Plastografii

22 septembrie 2006   Locuri comune

Oare ce-l face pe un individ să persiste în greşeală? Pedeapsa, fie că este vorba de bătaie, puşcărie sau amendă, îl determină să-şi controleze comportamentul? Sau năravul din fire n-are lecuire? Şi, odată pornit pe o anumită cale, drum de întoarcere nu mai există? La 1 septembrie 1798, Vasile, fiul lui Mişul simigiul, ajunge pentru a nu-ştiu-cîta-oară la puşcărie. De fapt, ultimii şapte ani şi i-a petrecut mai mult înăuntru decît afară, speriindu-şi soţia cu nenumăratele fărădelegi comise una după alta, cu îndrăzneală şi fără nici un fel de remuşcare. De şapte ani - povesteşte Maria - Vasile, "avînd patima blestemăţiilor", a îngrozit toată mahalaua umblînd cu pistolul şi puşca la brîu, ameninţînd, jefuind şi înşelînd pe toată lumea. Mai întîi s-ar fi "atins de lucrurile domneşti" şi-a fost pedepsit cu "puşcăria şi ocna". Apoi de "cele bisericeşti" şi, cum era şi firesc, odată prins, ajunge din nou la ocnă. Dar perseverent, Vasile obţine iertarea şi-şi promite probabil să nu se mai lase atît de uşor în mîinile zapciilor. Şi, aventurile încep... Sub Alexandru Moruzi (1793-1796), Vasile, "numindu-se că e diacon" fără a fi însă "hirotonisit", şi-a pus patrafir de gît, barba o avea deja, potcap pe cap şi mătănii în mîini, şi s-a apucat să oficieze slujbe pe la diferite biserici. Într-o seară a citit Sfînta Liturghie la biserica din mahalaua Silvestrului, în altă seară "s-au cutezat" de a ţinut slujba de vecernie la biserica de la Curtea Veche. Preoţii s-au speriat şi l-au dat pe mîna armăşeilor. Ridicat la gros, Vasile este certat cu bătaie şi scos afară din politia Bucureştiului. Dar asta nu-l împiedică să-şi vadă de ale lui treburi. Ajuns în satele din judeţul Ilfov, şi-a suflecat mînecile şi-a trecut la înşelat, minţind cu seninătate, falsificînd răvaşe şi zapise, plastografiind peceţi, pretinzînd că este trimis domnesc, îmbrăcînd haina slujitorului asiduu şi neîndurător. Primele victime sînt ţăranii: "au luat parale de la cei ce aveau oi şi le-au dat răvaş ca să nu se supere dă beilic; prin grai zicea aşa, iar în răvaş scrie adeverinţă de dus la ocnă". Zapciii ajung prea tîrziu şi nu mai găsesc decît răvaşele mincinoase cu poruncă de dus la ocnă. Iar Vasile merge mai departe şi, pentru că tot e slujitor domnesc şi are voie orice, opreşte în drum un popă, îl aruncă cît colo şi-i confiscă calul, spunîndu-i că aşa-i porunca domnească şi, de vrea să se certe cu cineva, să se certe cu Vodă. Mofluz, popa nu putu decît să privească nătîng cum cal şi călăreţ se pierd în zare şi să povestească apoi zapciilor toate cele întîmplate. Dar nici nu se încheie bine acest episod că o altă grozăvie avea loc în satul următor unde, intrînd într-o cîrciumă şi aflînd din vorbă-n vorbă de una, de alta, îi zise cîrciumarului că vine direct de la Bucureşti cu răvaş de la dumnealui vornicul Golescu, prin care îl face deplin stăpîn pe cîrciumă. Dumnealui cîrciumarul n-are decît să meargă la Bucureşti şi să se răfuiască cu vornicul. Cum n-avea de gînd să stea, făcu ce făcu şi păcăli şi calfa, află unde sînt ascunşi banii şi pe aici ţi-e drumul, către alt sat, către alţi naivi uşor de păcălit. "Făcînd pecetea dumnealui biv vel armaş şi cu nume că e om al slujbei armăşeşti", Vasile cutreieră ţara în lung şi-n lat, ridicînd birul de la ţiganii domneşti. Doi ani a huzurit Vasile, banii se vărsau în buzunarele sale, iar fraieri de păcălit se găseau pe toate drumurile. Pînă într-o zi... Codul penal alcătuit la 1783, în prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti, prevede pedepse foarte aspre pentru plastografiere: "Cînd să va dovedi bine vina plastografii şi dă au cursu dintr-aceea plastografie vreo mare stricăciune şi păcătuire, să i se tae capul; iară de nu să va fi făcut întocmai cum s-au zis, atunci să-l periorisească (adică să-l surghiunească la un loc) şi acolo să-şi petreacă viaţa cu închisoarea". Or, Vasile al nostru este - după cum se vede - maestru în alcătuirea oricărui răvaş, în imitarea oricărei semnături, în prefacerea oricărei peceţi, în transformarea propriei persoane în orice aduce profit. Nu că ar fi fost foarte greu, la acea vreme oamenii simpli nu ştiau carte, nici nu cunoşteau atît de bine actele oficiale. Cît despre haină... nu-l face ea pe om? Vasile profită de neştiinţa şi naivitatea semenilor, de teama faţă de cei puternici prezentă în minţile supuşilor nu neapărat pentru a se îmbogăţi, ci pentru a mai trăi încă o zi. Aşadar, după pravilă ar fi trebuit să primească grea pedeapsă, dar şi de data aceasta nu este decît aruncat în temniţă pînă "va plăti jafurile acestea". Pentru societatea românească de la 1800 mult mai important era recuperarea pagubelor decît pedepsirea vinovatului. Iar Vasile, eliberat pe chezăşie, se va fi străduit să-şi ducă mai departe renumele de plastograf, în alt sat, în alt judeţ...

Mai multe