Note de la Chişinău

● Afişele cu Europa au rămas prin Chişinău. Le remarcasem de pe vremea lui Voronin şi mă uitam cu ciudă la ele în acel aprilie 2009, cînd am plecat spre aeroport cu frică. Moldova şi Uniunea Europeană împreună pentru… tineri, mediu, locuri de muncă, în funcţie de afiş. Iar prin oraş, sloganul „Spre Europa, spre un viitor decent“, în trei variante de fotografie: un norişor în formă de inimă, doi copii într-un lan de grîu şi o locomotivă. Acesta ultimul, cu locomotiva, e mai ciudat: e o locomotivă din aceea veche, cu aburi şi pare a ieşi chiar din nişte aburi, venind spre privitor. O fi vreo metaforă intenţionată?

● Oricum, se văd cu totul altfel acum aceste afişe. La Chişinău coaliţia de guvernare se numeşte chiar Alianţa pentru Integrare Europeană. Oamenii m-au întrebat dacă mi se pare schimbat oraşul. Adevărul este că nu, la nivelul străzii nu se vede, poate doar atmosfera socială, dar pe asta nu o pot simţi în doar cîteva zile. Sînt aici pentru a face cercetare pentru un viitor raport despre Moldova şi Uniunea Europeană, pe care îl vom scrie împreună cu partenerii noştri de la Asociaţia pentru Politică Externă (www.ape.md) şi-l vom lansa la Parlamentul European.

● Cei de la APE m-au invitat să ţin un discurs în faţa participanţilor la un program de educare a tinerelor elite. În esenţă, foarte tineri politicieni, ziarişti, oameni din universităţi. Am vrut să le alung fatalismul, acel fatalism geostrategic (UE nu ne vrea, sîntem prea mici, Rusia – prea mare). Am plecat de la teoriile constructiviste despre extinderea UE – realitatea politică urmează realitatea mentală, europenii au vorbit atît despre unitatea Europei, dincolo de Cortina de fier, încît harta mentală s-a schimbat, iar extinderea spre Est a devenit inevitabilă. Moldova este dezavantajată acum de harta mentală a celor de la Bruxelles, dar asta se poate schimba, nu este un dat. Dacă vom continua să avem guverne reformiste la Chişinău, care vor face ce trebuie, UE nu poate refuza Moldova. Iar reformele pe care UE le cere în Moldova sînt, de fapt, reforme care oricum ar trebui făcute pentru dezvoltarea ţării. Le-am dat exemple culese din interviurile făcute anterior cu oficiali ai ţării lor, care într-un fel aplică deja filozofia „ne comportăm ca şi cum am avea deja promisiune de aderare“. Păreau interesaţi, dar parcă venea prea contra pesimismului şi văicărelii cu care sînt obişnuiţi de obicei. Ca de obicei cînd ţin discursuri cu tentă motivaţională, îi conving pe unii, dar îi şi stîrnesc pe alţii să se arate şi mai cinici în discuţiile de după.

● Sînt cîteva moduri de a fi stupizi faţă de basarabeni. Mă gîndesc să scriu un „Ghid al călătorului român în Republica Moldova“. Cu lucruri care nu se spun acolo, cu sfaturi de cum să menajezi mîndria locală. De multe ori, cei din România jignesc fără să realizeze măcar. Poţi să gîndeşti în sinea ta că Moldova este cum era România prin anii ’90, dar nu e musai să o spui şi moldovenilor, pentru că unii se vor simţi jigniţi. Mai este apoi imperialismul lingvistic al Bucureştiului. El se manifestă faţă de toţi cei care vorbesc cu accent. Am luat prostul obicei de la Parisul obsedat de curăţenia limbii, nu de la Londra mulţumită să vorbească cît mai mulţi engleza, indiferent cum. Ardelenilor nu le pasă că bucureştenii rîd de accentul lor, ba chiar îl transformă în element de superioritate (fumurile jignitoare ale ardelenilor sînt şi ele un subiect separat). Oltenii nu o iau în nici un fel, dar basarabenii chiar sînt afectaţi. Eu personal consider fascinantă româna de la Chişinău şi mă bucur să studiez lingvistica pe viu – anunţurile cu „rentă“ în loc de „chirie“, la case, de pildă. Dar nu schiţez nici un gest faţă de basarabeni în legătură cu asta. Am văzut însă şi reacţia stupidă a românilor – îi „corectează“ permanent, cer explicaţii pufăitori cînd aud un arhaism, fac mult haz de salata „nicoaz“ sau de „găina prăjită“ de pe meniu. Abţineţi-vă!

● Tot din acest registru, observ că apare bizonul care se simte bine prin asumarea unei identităţi colective superioare. Exact cum diverşi italieni, olandezi, americani apar în România şi fac permanent bancuri, poante, comentarii jignitoare, cu glas tare, despre ce văd. Se simt bine, superiori. Deşi ei personal sînt rataţi, fără căpătîi, trimişi de şefii din multinaţionale la periferie ca să scape de ei de acolo, beţivi, burtoşi în căutare de dragoste pe bani – nu contează. Ei fac parte dintr-o identitate superioară, se simt bine faţă de „băştinaşi“. Acesta nu este un clişeu despre expaţii din România, dar ca regulă generală chiar am observat asta: cu cît el personal este mai nedemn de băgat în seamă cu atît se agaţă mai abitir de identitatea colectivă şi o exhibă în faţa „aborigenilor“. Acest gen de bizon apare şi la Chişinău, este Românul ajuns acolo şi descoperind că face parte din ceva superior. El este Europeanul. El dă lecţii. Deşi bizonul comun nu a avut nici o contribuţie la aderarea României la Europa. Dacă ar fi fost după el, ungurii ar fi trebuit măcelăriţi, ţiganii împuşcaţi, fabricile neprivatizate, ca să producă româneşte. Nimic din ce a însemnat progres în România în ultimii 20 de ani nu s-a făcut cu contribuţia bizonului, ci împotriva sa. Aderarea României la UE a fost rodul conspiraţiei unei pături foarte subţiri de politicieni, birocraţi, diplomaţi, oengişti români şi europeni. Acum bizonul culege roadele. Are o nouă identitate. Este European, frate! Dacă iese din România spre Vest este nesimţit, dar umil. Dacă iese spre Est însă, bizonul comun român capătă mîndrie geostrategică, are nişte băştinaşi de umilit.

