Proceduri

20 iulie 2006   Locuri comune

E un termen care face o carieră tot mai mare în România. Înainte, prin procedură se înţelegea procedura penală sau seria de împachetări, masaje şi alte tratamente aplicate în staţiunile balneoclimaterice, la băi. Acum, se simte nevoia de proceduri peste tot. Sistemele de toate felurile scîrţîie, sînt greşit concepute, învechite sau total gripate. E nevoie de implementarea altora noi, de import, de proceduri occidentale care să fie aplicate în diverse cazuri. Recenta bîlbîială privind problemele preşedintelui cu coloana vertebrală l-a făcut pe ministrul Sănătăţii să tragă concluzia că e necesară punerea la punct a unor proceduri speciale pentru tratarea demnitarilor aflaţi în asemenea situaţii. După 16 ani de bîjbîieli, descoperim că pentru diverse situaţii probabile sau chiar frecvente nu există nici un fel de reţete de acţiune. În alte cazuri, chiar dacă există asemenea reguli clare, ele se aplică selectiv sau în dorul lelii. Aşa cum am observat, de exemplu, că nici măcar în plin pericol de epidemie de gripă aviară şi după multă experienţă în domeniu fermele de pui nu erau verificate atent şi periodic. Procedurile se aplică în Occident în mod automat şi fără nici un fel de derogări sau discuţii. Ele sînt de obicei preventive şi utile într-un ansamblu larg. Pot avea însă şi o latură neplăcută. La Londra, de exemplu, mi se spunea mereu că trebuie să închid uşa de la biroul unde lucram, pentru că era concepută împotriva răspîndirii focului. Iar de teama unui foarte puţin probabil incendiu (marele incendiu al Londrei, de la care s-a moştenit probabil o mare spaimă, a fost acum peste 300 de ani) eu eram obligat să mă sufoc cîte puţin în fiecare zi, ţinînd uşa închisă. În schimb, proceduri de acţiune în cazul bombelor din metrou nu existau, deşi asemenea lucruri tocmai se întîmplau. Existau unele reguli neadecvate, rămase de pe vremea atentatelor IRA (care de abia ce anunţa că se dezarmează). Un defect al procedurilor e că pot deveni repede desuete, iar aplicarea lor fără discernămînt poate fi o pierdere de timp şi de energie. Defectul altora este că par stupide. Îmi vine în minte obişnuita secvenţă din filmele americane, atunci cînd poliţia dă buzna într-o clădire, iar poliţiştii se întorc în toate direcţiile, cu picioarele crăcănate şi pistolul ţinut strîns cu ambele mîini. O figură de care un pistolar (tot din filmele americane, dar din Vestul sălbatic) ar rîde cu gura pînă la urechi. Probabil însă că statistic, în situaţiile curente, e eficientă. Uneori, chiar dacă nu mai folosesc exact scopului pentru care au fost create, regulile şi procedurile mai pot avea o calitate, şi anume, un oarecare efect de coeziune şi solidaritate socială. Pot adăuga o componentă regulată vieţii unei societăţi. Mi se pare că ţările occidentale sînt tot mai pline de reguli, de la modul în care trebuie să te comporţi dacă te opreşte poliţia, pînă la locurile de fumat sau cele de parcat. Reguli care fac viaţa destul de grea pentru cei care vin din alte părţi, pînă cînd se deprind cu ele. În schimb, România abia acum începe să înveţe regulile şi procedurile indispensabile unei ţări civilizate şi riscă de multe ori să le compromită preluînd laturile lor cele mai dure sau cele mai stupide. În sfîrşit, dacă excesul de reguli, nerevizuirea şi neadaptarea lor la timp pot duce la încorsetare, timp pierdut şi situaţii absurde, lipsa lor duce la haos, la dreptul celui mai puternic sau mai şmecher. De aceea poate e preferabil să te ţii de nişte reguli proaste decît să n-ai nici un fel de reguli. Măcar pînă se ajunge la acele proceduri utile, adaptabile, deschise şi pe înţelesul tuturor.

Mai multe