Patimi de slugă boierească

"Slamno, unde eşti fă, că te cheamă cocoana?" Dintr-un bordei din spatele curţii, apăru o fetişcană năltuţă, neagră ca tăciunele şi cu ochii cîrpiţi de somn. Trezită de strigăte, ţiganca n-avu timp să-şi aranjeze rochia, nici să-şi îndrepte basmaua, nici să-şi şteargă obrazul umflat de un somn prost şi luat pe apucatea. "Pă unde umbli fă, o certă un ţigan bătrîn, că dă cînd te strigă cocoana." "Care cocoană?" - întrebă aiurită Slamna. "A mare, cum care." Speriată, ţiganca îşi ridică fustele şi alergă spre odaia cocoanei. "Pă unde mi-ai umblat cioară? - o apostrofă cocoana Marghioala de cum o văzu. Te cat de la 12 ceasuri dăn zi şi tu umbli haimana pă poduri... Adusei ghermeşutu şi rochia?" "Păi să vezi cocoană, că io am plecat să iau rochia dă la prăvălia lui Hristache abagiul. Am luat-o pă uliţa de la fîntîna astupată ca să dau mai răpede în cîrciuma lu Ghiţă Pătatu. Da' nici n-apucai bine să intru în uliţă că săriră pă mine cîinii Anicăi văduva, aia nebuna ce cerşăşte pă poduri la Sfînta Vineri. Şi de nu era Ilie suditu, ăla de-i vizitiu la casa negustorească, să sară cu biciu, praf mă făceau. Că io, cocoană, alerg cît îi ziulica şi nici iminei în picere n-am, nici cămaşa în spate şi..." "Ho, pui de cioară, că ţi-oi lua şi rochie şi papuci, numai să vină dumnealui dă la moşie. Acu zi unde-i rochia, că-i musai s-o văd." "Păi, stai, cocoană, că să vezi, după ce trecui de cîinii Anichii, o luai pă lîngă gardurile sfintei Mitropolii şi d-acolo ieşii direct în Podul Calicilor. Acolo ce să vezi, lume ca la urs. M-am dus şi eu să văz, că...de, prea să adunaseră toţi. Şi ce să vezi cocoana, popa Ignat, ăla de la biserica cu brad ce-a căzut la cutremurul dă anul trecut dă n-a rămas decît uşa de la intrare în picere, cum zisei, popa Ignat, ce-l ştie dumnealui boierul că tot venea pă la curtea boierească că să ţinea cu una Niţa chelăreasa dă era chelăreasă la dumnealui boieru Ianache polcovnic, că această Niţa îi murise bărbatu cînd cu zurba nemţilor din răzmeriţa trecută şi apoi se apucase de popa ăsta, după ce mai pă urmă avuse ibovnic pă unu Dumitrache -stegar la grosul spătăriei şi s-a-mpuşcat într-o noapte, crezînd că-i pistolu gol şi Niţa..." "Las-o dracu pă Niţa chelăreasa şi spune ce-i cu rochia, proasto." "Să-l fi văzut pe popa Ignat, cocoană, beat dă nu să mai ţinea pă picere. Îşi lepădase imineii şi sutana şi juca leşeşte de sărea cămaşa dă pă el. Stroe lăutaru, ăla dă cîntă toată ziua pă la uşile cîrciumilor, tot îi zicea din gură, iar popa sărea. Tocmai cînd părintele obosise, trecu pă acolo şi Gheorghe, căpitanul dă lefegii, cu straja după el. Să opri să vadă ce-i şi-l luă la rost pă părinte. Da' atîta i-a fost, că pe loc părintele să răpăzi în barba lui şi-l trase jos dă pă cal şi-ncepu a-i căra la ghionturi dă ţi-era mai mare mila dă săracu căpitan. Da' săriră ailalţi şi-l puseră în fiară pă popă şi plecară la gros. Era acolo şi Gheorghe Firică ce are dulap la tîrgul dă moşi, cumnat cu popa Ignat, şi să rugă dă strajă să-i dea drumu că-i beat şi din patima beţiei le-a făcut pă toate. Că-i păcat dă Dumnezeu să-l arate la judecată, că are copii şi soţie acasă. Da popa nu să lăsă, aşa legat îl scuipă în obraz pă căpitan şi-i striga că-i un porc dă jidan, că scapă el din strînsoare şi-o să-l împuşte." "Şi rochia, proasto?" "Păi nu-ţi zisei, cocoană, că prăvălia lu Hristache abagiul era încuiată, m-am uitat io pă făreastră şi nici pui dă om. Zicea baba Dumitrana, vecina d'un părete cu prăvălia, c-a fugit la miezul nopţii ca mofluzul să nu vină straja să-l ridice c-a-nşelat pă nişte turci cu marfă adusă tocmai dă la Odrii ş'acu n-are dă unde plăti." "Nu ţi-am zis, proasto, să te duci prin spate, că ştie dumnealui dă afacerea noastră?!" "Am dat roată, cocoană, la toată prăvălia şi-ntrebai şi pă unu Panaiotache grecul ce are prăvălie alăturea dă ştie dă Hristache abagiul, şi-mi zise că-i plecat p-afară şi acu trebuie să sosească. Am stat toată ziulica la uşă da' tot nu veni. Că io, cocoană, iarnă, vară, alerg prin toată mahalaua după trebile casilor şi n-am iminei în picere şi nici rochie în spate ş-acu, cu ploile astea, umblu tot goală şi dăspuiată şi numai unu Dumnezeu îmi ştie patimile şi năcazurile..."