Pantofi şi alte lucruri indispensabile

După mai multe căutări, într-un magazin am văzut nişte pantofi care mi-au plăcut. Pe raft era expus însă un exemplar uriaş (semn rău), numărul 47. Am întrebat-o pe vînzătoare dacă au şi alte perechi mai mici şi am primit răspunsul de care mă temeam: "Nu mai avem". O marcă la care tînjisem şi altădată, dar la care niciodată n-am găsit numărul meu. Am întrebat-o de ce se întîmplă mereu acest lucru. Mi-a răspuns că de obicei au şi numere mai mici (ceea ce eu ştiam că nu prea e adevărat) şi că acum, "din cauza reducerilor, nu se mai găsesc numerele obişnuite". O explicaţie cît se poate de tipică pentru vînzătorii noştri. Eu continui să cred că nu reducerile au făcut să se vîndă toţi pantofii normali, ci că ele au fost afişate doar la pantofii cu numere nevandabile. Am intrat apoi în alt magazin, tot de pantofi, cu rafturi multe, paralele şi suprapuse, pline cu încălţăminte de bărbaţi. De la distanţă, mi-am zis că într-aşa un paradis pantofăresc, e imposibil să nu găsesc ceva potrivit. Apropiindu-mă, am constatat că absolut toate perechile expuse aveau acelaşi stil. Probabil, pe gustul patronului. Erau pantofi din aceia foarte lungi, lucioşi şi cu vîrful întors. Cei mai mulţi în două culori, maro pe margini şi bej la mijloc sau negru pe margini şi la mijloc bej sau maro cu striaţii (ca maşinile acelea americane cu ornamente de lemn pe portiere). Cu tălpi ţepene şi majoritatea cu un pic de toc. Mi-am imaginat imediat cum ar arăta cei vreo 40 de bărbaţi care ar încălţa cele tot atîtea perechi aliniate pe rafturi. Şi, dînd cu ochii de vînzătoare, m-am trezit întrebînd-o dacă nu vînd cumva şi pistoale... Mi-am adus aminte cum, în urmă cu cîţiva ani, am întrebat timid într-un magazin de pantofi de sport (butucănoşi, băzăraţi şi de plastic), dacă nu au şi vreo pereche din piele. Mi s-a răspuns pe un ton superior că marile firme nu mai fac adidaşi din piele. Că se foloseşte doar, "ăă... piele ecologică". Mai pe scurt, plastic. Adică, nu mai jupuim animalele, ci mai degrabă, piciorul uman. În sfîrşit, în aceeaşi zi, am mai intrat într-un magazin. Căutam tot felul de lucruri bărbăteşti. La un raion, un domn mai în vîrstă mi-a atras atenţia că pe eticheta unui raft scria indispensabili, dar că în spatele ei nu se găseau decît maiouri. M-a întrebat dacă eu nu văd totuşi unde ar putea fi indispensabilii. Nu i-am descoperit, aşa că, pînă la urmă, clientul a întrebat-o pe vînzătoare. Fata s-a uitat lung, uşor dezorientată. Probabil avea în minte că şi un maiou e indispensabil. Încercînd s-o lămurească, omul a folosit cuvîntul hamleţi. Fata s-a blocat complet. Atunci mi-a venit mie ideea salvatoare: "E vorba de izmene, domnişoară". Faţa i s-a luminat brusc şi ne-a spus, la fel de brusc, că aşa ceva nu se mai face. "De ce?" - a întrebat domnul. "Pentru că nu se mai poartă" - a răspuns fata. Amuzat, omul m-a privit complice şi mi-a şoptit: "Ce ne facem dacă într-o zi, o fătucă d-asta o să ne spună că nu se mai poartă pantalonii?".