Revanşa femeilor Ewing
Am scris, acum cîteva săptămîni, despre dependenţa femeilor Ewing de soţii lor, despre cum îşi definesc ele, bietele, identitatea doar în raport cu jumătatea masculină, cea in charge, a cuplului. Simt nevoia, după ce am mai înaintat cu episoadele serialului (ajungînd cu vizionarea pe la sfîrşitul seriei întîi, cam pe cînd se naşte copilul lui Sue Ellen, deocamdată cu tată incert...) să reabilitez, măcar un pic, personajele feminine ale serialului. Motivul? Evoluţia mentalităţilor legate de femei, de rolul lor în familie şi societate, din anii â80 spre anii â90. Lucru care s-a petrecut, de altfel, şi la noi. Ţin minte că, în anii â90, aveam obsesia gospodinelor: poate şi din perioada Pieţei Univeristăţii, în care (cel puţin unele dintre ele) erau de partea cealaltă a baricadei (cea cu FSN-ul şi muncitul, nu gînditul...) faţă de noi, studenţii de atunci. Dar şi dintr-una precedentă: aceea cînd, pe vremea lui Ceauşescu aflîndu-ne încă şi eu adolescentă fiind, le simţeam pe doamnele înflorate şi rotunde uitîndu-se critic la mine, pe stradă, pentru că purtam mini sau mă sărutam cu vreun băiat... Vremurile acelea au trecut iremediabil. Iar serialul Dallas, dacă îl priveşti cu un ochi al cronicarului de viaţă cotidiană, înregistrează multe din aceste schimbări de moravuri. În primul rînd, familia Ewing de "fundal" - cel mai des, Miss Ellie şi Jock - formează un soi de cor etic care pronunţă verdicte în diverse dileme de comportament public sau privat. Pe acest fundal dificil, biata Pamela, pe care o acuzam - luîndu-mă după ipostazele ei din primele episoade - că face totul în funcţie de Bobby şi familia lui, reuşeşte, totuşi, să se emancipeze. În primul rînd, insistă să-şi ia o slujbă undeva, ceea ce este complet împotriva preceptelor familiei: chestiune de statut... După ce îi convinge greu pe Bobby şi pe părinţii acestuia să accepte ideea că vrea să-şi păstreze doza de independenţă şi să aibă o ocupaţie utilă, Pamela alege o slujbă... potrivită. Şi anume, la magazin: nu este chiar vînzătoare, ci un fel de manageriţă însărcinată şi cu chestiuni de modă. Pe scurt, o slujbă nici prea-prea, nici foarte-foarte, feminină şi cu posibilităţi de ascensiune, fără foarte mare efort fizic, dar şi solicitînd unul intelectual ponderat... Era epoca în care femeile lucrau, descoperiseră că se poate acest lucru, dar nu neapărat pentru carieră: au fost nenumărate discuţii privind numărul femeilor care ocupă posturi de răspundere comparativ cu cel al bărbaţilor. Cu cît timpul va trece, atît în serial, cît şi în viaţa reală, cu atît şi "femeile Ewing" vor începe să avanseze în ierarhia profesională, dar şi în cea personală. Am văzut unul dintre episoadele difuzate de televiziunea Romantica, din perioada mai aproape de contemporaneitate a Dallas-ului, în care Sue Ellen era mare femeie de afaceri, iar JR ajunsese la faliment... Pînă în acel punct de întorsături radicale, s-au petrecut lucruri remarcabile şi în episoadele intermediare: Pamela nu numai că s-a dus la lucru, dar chiar a stat o perioadă despărţită de Bobby, separat, la hotel, pentru că nu era de acord cu principiile lui legate de binecunoscutul ei frate, Cliff. Primele semne de independenţă a femeii, care nu trebuie neapărat să aibă pe altul ca să stea deoparte de bărbatul oficial. În paralel, dar pe alt tronson, Sue Ellen, personajul mai puţin pozitiv, ne înfăţişează o altă variantă a emancipării femine - cea mai puţin "netedă": întîi adulterul - şi nu unul la întîmplare, ci tocmai cu duşmanul familiei - şi apoi alcoolismul. Acestea nu sînt mijloace de protest, veţi spune, sau, în nici un caz, soluţii. În cazul Dallas-ului însă au fost pentru că, doar cînd s-a ajuns la situaţii extreme, cei din jur au observat că Sue Ellen are probleme. Dar şi vremurile acelea au trecut, iar Sue Ellen a ajuns manager de top şi prejudecăţile în privinţa femeilor şi a potenţialului lor s-au diminuat sensibil, cu consecinţe palpabile. Tot ce am vrut a fost să nu le las nedreptăţite pe bietele doamne Ewing, care s-au străduit şi ele măcar să fie în ton cu epocile...