Măştile

1 decembrie 2006   Locuri comune

În ultima vreme apar tot felul de dovezi că mulţi politicieni spun una şi gîndesc alta, că într-un fel se comportă în faţa publicului şi în alt fel în mediul privat sau cînd sînt numai între ei. Stenograme, microfoane deschise, înregistrări sau filmări secrete ne aduc din cînd în cînd asemenea dovezi ale unui comportament care nici nu ne mai surprinde, ba unora li se pare chiar firesc. Dacă în Ungaria o asemenea dezvăluire a provocat manifestaţii de stradă, la noi, marea majoritate a oamenilor pare deja convinsă că aşa trebuie să fie politica. Locul cel mai potrivit al ipocriziei, în care falsul şi minciuna sînt indispensabile şi trebuie mînuite cu abilitate ca nişte instrumente foarte utile. Ca într-o convenţie: ei se fac că ne poartă de grijă, noi ne facem că-i credem şi poate ne iese ceva. Comunismul i-a familiarizat pe mulţi dintre noi cu incorectitudinea. Pentru supravieţuire s-au făcut compromisuri cu care, în timp, mulţi s-au obişnuit şi nici nu le-au mai perceput ca atare. La rîndul lor, politicienii au ajuns să creadă că sînt un fel de privilegiaţi cu mai multe drepturi decît ceilalţi. Nu pentru cine ştie ce calităţi intelectuale sau spirituale, ci, pur şi simplu, pentru că sînt mai şmecheri decît ceilalţi. Mai abili în a-şi rezolva problemele personale şi a găsi căi mai scurte de "a se scoate", cum se spune. Mai talentaţi la şmecherii, de care sînt mai preocupaţi decît de serviciile pe care ar trebui să le facă societăţii şi la care, de multe ori, nici măcar nu se pricep. Spus simplu, sînt ca indivizii care o iau peste rînd înaintea celorlalţi. Iar printre cei lăsaţi în urmă la coadă se găsesc şi unii care le admiră modul de a se descurca. Am asistat odată la o discuţie între nişte ţărani care, adunaţi la dispensarul din sat, îşi bîrfeau primarul că îşi făcuse parte din avutul public. Discuţia a culminat cu vorbele gros pronunţate de un bătrîn: "De ce tot vorbiţi? Dacă aţi fi în locul lui, n-aţi face la fel? Toţi am face la fel...". Ceilalţi au tăcut şi am realizat că nu erau supăraţi pe primar, ci mai degrabă invidioşi. Nu principiile îi frămîntau. Pe de altă parte, ştim bine că nu se întîmplă des ca politicienii sau demnitarii, proveniţi şi ei din asemenea medii, să aibă conştiinţa că sînt în funcţie pentru a lucra în interes public. Au învăţat doar că trebuie să mimeze preocuparea faţă de soarta comunităţii. E doar un rol, numai că uneori le cade masca atunci cînd nu trebuie. Politicieni care să se menţină fără o mască sînt greu de găsit. Greu e şi pentru ceilalţi să poarte tot timpul mască. Ar însemna să se dedice exclusiv rolului care le-a fost dat, ceea ce, evident, ar fi stupid pentru ei. Iar orice interes real, cît de urît, pus la cale cu apropiaţii, pentru public poate căpăta o înfăţişare de PR. Poate fi învelit în cuvinte meşteşugite şi justificat prin intenţii nobile. Se poate fabrica orice fel de text care să ambaleze orice fel de matrapazlîc. Cuvîntul poate să nu mai aibă nici o legătură cu gîndul, cu fapta şi nici chiar cu lucrul pe care-l desemnează. El devine doar un instrument de manipulare. Filozoful francez Denis de Rougemont spunea, la mijlocul secolului trecut, că "pretutindeni unde unei pisici i se spune pisică, răul dă înapoi". Acum probabil că deja lucrurile au evoluat şi trebuie să fim atenţi dacă nu cumva cine spune pisicii pe nume, nu e de fapt un cîine.

Mai multe