La viză

Acum un an am stat la coadă la viza pentru Marea Britanie. Acum s-a desfiinţat. Anul acesta am făcut acelaşi lucru pentru viza de intrare în SUA. Probabil că la anul se va desfiinţa. Recunosc că nu a fost o experienţă atît de neplăcută pe cît mi-am imaginat că va fi. Problema nu e, neapărat, cum ne-au tratat cei de acolo, ci ce fel de aşteptări şi de frici am avut noi, cetăţeni ai unui mic stat balcanic, chiar membru în UE, în raport cu obţinerea vizei. În primul rînd, am fost stresaţi. Foarte stresaţi. Senzaţia pe care am avut-o a fost una de îndoială în privinţa statutului meu de cetăţean universal, global, şi a "respectabilităţii" mele în acest context. Aceasta se referă, în linii mari, la integrarea, la propriu, într-o lume cu reguli fixe. Altele decît cele cu care sîntem noi obişnuiţi în România. Multe din aceste diferenţe mi-au fost semnalate de completarea formularelor pentru viză. Din start, atunci cînd completezi un formular, orice formular, chiar cel de trimitere a unor bani în provincie, te depersonalizezi: nu mai eşti un om, ci un nume sau un număr, unul oarecare dintr-o mulţime nesfîrşită. Dacă greşeşti o literă, trebuie să completezi din nou. Cu formularele nu e de joacă, nicidecum. Cu atît mai mult cu cele pentru viza de America. Cînd tu, cetăţean al unei ţări mai mici din lumea asta, al unei provincii (m-am ferit să folosesc termenul, dar nu îl consider jignitor, se ştie deja că noţiunile de centru şi margine sînt relative...) completezi formularul de intrare într-o ţară mare, a cărei cultură ai urmărit-o şi urmat-o de mic (vezi Mickey Mouse şi de Pe aripile vîntului, măcar...), ai în minte că trebuie să demonstrezi că eşti cineva. Că ai auzit de lumea asta mare şi, măcar pînă la un punct sau cu anumite excepţii, ai crezut în ea, ai fost fascinat de ea şi, vrînd-nevrînd, i-ai urmat, măcar parţial, morala... Eh, formularele în cauză nu au înţelegere pentru asemenea lucruri "metafizice": pe ele şi pe cititorii lor nu îi interesează aspiraţiile tale, ci dacă ai rude în State, dacă ai mai fost sau nu acolo, şi în ce condiţii, dacă ţi-a fost refuzată vreodată viza, dacă... ai fost sau eşti membru al unei organizaţii teroriste, dacă... ai participat la persecuţii conduse de guvernul nazist sau la genocid, dacă... ai sechestrat vreodată un copil sau suferi de vreo boală contagioasă... Toate aceste lucruri sînt, fără îndoială, grave şi importante, dar cît se poate de ciudate şi neaşteptate pentru locuitorul de rînd al unei provincii precum România, care se gîndeşte cum să cumpere mai ieftin sau să obţină un credit mai avantajos... Lor li se adaugă micile amănunte birocratice înficoşătoare care, iarăşi, ne deschid ochii şi ne reamintesc diferenţele dintre lumea mică în care ne zbenguim, inconştienţi, şi lumea mare şi scary dinafară: dacă pui virgule, în adresă, documentul nu poate fi printat; dacă omiţi vreun amănunt, de pildă ziua exactă cînd ai mai intrat în State, iarăşi, forul superior al birocraţiei internaţionale nu te lasă să-ţi printezi hîrtia... Dacă în pozele pe care le faci pentru a le lipi pe aceleaşi formulare îţi arăţi dinţii, porţi ochelari sau nu îţi arăţi lobii urechilor, te duci şi le mai faci o dată... Sînt perfect conştientă de 11 Septembrie şi de cîţi oameni au murit acolo, precum şi de faptul că, pînă la urmă, toate aceste "probe" le trecem şi pentru siguranţa personală în călătorie. Totuşi, involuntar, sentimentul pe care ţi-l produc e unul destul de înfricoşător, de antiutopie apăsătoare. Cînd intri în amabasadă, trebuie să laşi undeva sau cuiva, orice sacoşă, pungă sau geantă mai mare pe care o ai la tine. Eşti verificat la poartă şi depui acolo orice instrumente electronice, de la mobil la stick. După ce treci de vreo două holuri de aşteptare, ţi se iau amprentele. Abia apoi eşti lăsat să stai de vorbă cu funcţionarul care ţi-e repartizat, care e chiar politicos, şi deloc stresant. Una peste alta, statul la coadă, şi obţinutul vizei nici măcar nu durează mult. Se respectă programările, poliţiştii de la poartă sînt aproape politicoşi. Doar sentimentul de Big Brother şi cel, flagrant, al condiţiei de cetăţean mic într-o lume mare, cu reguli neînţelese, rămîne...