Păcatul amestecării de sînge

20 octombrie 2005   Locuri comune

Mai zilele trecute, priveam consternată la televizor cum mamă şi fiică îşi disputau acelaşi bărbat sau, mai bine-zis, cum junele Marceluş trecuse prin patul amîndurora, se căsătorise cu fiica, apoi se "înnădise" cu mama, înamorată nevoie mare, şi apăruse în emisiune - stupoare - să receară mîna soţiei. Nu întîmplarea m-a şocat, ci perfecta ei asemănare, pînă la contopire, cu o poveste de la eternul 1800, ceea ce m-a făcut să mă întreb sincer cît au evoluat mentalităţile poporului ăstuia în cei 200 de ani care s-au scurs totuşi de atunci. La 1799, Maria, văduva din Colţul Unghenilor, judeţul Teleorman, supărată pînă peste poate, ia drumul Bucureştiului pentru a se plînge la Prea Sfinţia Sa părintele mitropolit de "tîlharul" Stanciu, holteiul din acelaşi sat. Holtei, "fără cap şi fără minte", Stanciu i-a făcut curte văduvei ceva timp, "măglisind-o" (amăgind-o) cu promisiuni şi făgăduieli de tot felul, că în scurtă vreme va să se şi cunune cu ea, făcînd nuntă mare şi casă amîndoi. Văduva, tînără şi împovărată de copii, nu s-a lăsat prea mult rugată şi, în scurtă vreme, s-a abandonat în "voile" sus-numitului holtei, făcînd şi "împreunare trupească". Dragostea lor s-a strecurat printre constrîngerile sociale, gura satului şi admonestările popii, timp de trei ani. Apoi a născut şi un copil şi lucrurile s-au mai complicat un pic, dar Stanciu nici gînd să le descîlcească şi să se hotărască. Într-una din zile "au căzut în dragoste" cu Ilinca, fiica văduvei, şi "au umblat cu meşteşug, ca un fecior de curvă, şi au înşălat şi pă fii-mea, fată mare fiind", povesteşte mama. Acceptă însă tacit ciudata situaţie şi, disperată să nu-l piardă pe tatăl copilului ei, închide ochii cînd pe prispa casei Ilinca şi Stanciu se iubesc fără jenă sau pudoare. Îl iartă cînd trece şi prin patul ei. Astfel, mai bine de un an, Stanciu se împarte cu largheţe între cele două femei din viaţa lui: "iar de la o vreme, au petrecut în fapta păcatului şi cu Maria văduva şi cu fii-sa Ilinca". Într-o dimineaţă, "din cîşlegii ce au trecut", Maria află cu stupoare că ibovnicul mult rîvnit a fugit în lume, nu singur, ci cu fii-sa Ilinca, însărcinată, la rîndul ei. Lumea nu este totuşi atît de departe la acea epocă şi, interesîndu-se ici-colo află că de fapt nu fugiseră prea departe, ci într-un sat, Păroşii din judeţul Olt. Aici au tras la casa unuia popa Stan care, "în păresimi", i-a şi cununat punîndu-le pirostriile şi cîntîndu-le Isaiia dănţuieşte, fără să-i întrebe ce-i cu ei şi de pe ce drumuri vin. Apoi Ilinca a născut copilul ce-l purta în pîntece, dar Dumnezeu i l-a luat în următoarele cinci săptămîni. Geloasă, furioasă, părăsită, Maria s-a grăbit să-şi deverse povestea spurcată înaintea părinţilor clerici, acuzîndu-l pe "tîlharul" şi "feciorul de curvă" ce le batjocorise, ce le înşelase, fără însă să-şi pună întrebări asupra propriului comportament sau a nenumăratelor principii pe care le încălcase. Ci cu seninătate cere să i se facă dreptate, autodenunţîndu-se, de fapt. Mitropolitul nu poate trece cu vederea o asemenea fărădelege, mai ales că după Pravilă este aspru pedepsită, avînd în vedere amestecarea de sînge. În glava 211, zaceala 10, din Pravila ţării, pravilă urmată de slujbaşii Bisericii, se spune: "Cela ce se va însura şi va lua muiare văduvă şi va avea şi o fată cu bărbatul dintîi, de să va cumva împreuna trupeşte cu fata muierii sale, acela face sînge amestecat şi se va certa cu moarte". Nu i-a certat cu moartea, dar pedepsele n-au întîrziat să apară, mamă şi fiică sînt ridicate pe sus şi trimise surghiun la mănăstire să-şi plîngă acolo faptele păcatelor lor, iar holteiul este bătut, amendat şi, în cel mai rău caz, trimis la ocnă. Este adevărat, nu mai sîntem la 1800, dar mă întreb ce face azi Biserica Ortodoxă Română? Cum se implică în astfel de cazuri, cum le gestionează, cît de prezentă mai este în viaţa unei familii? Oare este nevoie de a-i readuce la viaţă pe mitropolitul Neofit Cretanul sau pe Prea Sfinţia Sa părintele mitropolit Grigore să ne explice care sînt valorile moralei creştine? Sau nu mai sîntem nici creştini?

Mai multe