Moldova Suverană

13 august 2009   Locuri comune

Data trecută cînd am fost în Moldova am scris aici despre ziarul Comunistul. Azi m-am gîndit să scriu despre Moldova Suverană. E un fel de ziar semi-oficial, fost cotidian al Guvernului Moldovei, apoi privatizat, dar sponsorizat în continuare direct şi indirect de guvern. Apare alb-negru pe patru pagini şi seamănă cu ziarele româneşti de acum 15 ani. E atît de plin de enormităţi încît presa noastră isterică şi tabloidă devine apoi o gură de aer proaspăt. Să citim, deci, Moldova Suverană. Miercuri, 5 august. Titlul de primă pagină: "Autorităţile statului pledează pentru un mod de viaţă sănătos în societate". Ştirea este despre faptul că preşedintele Vladimir Voronin a prezidat o şedinţă de lucru cu membrii Guvernului, unde s-a vorbit despre stilul de viaţă sănătos. În cadrul şedinţei, spune subtitlul, "a fost examinată executarea indicaţiilor şefului statului vizînd situaţia demografică din ţara noastră, inclusiv anihilarea factorilor nocivi care dăunează modului de viaţă sănătos şi civilizat". Factorii nocivi rămîn misterioşi, dar dedesubt, un alt titlu mare spune că "În 2009 exportul de produse agroalimentare ecologice se va majora". Ceea ce e o veste bună. Aşa cum o veste bună dă şi titlul din dreapta sus: "Relaţiile de colaborare moldo-ruse au un caracter strategic şi durabil". Ştirea este despre o întîlnire între preşedintele Voronin şi ambasadorul rus, care au avut un schimb de opinii despre situaţia de după alegeri. Mai este şi o ştire despre întîlnirea dintre preşedinte şi ambasadorul american care spune sec în titlu: "SUA încurajează dialogul politic în perioada postelectorală". Însă partea cea mai delicioasă din Moldova Suverană este editorialul din josul primei pagini. Cel de miercuri anunţă cu litere mari "Actualele rezultate electorale au fost manipulate din exterior". Am citit acest editorial nesemnat imediat după ce citisem în Cotidianul textul lui Cornel Nistorescu, care se crede urmărit şi denigrat de securişti. Coincidenţă sau nu, editorialistul nesemnat de la Chişinău spune şi el că "Securitatea română nu doarme" şi controlează viaţa politică de peste Prut. Marile spirite conspiraţioniste se întîlnesc. Securitatea română a lansat şi zvonul care zice că Voronin îşi negociază imunitatea penală pentru a pleca de la putere. Moment în care textul devine furibund: "Care imunitate, copii ai durerii, căci preşedintele Voronin şi-a creat o imunitate de invidiat în aceşti ultimi opt ani de guvernare? (…) O infinită imunitate i-a fost acordată de mănăstirile şi bisericile la care a contribuit decisiv ca să fie reconstruite sau renovate. Imun absolut a devenit şi cînd a dat identitate incontestabilă acestei ţări şi a înscris-o ireversibil pe calea integrării europene". Desfiinţînd zvonul privind imunitatea, editorialistul trece la planul mai general al Securităţii româneşti, acela de a băga cu forţa Moldova în NATO: "În NATO fiind, credeţi, oameni buni, că Dorin Chirtoacă, întrucît mai e tînăr, o să se înroleze voluntar ca să-şi dea viaţa pe fronturile din Afganistan, Irak şi multele altele? Nu, pentru că îi vor trimite pe fiii voştri". Mai departe, aflăm că Marian Lupu, fostul lider comunist care a dezertat după evenimentele din aprilie şi a dus în Parlament Partidul Democrat, este o creaţie a… Partidului Social-Democrat din România. În caz că vă întrebaţi cu ce se ocupă Mircea Geoană, aflaţi acum. Moldova Suverană are o obsesie pentru România şi pentru comploturi româneşti. Dacă mă gîndesc mai bine, poate şi din acest motiv îmi place să citesc acest ziar. Moldova Suverană este singurul loc în care România este un stat important, o putere regională care ştie ce vrea, alocă resurse, face planuri şi le duce la îndeplinire cu voinţă de fier. Ei bine, doar în Moldova Suverană se găseşte acea Românie-forte la care mă gîndesc în unele momente de reverie. Şi din păcate doar acolo. Am apucat să mă văd la Chişinău cu unul dintre liderii partidelor de opoziţie şi l-am întrebat ce aşteptări are de la România. A dat din umeri plictisit şi a spus: "De parcă ne-a ajutat Bucureştiul vreodată". Din păcate, Moldova Suverană nu are dreptate. A doua zi, 6 august, ziarul se deschide cu o ştire despre examenele de intrare la facultate, încadrată de alte două articole de bine: gazele importate din Rusia se ieftinesc şi "Recolta anului curent va asigura securitatea alimentară a Moldovei". Editorialul de pe prima pagină este semnat de această dată de doi autori. Unul este Ion Berlinski, director al ziarului, şi altul este Mihai Conţiu. Acesta are o poveste interesantă. Data trecută cînd am fost acolo, cineva a ţinut să-mi atragă atenţia asupra unui tip care trecea pe lîngă noi. Era îmbrăcat cu o cămaşă cu flori hawaiană, avea plete albe şi lungi care ieşeau de sub o pălărie de cowboy. Era chiar acest Conţiu, un scriitor român, născut în România, care s-a mutat la Chişinău şi a frecventat cu asiduitate în anii ’90 cercurile de scriitori naţionalişti basarabeni. La un moment, din cauze necunoscute, s-a autodenunţat ca fiind agent al SIE spunînd că şi-a dat seama că Moldova nu are de ce să fie legată de România şi a început să combată planurile şi conspiraţiile româneşti în Basarabia. A fost, se pare, un divorţ cu scandal între el şi poeţii basarabeni, şi de atunci e cel mai furibund dintre susţinătorii lui Voronin. După părerea mea, explicaţia e pămîntească: un boem muritor de foame şi-a găsit un job nou. Din ăştia găseai la kilogram pe la barul de la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti sau pe la Cronica Română acum cîţiva ani. Editorialul lui Conţiu şi Berlinski demască un vast plan occidental (din păcate, România nu mai este capul răutăţilor) de impunere asupra Moldovei a unor "norme democratice exersate în Occident pe parcursul a sute de ani". Deşi aceste norme ignoră elementul uman şi afectiv al populaţiei din Moldova, "Vestul a investit uriaşe tehnologii şi sume de bani în partidele moldoveneşti din Opoziţie". Din nou, regret că Moldova Suverană nu are dreptate, dar lumea asta în care Occidentul ar investi în Moldova şi ar avea un scop acolo îmi place. În fine, în 7 august, ziarul anunţă în titlul mare de pe prima pagină că "Executivul şi-a onorat toate obligaţiunile sociale şi externe", iar mai jos că "O nouă libelulă înregistrată de savanţi". E vorba chiar de savanţii moldoveni conduşi de "doctorul habilitat în biologie Valeriu Derjanschi" care a înregistrat specia de libelule pentru prima dată pe teritoriul republicii. La partea editorială, România redevine din fericire vedetă. Pe prima pagină, titlul spune că "Liderii de la Tiraspol şi cei de la Bucureşti iar fac coaliţie împotriva Moldovei", iar un alt editorial din pagina 3 are titlul "Europenizarea conducerii României lasă de dorit. Focul pe care Traian Băsescu vrea să-l stingă cu paie poate ajunge departe". Ceea ce e chiar o metaforă frumoasă.

Mai multe