Mîncare şi rock

La Roma, pe Via Veneto, am nimerit, întîmplător, în prima zi, într-un restaurant intitulat Hard Rock Cafe. Cînd am intrat, nu numai că erau peste tot ecrane enorme cu muzică bună (din "uriaşii" rock şi pop, de la Beatles la Madonna), dar chiar şi chelnerii cîntau şi vorbeau tare. Atunci am realizat că nu e doar un restaurant, ci un "concept" (cuvînt îndrăgit şi des folosit în zilele noastre) mai complex: restaurant, bar, sală de concerte, muzeu cu obiecte ce au aparţinut vedetelor rock, pop şi magazin. Esenţa constă în muzica bună pe care o poţi auzi tot timpul, uneori şi live (există un program de concerte cu trupe din toată lumea). Dar şi în posibilitatea apropierii, măcar fetişiste, de idolii muzicali ai fiecăruia: cafenelele Hard Rock din lume deţin 70.000 de obiecte ce au aparţinut vedetelor rock şi pop (începînd cu chitara lui Eric Clapton şi a lui Pete Townsend de la The Who), grupate chiar şi într-un muzeu ("The Vault", în Londra). Exploatarea ideii de fan şi a nevoii acestuia de a-şi "pipăi" celebrităţile venerate este unul dintre motoarele succesului global al Hard Rock Cafe-urilor (căci este vorba de un lanţ internaţional, cu 140 de localuri pe şase continente, proiect demarat la Londra, în 1971). Altele sînt magazinele restaurantului (generatoare ale unei adevărate industrii, de la şepci la mp3-player-uri), hotelurile, cazinourile şi parcul tematic din SUA, precum şi mîncarea (să zicem, americană, de fast food mai elegant) şi cocktail-urile. La care se adaugă caritatea, cafeneaua iniţiind sistematic diverse acţiuni pentru sprijinirea copiilor orfani sau săraci, a campaniilor împotriva cancerului la sîn... Pe scurt, o reţetă elaborată a unei afaceri de succes globale. Sigur că aceasta se bazează, în mare parte, pe întreţinerea nevoii de idoli a cetăţeanului societăţii de consum, doritor de oportunităţi concrete pentru a-şi pune în practică mica adoraţie de nişă. Partea pozitivă este că Hard Rock Cafe este construită pe valori reale (muzica bună) şi încearcă să păstreze standardele ridicate şi în ceea ce priveşte organizarea spaţiului, mîncarea, băuturile, serviciul... Spaţiul din România, din Parcul Herăstrău, datînd cam de un an, este, de altfel, cel mai mare din Europa (1500 de metri pătraţi, 300 de locuri înăuntru, 170 afară), povesteşte Bianca Gătlan, sales şi marketing manager. Cafeneaua din Bucureşti este o franciză a celei americane (patronii sînt acum un trib indian din Florida, Seminole). Interlocutoarea noastră o numeşte casual dining restaurant... cu atmosferă. Accentul se pune pe partea de atmosferă "consacrată": spaţiul din România este decorat, printre altele, cu un costum de scenă al lui John Lennon, un altul aparţinînd lui Elton John, geaca lui Michael Jackson din Thriller, o bustieră de-a Madonnei, o haină a Tinei Turner, postere, discuri de aur sau platină, cu totul vreo 300 de obiecte. Se ţin, de două ori pe săptămînă, concerte live, cu trupe din străinătate sau din România (au fost, pînă acum, printre alţii, Viţa de vie, Holograf, Vank, Jukebox...). Personalul este antrenat să aibă o atitudine cît mai naturală. Nu întîmplător chelnerii din Italia "se produceau" zgomotos. Cei din România se adună şi ei în anumite momente pe scenă şi cîntă. Hard Rock Cafe - spune Bianca Gătlan - se adresează întregii familii, şi nu neapărat unui segment mai îngust alcătuit din teenageri. Pentru că parte din muzica pe care o propune aparţine tinereţii altor generaţii. Şi pentru că preţurile felurilor de mîncare şi ale cocktail-urilor nu sînt - unele - accesibile unor puştani la început de drum. Meritul ei principal este, din punctul meu de vedere, că, pe fundalul decăderii sau măcar al amestecului gusturilor muzicale, propune o readucere în prim-plan a numelor care contează. Pe fundalul unei organizări eficiente.