datorată ambiţiei oarbe şi dorinţei, iraţionale, de ciupeală. Farsa "Impresar muzică" este caracteristică pentru cea dintîi categorie, cea a ambiţiei oarbe: Buzdugan întrupează un impresar de muzică pop, care ar fi primit caseta demo a unei tinere aspirante la titlul de vedetă. O sună şi îi declară, într-un argou şmecheresc (care implică şi dezacordurile de rigoare), că este interesat de caseta ei. Uluitoare este reacţia fetei, o voce de undeva din provincie, care îi spune pseudo-impresarului, la telefon, lucruri pe care, probabil, mulţi dintre noi nu am visa să le rostim vreodată: că este frumoasă şi deşteaptă (ea despre ea), că ar face absolut orice ca să ajungă vedetă, inclusiv să meargă în pielea goală, să se vopsească blondă (din brunetă) şi să-şi lase iubitul, care nu e altceva decît un coate-goale de provincie. Să fie vorba de o gîndire de self-made woman, gata de orice sacrificii pentru succes, un soi de lipsă de scrupule constructivă? Poate, dar estompată de o gîndire mahalagească în care se amestecă judecăţi de tipul "părinţii mei nu au bani să mă susţină, ca să fiu Ťde fiţe»", aşa cum vezi pe Atomic. Totul sfîrşit, apoteotic, în triluri de manele, pe care tînăra le cînta la telefon (ce-i drept, nu prea rău) pentru a-l impresiona pe impresar. Tot aici se înscrie şi tînăra ambiţioasă care doreşte să-şi pună un himen nou, în vederea căsătoriei, pentru că viitorul ei soţ e pocăit şi are vederi conservatoare în privinţa virginităţii miresei. De plătit, pentru operaţiunea în cauză, plăteşte vinovatul, un olandez pe care l-a cunoscut lucrînd în străinătate. La fel şi tînărul care e gata să lucreze pe un vas de homosexuali, semidezbrăcat şi pe tocuri, timp de trei luni, atîta timp cît iubita lui, cu care e gata să se căsătorească, nu va şti nimic. În cea de-a doua categorie, a dorinţei de ciupeală din orice, oricît de absurdă ar fi situaţia, intră farsa intitulată "longevitate penis": aici Buzdugan "se dă" de la nu ştiu ce institut de sondaje sau cercetări asupra longevităţii penisurilor românilor, care adună date în virtutea realizării unui studiu etc... Cert este că-l sună pe un concetăţean de-al nostru, cred că dintr-o comună, şi-l pune să-şi măsoare bărbăţia, în erecţie, pentru 60 de euro. Românul nostru verde nu este supărat că i se cere o atare operaţiune, nu i se pare nimic umilitor sau jenant, ba mai spune sus şi tare că o s-o roage pe nevasta lui să-l ajute, şi că se vor duce în baie, unde sînt feriţi de ochii iscoditori ai soacrei. Omul face ce l-a rugat falsul cercetător şi, la sfîrşit, cînd aude că a fost o farsă, are o singură durere: cei 60 de euro. În aproximativ aceeaşi categorie intră şoferul de taxi: la propunerea unui străin de a-i închiria taxiul pentru o partidă de sex, la care este invitat şi taximetristul, toate sînt bune şi frumoase pînă cînd află că, printre fetele generatoare de plăceri, se află şi propria lui nevastă. Nu doar foamea de bani e şocantă, în cazul oricăreia din farsele de mai sus (succesul constituind o variantă mai sigură şi de durată a acesteia), ci, evident, morala sau lipsa ei, şi viziunea pe care bieţii noştri semeni o au asupra iubirii şi relaţiilor de cuplu. Acestea reprezintă ceva care merită păstrat, dar, pentru că numărul compromisurilor din spatele lor se tot măreşte, ele se transformă într-o simplă aparenţă. Disperarea existenţială amestecată cu lipsa de principii face din interlocutorii lui Buzdugan o tristă gaşcă de mincinoşi şi oportunişti, deocamdată, fără speranţă.