Risc şi carieră

Am stat de vorbă, întîmplător, cu doi tineri, între 20 şi 30 de ani, care se străduiau să-şi "găsească un drum în viaţă", conform unei expresii mult - şi nu întotdeauna adecvat - folosite. Soluţiile alese cît şi dezideratele lor mi s-au părut relevante pentru actualul moment al societăţii capitaliste româneşti, sălbatică sau nu, cît şi pentru modul în care îşi pot găsi locul în ea tinerii cu studii, iniţiativă, potenţial şi capacitate de adaptare şi schimbare. Discursul lor reflectă, pe de o parte, cît de greu este să-ţi construieşti o carieră în România şi, pe de alta, reprezintă o trecere în revistă a unor posibilităţi de construire a acesteia: munca la patron, cea în străinătate, afacerea proprie, proiectele personale... Cel dintîi: "Am 29 de ani. Am facultatea întreruptă - în momentul acela trebuia să muncesc. Am făcut SNSPA, Comunicare şi Relaţii Publice. Jumătate din oamenii de acolo intră cu ideea de a lucra în publicitate, mă gîndeam că e foarte trendy (acum vreo 3-4 ani). Nu m-a dezamăgit nimic, dar atunci, în 2001 sau 2002, nu existau anunţuri de PR pe piaţa românească de muncă: de-abia apăreau cu adevărat lucrurile astea; ce căutam noi era puţin de avangardă, eram în contratimp. În speţă, făceai alte meserii - şi, în concluzie, am făcut alte meserii, pînă am ajuns în Spania. Nu la căpşune, ci în construcţii. Am lucrat 9 luni acolo, aproape de şobolani, într-un demisol. Ca bani era ok: 42 de euro pe zi, în 2003. M-am întors la facultate, am trecut la ID (învăţămînt la distanţă), apoi am mai fost încă 3 luni în Spania... După care m-am întors, din nou, am întrerupt de-a binelea facultatea şi m-am apucat de vînzări. Prima dată am început cu vînzări de afaceri într-o revistă la un centru româno-italian, apoi am intrat în Ing. Am lucrat şi în presă, la Banii noştri. Acum fac un proiect la Green Hours, care se numeşte Efectul de seră şi se desfăşoară o dată la două săptămîni. Vom merge şi la Fîn fest cu el. Este un proiect de întîlniri - sînt doi invitaţi, cineva din vizual (teatru, televiziune, muzică) şi cineva din literatură sau jurnalism. Să sperăm că o să facem bani şi din chestia asta cu proiectul, să-l depunem şi să putem să ne extindem, adică să băgăm mai mulţi bani în publicitate, că, deocamdată, noi facem tot ce e legat de el: de la lipire de afişe, la comunicate către presă şi campania de e-mail. Mai îmi doresc să fiu rentier şi să-mi termin romanul la care lucrez. Vreau să plec cîndva în Africa, să fac voluntariat." Cel de-al doilea: "Am lucrat în zeci de domenii. Am avut afaceri proprii, am renunţat, am lucrat pentru alţii. Acum vreau să trec iar la afaceri proprii. Idealul meu în viaţă este să ajut oamenii. Despre bani, nu ştiu în ce măsură aduc fericirea. Niciodată nu mi-am făcut griji din punct de vedere al banilor, dar nici din cel al timpului. Oricum, calculez totul în timp, nu în bani. Un alt ideal al meu este să nu am stres în viaţă. În realitate, nu prea se poate. Cel puţin, cît eşti în afacerea ta. Cît lucrezi pentru alţii, e mult mai lejer. Am ajuns la ideea că tot timpul vinzi. În orice domeniu, vinzi ceva. Sînt mulţumit şi nu prea de ce am făcut pînă acum: sînt un om nemulţumit. Tot timpul mă gîndesc că s-ar fi putut şi mai bine. Sînt alţii care au făcut mai mult decît mine, dar şi alţii care au făcut mai puţin. Ştiu, însă, că am ajutat oamenii - şi asta contează". Scurtele poveşti ale interlocutorilor mei sînt interesante prin numeroasele întoarceri şi reconsiderări de situaţii pe care cei doi au fost nevoiţi să le facă. Evoluţia lor deloc liniară demonstrează că "cetăţeanul" societăţii de consum de astăzi, dornic să facă faţă meandrelor acesteia, e departe de a fi rămas acelaşi angajat harnic, dar fidel unui singur loc de muncă, ba chiar unui domeniu în general, pînă la adînci bătrîneţi. A devenit mai curînd un explorator care adulmecă teritorii noi şi se aventurează în ele, cu riscul de a fi nevoit s-o ia mereu de la început în altă parte.