Moşi, în oraş

Mi-am dorit întotdeauna, încă de pe vremea lui Ceauşescu, cînd Crăciunul fusese declarat inadecvat şi invizibil, să văd, în perioada Sărbătorilor, peste tot în jur, moşi, brazi, lumini... Pe atunci, mă mulţumeam, modest, cu vînzătorii de Loto îmbrăcaţi în roşu cu alb, cu moşul ce apărea la Orăşelul copiilor de Anul Nou; şi admiram bradul ce apărea, din cîte îmi amintesc, după Crăciun, în actuala Piaţă a Revoluţiei. În paralel, îmi alimentam visele de decoraţiuni idilice cu bomboanele primite de la naşa din Germania, ale căror ambalaje erau zugrăvite cu îngeri şi spiriduşi perfect circumscrişi trend-ului retro-rubicond consacrat sărbătorii. După ’89, oraşul a început să mişte, cît de cît: au apărut lumini neîndemînatice, pe ici, pe colo, şi moşi mai mulţi, promovînd produse care mai de care... Încet-încet, a venit nebunia luminilor oraşului, aprinse de Sfîntul Nicolae, a magazinelor de decoraţiuni interioare şi tîrgurilor de Crăciun. Bucureştiul a învăţat să facă toate acestea încă din noiembrie, şi locuitorii săi au înţeles că un consumator care se respectă planifică şi devansează... Vremea tarabelor de la Romană, cu podoabe ieftine şi lucrate stîngaci, despre care am scris, constant, a trecut; şi, la fel, cea a mirării papuaşe din anii ’90 la vederea cîte unui moş mişcător şi cîntător în vitrina vreunui magazin, sau a celor căţărători de pe clădiri... Acum, orice plod ştie că moşul vine din Laponia, că are acolo un atelier, cu reni, spiriduşi şi doamna Crăciun... De altfel, agenţiile de turism se întrec care mai de care cu oferte de sejururi la Rovaniemi. Dublate de alte oferte, ale firmelor de închirieri de moşi. Venerabilul personaj, depozitar atît al valorilor generoase ale spiritului Crăciunului, cît şi ale celor comerciale promovate de societatea de consum, nu mai e intangibil: ci, dimpotrivă, pipăibil în varii ipostaze. Şi accesibil cu minutul sau ora, cu ajutoare sau nu, inclus într-un show, la cerere... În Piaţa Unirii, în Oraşul moşului, amenajat de Primărie, eroul principal al poveştii este cît se poate de accesibil: el se găseşte într-un cort, alături de niscaiva îngeriţe. Pare a fi acolo full-time, chiar şi în orele moarte ale dimineţii, cînd nu trec decît cîţiva pensionari interesaţi de cîrnaţii şi caşul afumat de la primele tarabe, cum intri, pe dreapta. Adoptînd modelul Disneyland, moşul stă la poze cu admiratorii lui prichindei: te ia pe genunchi, profesionist, şi-l poţi păstra în ramă, pe viaţă, imortalizat într-unul din momentele Kodak... În spatele lui cîntă, uneori (de cîte ori m-am nimerit eu pe acolo) cîte o formaţie de muzică populară... Ipostazele lui clasice, în care era surprins în primii ani postrevoluţionari, foarte realiste şi conformiste, sînt, acum, depăşite: anul acesta se poartă moşii deformaţi, ca într-una din oglinzile care îţi schimbă forma, caricatural: ori foarte lungi şi subţiri, ori, excesiv de îndesaţi; fie o combinaţie între cele două: picioare lungi şi slabe şi trup greu, rotofei... Moşul cu picioare extensibile este una dintre găselniţele sezonului: se poate face mic sau mare, dacă îl apeşi pe creştet... Semnificaţia oscilaţiei dimensiunii,