Luare în stăpînire

Cînd te muţi, chiar temporar, într-un loc, ca să te simţi bine în el trebuie să-l iei în stăpînire. Ceea ce înseamnă, în primul rînd, să-l cunoşti, apoi să-l foloseşti pentru a-ţi satisface diverse tipuri de nevoi (de la cele elementare, la unele, măcar, superficial-spirituale). Un om cît de cît civilizat are nevoie, în jurul lui, de un microunivers utilitar, care, dacă se poate, să nu rămînă la atît, ci să ofere măcar şi cîteva supape spirituale sau evazioniste. Dar să vorbim mai pe înţeles. M-am mutat, pentru o scurtă perioadă, pe un mare bulevard bucureştean, tocmai la etajul 8. Asta după ce îmi petrecusem ani buni într-un bloc mai puţin falnic, de numai 4 etaje, care dădea pe o stradă lăturalnică mai puţin umblată. Acolo însă aveam tot microuniversul gata format: cunoşteam vecinii, aveam, dacă nu unul, chiar două magazine aproape (în care stabilisem un anumit cod cu vînzătorii), eram la curent cu toate plăcerile şi riscurile din vecinătate, pe o rază de vreo 3 staţii de orice. Aici, în Ştirbei Vodă (căci acesta este bulevardul în cauză), a trebuit să iau totul de la capăt (chiar pentru numai două luni, cît se pare că voi locui aici). Din aproape în aproape, am cunoscut întîi blocul, unul din mastodonţii aceia de lux (la standarde încă socialiste), în care locatarii pun multe plante pe culoare, şi numai din cele uriaşe, luxuriante. Pe care locatari, de altfel, nu-i vezi mai niciodată, blocul fiind cufundat într-o linişte aproape deplină, de oameni hipercivilizaţi sau (aflăm pînă la urmă) plecaţi, în mare parte din străinătate. Singurele întîlniri prin bloc au fost cu un tînăr respectabil ce fuma pe culoar pentru a nu-şi îmbîcsi, probabil, propriul apartament, cu un altul care căra o ladă de bere, cu un al treilea foarte bine îmbrăcat (m-au frapat manşetele corect întoarse peste sacou şi cît se poate de înflorate); precum şi cu administratorul, un domn grăsuţ şi la locul lui. Cu vecina de jos am ajuns să ne udăm reciproc plantele, chiar dacă nu ne cunoaştem. Asta pentru că, după modelul blocului, ne-am scos şi noi puţinele plante afară ca să ne arătăm solidaritatea şi dorinţa de integrare. Singura prezenţă negativă a fost vecinul de jos, soţul stăpînei florilor, un domn clasic la costum şi mustaţă, care nu răspunde la "Bună-ziua!" (abia după un timp am aflat că ne acuză că tropăim dimineaţa). Mica stăpînire a spaţiului închis de după codul interfonului a fost urmată de o ceva mai curajoasă descindere în exterior. Primul contact cu acesta a fost pe geam. De acolo poţi vedea aproape tot ce e omeneşte necesar unei supravieţuiri de scurtă durată într-un loc nou, şi anume: un minimarket; o librărie; un magazin de cadouri; un chioşc de ziare; un salon de cosmetică; o gheretă cu pateuri Fornetti; un Loto prono; un exchange şi o casă de amanet; două-trei farmacii; două-trei magazine de computere; o biserică; o staţie de autobuz. Pe scurt, multe din semnele unei existenţe civilizate, de la mîncare la nevoi de informare şi la aşteptări şi idealuri. Minimarket-ul, nimic comparabil cu confortabila prezenţă a unui supermarket gen "Nik", satisface micile nevoi ale momentului, materializate în produse universale, şi, ca atare, aparent sigure, prin puterea ambalajului şi a termenului de garanţie, gen iaurturile, margarina sau brînza topită, fără pretenţii de rafinamente sau perfecţiuni. Pateurile Fornetti, punct important, conferă necesara notă de libertate amestecată cu plăcere pe care ţi-o dă "consumatul" pe stradă. În completarea ei, pe partea ceva mai spirituală (în limitele "fetelor de la pagina 5" şi ale multiplelor calamităţi) se situează chioşcurile de ziare, şi ele generatoare ale aceleiaşi senzaţii de libertate în mişcare. Librăria şi magazinul de cadouri duc latura intelectuală mai departe, spre inegalabilul tărîm al inutilităţii, unul dintre puţinele în care atît spiritul, cît şi banii pot zburda liberi. Farmaciile îţi arogă confortabilul sentiment de securitate fizică, în timp ce bisericuţa ascunsă printre blocuri îţi poate da o mostră din cea morală. Exchange-ul şi amanet-ul contribuie şi ele la siguranţa materială, pe cînd Loto Prono, mai ales pentru români, e un depozitar al previziunilor şi al speranţelor, un intermediar al destinelor. Magazinele de computere ne arată, cu mîndrie, că sîntem în ton cu restul lumii. Iar multele autobuze, care trec pe acolo, ne deschid nemărginite contacte cu alte zone, posibil mai aventuroase.