Presa locală şi oraşul

În oraşul Urziceni am mai fost o dată, şi am rămas cu aceeaşi impresie: incertă. Atunci am vorbit mai întîi cu primarul, acelaşi ca şi acum, Constantin Sava, despre care ţin minte că m-a primit uşor şi mi-a spus "tot" dintr-o suflare: în general, de bine. Fără a ne încurca în detalii, una peste alta, atît infrastructura, cît şi investiţiile, ba chiar şi şcolile, cu toatele, stăteau confortabil. Ieşind după conversaţie în stradă, am văzut (şi) altceva: un oraş agitat, cu multe magazine, cel puţin pe bulevardul central, şi cu destui oameni pe stradă. Dar... cu nimic vechi, poetic, pitoresc, cultural. E adevărat, cele trei şcoli generale din localitate au fost renovate şi sînt bine dotate. Există o Casă de cultură care găzduieşte o bibliotecă, mai nou intitulată "Constantin Ţoiu", un fost cinematograf în paragină, două biserici mai vechi şi două conace nerenovate. Ba chiar şi o autointitulată catedrală, chiar în centru, începută în 1995. Cu toate acestea, senzaţia rămîne aceeaşi: nu simţi istoria, amestecul de vechi şi cultural care te face să fii în largul tău într-un oraş. Deşi e atestat din 1596, din vremea domniei lui Mihai Viteazul. Oamenii cu care am stat de vorbă, după conversaţia cu primarul, păreau să-mi confirme impresia: nu erau prea încîntaţi de oraşul lor care, în mare, prezenta un singur avantaj: apropierea de Bucureşti. Altfel, mai îmi spuneau mamele, e un oraş liniştit unde să-ţi creşti copiii, cu excepţia anumitor conflicte interetnice, cu romii din împrejurimi...; în care nu ai unde să te distrezi - adăugau tinerii; şi din care mulţi au plecat - adăugau înţelepţii lui care jucau table prin faţa Casei de cultură. Totuşi, cu locuri de muncă suficiente, aflu de la reprezentanţii presei locale, cu care m-am întîlnit, la o a doua vizită: Eugen Cişmaşu, redactor-şef la singurul ziar local, Mesagerul de Urziceni, Dora Cişmaşu, redactor la acelaşi ziar şi consilier local, şi Mariana Vlădărău, redactor la postul local, Radio Sud Est. Rata şomajului este în scădere, pentru că există încă întreprinderi locale care merg: fabrici de confecţii, cu patroni români sau străini (printre care Alison Hayes), unde e angajată o mare parte din populaţia locală feminină; Marplast, o fabrică de mase plastice care exportă şi lucrează aproape exclusiv cu Italia, Expur, o alta de ulei industrial, de rapiţă şi de soia, două fabrici de alcool puternice, una de mezeluri, cu abator, hotelul Royal... Iar salariile, cel puţin în confecţii, ajung la aproximativ 700 de lei pe lună... Cei care nu găsesc de lucru aici se duc la Bucureşti, la 40 de minute distanţă, în general, ca agenţi de pază. Sau, dacă nu, pînă în Spania, unde poţi găsi adevărate comunităţi ale românilor din Urziceni... Oraşul e pe linia de plutire, s-ar putea spune, dar nici confraţii noştri locali nu par mulţumiţi. Eugen Cişmaşu a lucrat, de prin 2000, la o serie de ziare ialomiţene: toate erau departe de noţiunea sănătoasă de presă. În provincie - spune el - "evenimentele negative sînt văzute doar cînd există interese". Prin ziarul înfiinţat de el şi-a propus să urmărească tocmai acest lucru: greşelile şi abuzurile autorităţilor. "Atitudinea" e cuvîntul-cheie pe buzele presei locale. Nu contează ameninţările pe care le mai primesc din cînd în cînd, nici partizanatele, chiar politice, care se mai creează. Presa e un cîmp de luptă, fie că demască abuzurile primarului (Mesagerul), fie că iniţiază acţiuni ecologice pentru strîngerea gunoaielor din spaţiile verzi (Radio Sud Est). Ziariştii locali rezistă pe poziţii pentru că pun patimă, în sens pozitiv, şi se înflăcărează din chestiuni care pe noi, aici, la centru, au început să ne mişte mai puţin. Şi pentru că, în felul lor, lucid - recunosc că aproape nimic nu merge bine şi că sînt puţine şanse de evoluţii spectaculoase -, îşi iubesc oraşul şi vor să rămînă în el. Ba chiar îşi propun să facă un post local de televiziune. De care să se audă, după echipa de fotbal Unirea Urziceni, care, se ştie, a ajuns în top...