Optimişti, dar rupţi în fund
Cu ceva vreme în urmă, un clasament făcut pe baza unui studiu al profesorului de psihologie socială Adrian White, de la Universitatea din Leicester, plasa România pe locul 136 din 178 de ţări studiate, privind starea de fericire a oamenilor, adică spre coada listei, printre ţările în care locuitorii ei se declară mai mult nefericiţi decît invers. Nu ştiu ce a luat el în calcul pentru a defini fericirea, dar rezultatul nu a fost chiar atît de surprinzător, cel puţin pentru cei care cunosc mai bine ce istorie au avut românii de traversat în ultimele decenii şi modul în care aceasta i-a marcat, îndeajuns pentru cîteva generaţii de acum încolo. În schimb, mai interesant a fost rezultatul unui alt studiu, cel privind Calitatea vieţii, efectuat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, cu sediul la Dublin, în cele 25 de ţări membre ale Uniunii Europene, plus România, Bulgaria şi Turcia. Potrivit acestuia, în ciuda condiţiilor materiale modeste, a calităţii slabe a locuinţelor şi a programului de muncă anormal de lung, românii sînt foarte optimişti în legătură cu viitorul şi se caracterizează printr-un nivel ridicat de fericire şi de satisfacţie generală faţă de propria viaţă. Răspunsul îi situează mai aproape de rezultatul înregistrat în statele UE 25 decît de cel din noile state membre sau Bulgaria. Ce să mai înţelegi din sondajele astea? Cînd 2 români din 5 spun că nu se descurcă cu banii, cum pot să declare, apoi, că sînt satisfăcuţi de viaţă? De asemenea, 3 români din 4 afirmă că nu-şi pot permite o săptămînă de concediu pe an, iar una din trei gospodării nu şi-a plătit de un an lumina, apa sau gazele. Cu toate acestea, două treimi se declară "optimişti" în ce priveşte viitorul. Rupt în fund, dar optimist! Intrăm în Europa şi se rezolvă totul. Gata cu şomajul, pensiile o să crească pînă la cer, salariile vor fi de mii de euro şi aşa mai departe. Lapte şi miere or să curgă în România după 1 ianuarie 2007... De fapt, studiul ne arată aşa cum sîntem, cu discrepanţe considerabile de calitate a vieţii între Rom