Patima beţiei

Băutura nu este un viciu de ieri de azi. În condicele de la Mitropolia din Bucureşti, ea îi reuneşte pe boieri şi ţărani, pe meşteşugari şi negustori, pe preoţi şi călugări, pe femei şi bărbaţi. Ea este o patimă care pătrunde în suflet, în oase, care strică minţile, caracterele, conduitele, perverteşte pe cei tineri, prosteşte pe cei în vîrstă, molipseşte femeile. "Licoarea vieţii" are totuşi şi calităţi apreciate numai de cei deja convertiţi o dată pentru totdeauna la această patimă: înveseleşte pe cei trişti, amăgeşte pe cei nefericiţi, dă curaj timizilor, provoacă adevărate isterii de voie bună în rîndul chefliilor. Se bea vin şi rachiu, se bea în palatul domnesc, se bea în conacele boiereşte, se bea în bordeie, se bea în cîrciumi şi în cafenele. Beţivi arţăgoşi, beţivi violenţi, beţivi veseli, cheflii, beţivi neputincioşi, toţi sînt reclamaţi, admonestaţi, certaţi, sfătuiţi în speranţa îndreptării şi integrării lor într-o societate ipocrită ce proslăveşte abstinenţa, dar se îmbogăţeşte pe seama celor ce se îmbată. Ana din Bucureşti se plînge şi se jăleşte că de trei ani Niţul condoragiul "se află în patima beţiei şi totdeauna cîndu se culcă beat să pişă în pat, în aşternut cu mine, la care eu nu mai poci suferi ca el ce cîştigă cheltuieşte la beţiie". Şi cere judecăţii un mijloc "să-l înţelepţească", astfel încît "ce va cîştiga să aducă în casă, iar să nu cheltuiască încă la beţie". Dar dacă Niţu îşi cheltuieşte doar cîştigul, Stan a mîncat şi a prăpădit tot din casă. În "arţagul beţiei" sare la Caliţa "cu cuţitul şi cu pistolul" şi o bate "în duşmănie", zdrobindu-i trupul, înnegrindu-i obrajii. Trimis la închisoarea spătăriei spre "îndreptare", Stan se potoleşte doar în prima săptămînă, după care o ia de la capăt. Mult mai vesel este Nicolae căpitan din mahalaua Sfîntul Gheorghe cel Vechi. "Îndărătnic", căutîndu-şi "numai chefurile", pe Nicolae îl găsesc zorii de ziuă la cîrciuma din mahala, la prînz se mută la cafenea pentru a-şi sfîrşi ziua la "jocurile de cărţi". Petrecînd în voile lui, nici nu ştie cum trec timpul şi viaţa, prin casă nu prea mai este mare lucru de vînzare, gardurile s-au cam prăpădit, soţiei i s-a cam zmintit de atîtea bătăi şi cazne. Dar lui nu-i pasă, căci vinul şi rachiul îl ajută să nu vadă, să nu simtă, să fie fericit de dimineaţa pînă seara. Femeile nu se lasă mai prejos. Maria este cunoscută de toată mahalaua Fîntîna Boului ca "beţivă" înrăită ce prăpădeşte totul la cîrciumă, ce-şi ocărăşte bărbatul "cu ocări urîte", ce "se spurcă şi în pat". Ştefan cihodarul din mahalaua Mihai vodă se plînge de Neaga care "au căzut cu totul la patima beţiei", umblă zi şi noapte "prin cîrciumi fără ştirea şi voia lui", limbută şi iute la fire "apururea amărîndu-l cu cuvinte proaste de nesuferit". Cum are nevoie de bani pentru a-şi potoli permanenta sete, Neaga a deprins arta "furtişagului", fură din ladă, fură din buzunarele soţului, fură de la vecini, fură de peste tot lucruri ce pot fi vîndute sau numai zălogite "pe la cîrciumi pre băutura vinului". Preoţii nu scapă nici ei de această patimă. Mai tot timpul cu chef de vin şi de rachiu uită să ţină slujba, amestecă liturghiile, se iau la ceartă cu mahalagiii, refuză să se supună superiorilor, se amestecă cu enoriaşii la cîrciumă, petrec în "fapte netrebnice" pe poduri şi sub poduri, cîntă şi strigă în miez de noapte tulburînd somnul mahalalelor. Radu şi Stoica, tată şi fiu, preoţi la biserica Sfîntul Ştefan, beau şi petrec împreună de au speriat toată mahalaua. Bătaia, gîlceava, înjurăturile nu contenesc fie că au loc în casă, în uliţă şi chiar în sfînta biserică. Intervenţia mahalagiilor îi supără şi-i aţîţă şi mai tare, sărind cu "categorii" asupra lor şi "pre soţiile dumnealor". Caterisiţi, trimişi surghiun la Cernica, apoi iertaţi şi reprimiţi în sînul Bisericii, preoţii promit că "se vor părăsi de băutura vinului". Într-o altă mahala, beat şi cu mare chef, popa Anghel de la biserica Popii Cozma umbla cîntînd în căldura lunii august "pe pod fără orînduială". Surprins din întîmplare de protopopul oraşului, Anghel este chemat la ordine, dar cu curaj şi bravînd îi răspunde că nu-i este voia ca să ştie şi se împotriveşte şi înjură şi ocărăşte. Cînd zapciul se apropie să-l ridice la gros, Anghel sare la bătaie şi îi "dă palme". Dimineaţa, mahmur şi umil, popa cere iertăciune şi se angajează că "vin sau rachiu să nu mai beau, fiindcă dintru această pricină mi s-au întîmplat primejdie". Şi totuşi, date fiind calităţile alcoolului, Prea Sfinţia Sa îi îngăduie să bea "vin şi rachiu ca la 30 de dramuri" cînd "să va întîmpla vreo slăbiciune" sau "la vreo boală". Cum slăbiciunea începe de dimineaţa devreme cu ameţeli şi vîrtejuri, beţivul îşi găseşte foarte uşor pretextul pentru un păhărel de vin sau de rachiu. Da' nu mai mult de 30 de dramuri de fiecare dată.