Prejudecăţi depăşite

Am crescut, cei din generaţia mea, cu un picior în epoca ceauşistă şi cu un altul în cea de acum, cu o serie de prejudecăţi, frici şi şabloane induse şi impuse atît de societatea opresivă şi duplicitară a momentului, cît şi de morala publică generală vizibilă în producţiile culturii populare occidentale sau chiar româneşti de atunci, cîte erau (filme, cărţi, producţii TV...). Precum şi de sfaturile "de viaţă" ale propriei familii, părinţi, bunici, mătuşi, prieteni... Ne erau impuse diverse interdicţii în sfera, să-i zicem, civică; dar nici din viaţa personală nu lipseau: morala mai puritană (în comparaţie cu cea a anilor de după ’90 şi pînă azi) combinată cu un ghid minimal de supravieţuire duceau la o întîrziere şi o diluare-romanţare a vieţii sexuale. Modul nostru de gîndire de atunci şi codul nostru de comportament sexual îşi găseau cu greu locul undeva între plimbările bunicii, frumos îmbrăcată, pe corso, de braţ cu avocatul care urma să o ceară de nevastă, şi raporturile mult mai directe ale adolescenţilor din ziua de azi. Se apropia, mai curînd, de cel al fetelor "populare" din filmele americane ale epocii, care învăţau bine şi-şi vedeau de treabă, dar îşi şi permiteau să arate sexy în minijupe strîmte din care ieşeau picioare atletice. În toată această bolnăvicioasă combinaţie multiculturală, un lucru era sigur: să faci amor înainte de căsătorie se mai putea trece cu vederea, dar să rămîi gravidă era o calamitate. Dacă ţi se întîmpla, Doamne fereşte, aşa ceva, deveneai urgent un fel de paria, o loser-iţă a societăţii pe care toţi o arătau mai mult sau mai puţin cu degetul. Am cunoscut astfel de situaţii în jurul meu şi mi s-au părut destul de dramatice: o colegă de la Şcoala Centrală a fost exmatriculată şi trecută la seral; o alta, un caz mai fericit, a avut părinţi normali, care i-au crescut copilul alături de ea; în sfîrşit, o a treia, care a făcut copilul în facultate, s-a măritat cu însuşi tatăl copilului şi au trăit cît de cît happily, ever after... Un film, actualmente pe ecrane, insignifiant ca valoare cinematografică, dar cu o posibilă valoare de consemnare a moravurilor epocii: Un pic însărcinată (Knocked Up), în regia lui Judd Apatow, cu Katherine Heigl, Seth Rogen, Paul Rudd, Leslie Mann, tratează, cu limitele genului, tocmai această problemă. Filmul de faţă, altminteri o comedie mai curînd vulgară decît romantică, are meritul de a întoarce situaţia clasică - în lumina prejudecăţilor de altădată - a fetei "lăsată însărcinată" a cărei existenţă devine dramatică în urma întîmplării. În primul rînd, fata nu e "lăsată însărciantă", nu e un obiect la diateza pasivă, ci rămîne însărcinată în urma unui act sexual de comun acord consimţit (sigur că şi în urma unei neînţelegeri legate de folosirea prezervativului, dar astea sînt detalii tehnice...). Pe de altă parte, faptul că urmează să aibă un copil nu o indispune pe eroină, deşi proaspătă vedetă de televiziune, ci o bucură: ca atare, ea alege, iarăşi de bunăvoie, aducerea pe lume a bebeluşului. Propagandă demografică, veţi spune. Poate, dar şi semn de normalitate socială şi feminină: femeia aflată în situaţia altădată critică deţine, acum, puterea - şi firescul - alegerii. De ce în vremurile de demult era o dramă să rămîi însărcinată? Pentru că, în primul rînd, femeile nu se puteau întreţine singure, pe ele şi pe a lor odraslă; şi, pe de altă parte, sau tocmai drept consecinţă a primei condiţii, societatea te blama pentru o asemenea "greşeală". Knocked Up, în felul lui superficial şi vulgar, marchează tocmai abolirea acestor prejudecăţi legate de statutul femeii cu copil: aceasta, în zilele noastre, este în măsură, din punct de vedere material, să-i asigure pruncului toate cele; iar societatea nu o mai contestă, ci dimpotrivă, o aprobă şi admiră. Mai rămîne problema tatălui: acesta desigur că are importanţă, dar, cel puţin în filmul de faţă, este subordonat mamei şi intereselor acesteia, coborînd din poziţia de pater familias pe una de accesoriu devenit indispensabil numai în anumite condiţii.