● Mi-am adus aminte de o formă intelectuală a acestui bizonism. Costi Rogozanu, acum vreo lună, pe VoxPublica, a produs un text în care se întreba ce caută Băsescu şi Vîntu în Moldova (l-am găsit pe Google, se numeşte „Ce vor Băsescu şi Vîntu de la moldovenii de peste Prut?“). Teza lui: cei doi caută inocenţa acolo, românii au deveni cinici, s-au tăbăcit în capitalism. Moldovenii sînt, cum ar veni, bunul sălbatic, nestricat de civilizaţie, dar pe cale să o păţească. Nu suprainterpretez, chiar aşa zicea, am recitit acum: „Întîi vindem mărgelele de sticlă, dup-aia le luăm banii“. Cum se dezvoltă o asemenea aroganţă la un tip inteligent, dintr-o ţară ea însăşi tratată de sus de proştii altora? M-am văzut la Chişinău cu oameni educaţi la Harvard sau care au lucrat afară la nivel înalt. Ideea că Rogozanu s-ar putea uita de sus la ei ca la nişte aborigeni inocenţi e de un haz nebun. Dacă eu aş fi scris un aşa panseu în care puneam negrii în comparaţie cu sălbaticii, chiar inocenţi, Rogozanu mi-ar fi aruncat imediat afurisenia cu „rasistu’“. Eu am pus nişte întrebări despre votul negrilor pentru Obama pe criteriul rasei, Adrian Miroiu m-a trimis la reeducare, iar Rogozanu a scris că a fost ceva dur, dar legitim. Stînga trendy are ca întotdeauna lista de victime la modă, pregătită dinainte şi fixă. Basarabenii nu intră pe ea.

● Revenire: citesc acum un text la zi al lui Costi Rogozanu. E despre Băsescu şi romi. Are dreptate, ne trebuie ceva corectitudine politică faţă de romi, a da pe gură clişee nu înseamnă „a spune cinstit“. Nu e nici un curaj în asta. Însă discriminarea produsă de Rogozanu e tipică pentru curentul său de gîndire, victimele-trendy au statut aparte, ele trebuie apărate pentru că aparţin unei categorii umane anume, nu pentru că principiile respective s-ar aplica tuturor oamenilor. De aici rezultă schizoidia: îi apărăm pe romi (foarte bine), dar despre basarabeni putem spune orice mizerie, în cazul lor nu trebuie să ne punem filtru între creier şi gură (tastatură).

● După ultima scumpire de ţigări din România, diferenţa de preţ la ţigări faţă de Chişinău devine apreciabilă. Un Marlboro este acolo mai puţin de un euro. Am remarcat cu această ocazie că toate bancnotele moldoveneşti sînt cu Ştefan cel Mare, aceeaşi figură, diferă doar culoare şi mărimea. Mă gîndesc că e mai mult decît o simplă problemă grafică: figurile de pe bancnote sînt de obicei simboluri naţionale. Nu prea găseşti figuri istorice necontroversate aici, adică să fie acceptate şi de moldovenişti şi de pro-români şi de rusofoni. Pare că Ştefan e singurul numitor comun, îl iubesc şi românii, şi moldovenii, iar ruşii nu au nimic împotrivă, parcă Imperiul Rus nu ajunsese la Nistru pe vremea lui, deci Ştefan nu a apucat să-i bată.

● Apropo de Vîntu, va lansa la Chişinău televiziunea de ştiri Publika TV. A luat deja crema jurnalismului de acolo, cu salarii peste media pieţei. Dar startul îi va fi furat de Jurnal TV, care se va lansa pe 5 martie. Este o continuare a ziarului Jurnal de Chişinău şi a televiziunii online Jurnal.md. Aceasta a căpătat notorietate în timpul protestelor din aprilie anul trecut. Deci, Moldova va avea în curînd două televiziuni de ştiri. Vîntu investeşte mai mult, directorul Jurnal TV spunea într-un interviu că va lucra cu oamenii proprii. Pariez însă pe Jurnal. Vîntu face exact ca la Bucureşti: obsedat să adauge oameni la colecţie, aglomeraţie de creiere fără direcţie clară şi fără reguli, altele decît chefurile de moment ale patronului. Vîntu nu a demonstrat nimic, cu nici o afacere transparentă.

● V-am făcut cunoştinţă mai demult cu Moldova Suverană, ziarul de pupat Partidul Comuniştilor şi înţeleapta conducere a lui Voronin. Are probleme. În 2005, cînd Voronin dorea să arate o faţă europeană, a privatizat ziarul în favoarea celui mai pupincurist din redacţie. Noul guvern vrea să recupereze proprietatea statului, considerînd privatizarea ilegală. Redacţia de acum lansează proteste publice zicînd că este încălcat spiritul capitalist. Ce ironie!