Problema cu referendumul

Teoretic, referendumul este un mijloc prin care democraţia reprezentativă se religitimează, se adapă de la izvorul ultim al deciziei politice. Asta, teoretic. În practică, referendumurile nu ne ajută foarte mult. Lumea în care trăim e atît de complexă, încît în majoritatea cazurilor nu avem de ales între două opţiuni, între DA şi NU. Dar referendumul tocmai asta face, reduce lumea complexă la un univers cu două opţiuni. Exerciţiul referendumului are ceva succes acolo unde chestiunile puse sub nasul poporului participant sînt simple. Elveţia este cazul clasic. Acolo se fac referendumuri frecvente, cu întrebări simple. Vreţi să nu mai primim emigranţi? Da sau nu. Evident, întrebarea corectă ar fi fost: sînteţi dispuşi să practicaţi meserii mizerabile şi prost plătite pentru a nu mai vedea atîţia arabi, negri şi est-europeni pe străzi? Din păcate pentru ea, realitatea e mereu mai complexă decît opţiunile supuse referendumurilor. Să luăm cazul Californiei. Acolo e de ajuns ca orice organizaţie să strîngă un număr de semnături, pentru a supune la referendum o chestiune. California ţine mereu referendumuri iniţiate de cetăţeni. Cu alte cuvinte, California ar fi modelul de stat democratic ideal: poporul propune, poporul decide. Asta dacă nu ar fi un stat falimentar. Cel mai populat şi cel mai bogat stat american este de ani buni în prag de faliment şi trăieşte ba vînzînd proprietăţi publice, ba fiind salvat cu bani federali plătiţi de amărîţii din Dakota sau Wyoming (altfel nişte ţărănoi dispreţuiţi de lumea bună din California). O avea asta legătură cu desele referendumuri din California? Acum cîteva luni, electoratul californian a votat în acelaşi timp împotriva creşterii taxelor şi împotriva tăierii cheltuielilor publice. Evident, întrebările fuseseră greşit formulate, normal ar fi trebuit să sune aşa: de unde mama naibii să plătim facturile statului? Dar la asta nu se poate răspunde cu DA sau NU. Ajung, cum probabil m-aţi bănuit, la referendumul irlandez asupra Tratatului de la Lisabona. Avem deci un document de cîteva sute de pagini imposibil de citit. Comisarul irlandez a recunoscut înainte de precedentul referendum că nu a citit tratatul şi a fost aspru criticat. Criticile erau ipocrite: nu ai ce să citeşti din Tratatul de la Lisabona, este o înşiruire de propoziţii de genul "Articolul 1 va fi completat cu textul