Nopţi ciudate

Bucureştiul, noaptea, nu e ca Bucureştiul, ziua, ca să parafrazez vorbele fostului primar al acestui oraş. Ziua, se văd blocurile construite în timpul comunismului, cu betoanele lor cenuşii şi blocurile interbelice, nerenovate, cu tencuieli la fel de cenuşii şi pe alocuri căzute. Se văd firmele şi copertinele neşterse de praf, geamurile nespălate şi aşa mai departe... Noaptea, toate astea dispar. Se văd, în schimb, reclamele, vitrinele luminoase, cazinourile (care iar s-au înmulţit) cu beculeţele lor colorate, care clipesc fascinant, şi multe alte laturi strălucitoare ale spoielii cu greu aşezate, în cei aproape 17 ani de la Revoluţie. Dar, vara, prin centru, după 9-10 seara, nu numai peisajul e diferit faţă de cel diurn, ci şi oamenii. Sînt indivizi nocturni cu alte obiceiuri decît ale celor care umblă ziua. Dacă nu cumva sînt de tipul Dr. Jekyll şi Mr. Hyde. Pe scurt, e o foşgăială ce nu s-a pomenit. În faţa Intercontinentalului era unul care-i întreba pe trecători direct, dacă nu vor ceva joint-uri. Pe partea cealaltă, pe la Piaţa Universităţii, am văzut un puşti mic şi negricios care se ţinea după bărbaţii ce treceau pe acolo şi încearca să le vîndă "marfa" lui. Îi aborda pe toţi în engleză: "Hello sir, I have a beautiful girl for you" (Vă salut, domnule, am o fată frumoasă pentru dvs.). Cei mai mulţi nu-l băgau în seamă. El însă insista: "Don’t be scared, sir. I don’t steal you, I don’t kill you. I just want to introduce you to my girl. Her name is Alina and, as I told you, she is very, very beautiful. And I’ll make you a good price, sir. Trust me, sir". (Nu fiţi speriat, domnule, nu vă fur şi nu vă ucid. Vreau doar să vă fac cunoştinţă cu fata mea. O cheamă Alina şi, aşa cum v-am spus, e foarte, foarte frumoasă. Şi vă voi oferi un preţ bun, domnule, aveţi încredere). Umbla aşa pe stradă, cu vorbele lui englezeşti, de la unul la altul. Cînd cineva l-a repezit pe româneşte, a dispărut. În mintea lui, probabil, engleza era cheia porţii către oamenii cu bani şi eventual cu mintea deschisă şi la ideea de prostituţie. De altfel, prostituate sînt noaptea în centrul Bucureştiului, pe la toate colţurile. La concurenţă cu maşinile de poliţie şi microbuzele jandarmeriei ce-şi flutură luminile roş-albastre. Şi care, uneori, stau la distanţă de "fete", de parcă le-ar ţine de şase, iar alteori le legitimează şi le bagă în dubă. Relaţiile dintre poliţie şi prostituate au fost dintotdeauna un lucru destul de tainic. Tot de neînţeles mi s-a părut şi un magazin de pe Magheru pe care, împreună cu un amic, îl priveam de la o terasă de vizavi. Deschis pe la miezul nopţii, cu un vînzător gras rezemat în marginea uşii, cu un geam mare şi luminat pe care scria: "Ştampile non stop"... Pe lîngă tot felul de mistere însă, Bucureştiul a început să aibă şi noi locuri lugubre. Un exemplu e Centrul Istoric, pe ale cărui străzi nu-ţi prea vine să te aventurezi noaptea, mai ales de cînd nu mai circulă nici maşinile. Ultima oară, trecînd pe bulevard, am zărit, înspre Lipscani, un foc făcut de nişte copii fără adăpost, într-un butoi de tablă. Luminile roşiatice se proiectau pe calcanul clădirilor în ruină. Mirosul fumului se combina cu duhorile venite dinspre intrarea magazinului "Bucureşti", cel părăsit, şi cu zumzetul unei cîrciumi aflate pe marginea unui mare şantier. Copiii ţipau şi se agitau în jurul butoiului, ca într-un dans african.